Ascultat-a Eminescu Simfonia Îngerilor

Pe-ale Luceafărului căi, la ora atingerilor

Aprins de dorință, de neobosită căutare

A minunii răspândită pe tărâmurile astrale.

Alerga. copil – minune cu visările-i eterne

Sub leagănul codrului, pe poteca ce se așterne

Spre acel ”ochi” – lacul cu nuferi galben-aurii

Meditativ, neînțeles, depărtat de alți copii.

Cu gândul la piramide, între florile albastre

În a teiului mireasmă, sub vibrație de astre

Cu iubita, pe-nserat ori sub razele de lună

Împletesc șirag de stele și amorului cunună.

Anii studenției cu trăiri himerice-au trecut

Vijelios, cum tinereții să petreacă i-a plăcut

Iubirea, învăluitor veșmânt, oaspete drag

Zadarnic o invoci târziu și o aștepți în prag!

Atât de tânăr, dar cu puterea unui trimis înțelept

Pătrundea secolii, inima i se zbătea în piept

Glorifica vitejia, depăna istorii, finaluri fatale

Stătea de vorbă cu Zeii Daciei Primordiale!

Singur, cufundat în gânduri, în camera-nghețată

Ca bătrânul dascăl, neavând un foc în vatră

Doar un șoricel tovarăș, carii în mobile vechi

Primea la el Îngerul, Vocea – adevăr străvechi:

Cum dintr-un singur punct s-a început mișcarea

Scăpărând, Universul a născut pământul, marea

Lumina se aprinsese lucind feeric, instantaneu

Creată prin Cuvânt, de însuși Tatăl Dumnezeu!

Prin aste daruri sfinte, el cu Hyperion călătorea

Cu uimirea Magului cerceta stelele, descoperea

Cu încântare nemărginirea căilor, iar în adâncuri

Întunecimi scânteietoare, valuri rânduri, rânduri.

Știa că chipul frumuseții are multiple forme

Splendori fără de număr ne înconjor sub norme

Înscrise-n file nevăzute, primite la născare

Cum le primiră părinții din părinți, la fiecare.

Zadarnic, el cunoaște că-n zgomote deșarte

Cu agerimea minții, nu te desparți de moarte

Norocul mântuirii nu-l găsești în mreaja lumii

Ce se lăfăie sătulă în hamacurile minciunii.

Soarta deșartă, roata vieții ca luna amăgitoare

Crește, descrește cu sărmane viețile trecătoare

Virtutea-n cămașă de forță, ticăloșia cu neîndurare

Pe căi oculte, săvîrșește crima fără asemănare.

Mărturia cutremurătoare – ca o sentință amânată

Din scrieri :”Nu credeam să-nvăț a muri vreodată”

E din dureri adânci ivită, în zbuciumata-i existență

Geniu pustiu, nu mai gusta nectar și nici esență.

Ascultat-a Eminescu ades, Simfonia Îngerilor

Binecuvântată evadare din valea Plângerilor

Unde el a avut parte de suspine și chiar moarte

Înainte de-a se stinge a buzelor sale șoapte.

iunie 2015

by

Referinţă Bibliografică

Elena Armenescu: Gândind la Eminescu/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 15 iunie 2015