ELENA CĂPĂȚÎNĂ: Reanimate, personajele își continuă demersurile
Bianca Andreea Nica, acum elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național B.P. Hasdeu din Buzău, se prezintă în fața iubitorilor de literatură cu al doilea volum al romanului cu care a debutat în anul 2023, cu titlul generic: Glasul iubirii și al răzbunării.
Debutul literar cu primul volum având subtitlul Prăpastia dintre noi a fost apreciat de juriul ediției a XXXV-a a Concursului Național de Creație Literară Vasile Voiculescu, Bianca primind, la doar 14 ani, PREMIUL SPECIAL pentru cel mai tânăr autor din județul Buzău, acordat de Editura Omega.
Dacă finalul primului volum a fost, aparent, unul extrem de tragic, iată că în cel de-al doilea volum, cu subtitlul Soarele strălucește a speranță, autoarea reușește să-și salveze majoritatea eroilor din ghearele morții și, în plus, să-i vindece de ură și de dorința de răzbunare, descurcând ițele și scoțând la iveală adevăratele relații dintre părinți și copii, dintre familii și persoane care pot să conviețuiască, după ce descoperă cine era, cu adevărat, persoana care instaurase frica și țesea intrigi din dorința de a ține sub control o situație creată cu mult timp în urmă.
Păstrând structura stabilită încă de la începutul primului volum, în care fiecare personaj implicat în descoperirea adevărului să povestească scenele din perioade identice, dar aflându-se în locuri diferite, scene în care dialogul este prezent, ca și cum romanul ar fi pregătit pentru o ecranizare, Bianca Andreea Nica reușește să-și reanime personajele sale, introducându-le în scenă, rând pe rând și creionându-le trasee sinuoase care le poartă prin labirintul vieții, fiecare găsind perechea potrivită, ca iubirea să fie reciprocă și să se ajute la bine și la greu. Când se întâlnesc și hotărăsc să colaboreze, personajele pun cap la cap cele aflate și descâlcesc ițele urii și ale răzbunării, află adevăruri despre relațiile dintre surorile gemene, Isabel și Elisa, dar și despre mama lor, Selena, adevăruri ascunse de o mătușă care, din gelozie, a perturbat mersul firesc al evenimentelor dintr-o comunitate în care fiecare își ducea existența fără prea multe griji materiale. Chiar și din punct de vedere social, relațiile între apropiați par să fi fost bune până când Matilda, personajul negativ din roman, roasă de gelozie, desparte copilele de mama lor, izolând-o pe aceasta într-o peșteră prăbușită. Dându-și seama că secretul ei din tinerețe era cunoscut de o fetiță dusă spre creștere la o familie străină, cu numele schimbat, despre care susținea că a fost grav bolnavă și a murit, iar aceasta, Savannah, a ajuns o întreprinzătoare în domeniul IT, cu mulți bani, s-a temut că va dori să se răzbune. De aceea Matilda se străduiește să scoată din scenă pe toți cei care au complotat împotriva ei și cunosc bucățele din adevărul despre faptele ei din tinerețe și continuă până în ultima clipă, chiar cu prețul vieții, pe care a știut să și-o apere sacrificând viața altora.
Secrete bine păstrate sunt dezvăluite spre sfârșitul volumului al doilea, rând pe rând, bucățică după bucățică, asemenea unor piese de puzzle pe care personajele, separat, reușeșc să le pună pe o planșă, iar pentru a întregi tabloul se folosesc de un prilej favorabil, creat cu ocazia organizării unui bal mascat, unde se întâlnesc și se înțeleg să colaboreze pentru a dovedi cine este principalul vinovat și care trebuie deferit justiției, ca să-și ispășească pedeapsa pentru toate faptele reprobabile săvârșite cu mulți ani în urmă și care poate fi încadrată la infracțiune în formă continuată.
Deși unele personaje ne-au fost prezentate în primul volum ca fiind robotizate, fără sentimente umane, ci doar cu dorința de răzbunare, ca Savannah și Colin, de exemplu, iată că și acestea sunt aduse pe calea cea bună, schimbând deznodământul și reușind să mai potolească ura, mai ales prin prezența unei fetițe minunate, Jessy, care intră pe neașteptate în viața lor. Descoperind că este chiar fiica lui Colin și a Siminei, despre care aflasem în primul volum că a murit într-un incendiu, Jessy i-a ajutat să descopere că în interiorul fiecăruia licărește iubirea, care scoate la iveală bucuria de a se regăsi și a se reuni într-o familie lărgită și pot merge împreună la iarbă verde, pot petrece clipe minunate, se pot bucura de viitorul pe care și-l croiesc din altă perspectivă: aceea a binelui care învinge întotdeauna, chiar dacă a fost necesar ca autoarea să se folosească și de sacrificiul unui personaj: Savannah.
Și acțiunea din acest al doilea volum, Soarele strălucește a speranță, te ține cu sufletul la gură până la ultimele pagini, intriga, situațiile încordate și tragice prin care trec personajele punându-te pe gânduri, fără a-ți lăsa posibilitatea de a alege care este eroul principal, pentru că aproape toate personajele care își prezintă întâmplările proprii pot fi considerate eroi. Și asta pentru că autoarea a reușit să-i scoată în evidență, atunci când trec peste multe obstacole, demonstrând că și într-un roman, la fel ca în basme, binele învinge răul.
În plus, toate personajele principale sunt tineri eroi, prin aceasta Bianca transmițând cititorilor mesajul că și cei tineri au înțelepciunea necesară pentru a schimba cele petrecute în trecut și care au produs suferință, văzând că Soarele strălucește a speranță și continuându-și demersul lor pentru a se împăca și a putea trăi împreună, în liniște și pace, fiecare îndeplinindu-și misiunea şi urmând cursul vieții cu bucurie.
Felicitări Bianca!
Te așteptăm cu scrieri la fel de interesante și captivante!
Elena Căpățînă,
președinte al Ligii Scriitorilor, Filiala Buzău,
membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România


