Ion Barbu (cu numele real,  Dan Barbilian, 18 martie 1895 – 11 august 1961) a fost un poet român și matematician, profesor la „Universitatea” din București. Născut în Câmpulung-Muscel, județul Argeș , era fiul lui Constantin Barbilian și al Smarandei, născută Șoiculescu. A urmat Liceul „Ion Brătianu” din Pitești și Liceul „Gheorghe Lazăr” din București . În acea perioadă, a descoperit că are talent pentru matematică și a început să publice în Gazeta Matematică ; tot atunci și-a descoperit pasiunea pentru poezie. Ion Barbu este unul dintre cei mai mari poeți români ai secolului al XX-lea, cu trei perioade creative : etapa parnasiană, etapa oriental-baladică și etapa ermetică. Volume de poezii :

„După melci”, Editura Luceafărul, 1921

”Joc secund”, Editura Cultura Națională, 1930.

Despre opera lui Ion Barbu, Tudor Vianu spunea: „Cititorul care străbate paginile volumului „Joc secund”, nu trebuie să uite niciodată că se găsește în fața unui poet matematician. Chiar o simplă inventariere a vocabularului său arată cât datorește Ion Barbu astronomiei, mecanicii sau geometriei. (…) Viziunea matematicianului este atât de puțin conexată cu activitatea simțurilor, atât de liberă de contingențele care întinerează funcțiunea lor, încât lumea care i se relevează este resimțită de el ca pură. Pe de altă parte, față de lumea experienței, aceea a matematicii este a doua lume, o suprastructură ideală. Într-un asemenea univers ideal dorește să se situeze viziunea lui Ion Barbu și acesta este înțelesul expresiei „Joc secund”, care intitulează volumul său.
Șerban Cioculescu spune despre el că „Ermetismul său i-a ucis orice spontaneitate și i-a secat vâna. De vocație matematician, Ion Barbu s-a folosit pentru ermetizarea primelor redactări de procesul matematic al substituirii. Se știe că în algebră, cifra cantitativă e înlocuită cu un simbol calitativ. Cuvântul obscur la Ion Barbu este necunoscuta algebrică, prin care se substituie sensul clar, misterul.”
În „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”(1945), G. Călinescu spunea: „Din aceste experiențe care irită curiozitatea ca niște ghicitori, făcând mai acut procesul rațional, se desprinde însă o suavă poezie, remarcabilă pentru tristețea evenimentelor ce vor să se exprime, enunțate prin simple întrebări și evaluări, de calitate pur emotivă, deci inefabilă.”
Încercarea de concretizare se sprijină pe împrumuturi din mitologie, care lasă de obicei o impresie puternică de livresc. Recurgerea la elemente mitologice grecești și preocuparea deosebită pentru expresie i-au făcut pe unii cercetători (E. Lovinescu) să vorbească de un parnasianism al începuturilor literare ale lui Ion Barbu.
Basarab Nicolescu despre Ion Barbu, „Cosmologia Joc secund  (…) Prin asocierea unui concept originar matematic cu un cuvânt afectiv, Ion Barbu declanșează o mulțime de sugestii ce se adresează atât intelectului, cât și sensibilității”. (Ion Barbu)

*

Umanizare

„Castelul tău de ghiață l-am cunoscut, gândire: Sub tristele-i arcade mult timp am rătăcit/ De noi răsfrângeri dornic, dar nicio oglindire,/ În stinsele cristale ce-ascunzi, nu mi-a vorbit.// Am părăsit în urmă grandoarea ta polară/ Și-am mers, și-am mers spre caldul pământ de miazăzi,/ Și sub un pâlc de arbori stufoși în fapt de seară,/ cărarea mea, surprinsă de umbră, se opri.// Sub acel pâlc de arbori sălbateci, în amurg,/ mi-ai apărut – sub chipuri necunoscute mie,/(…)/ Tu, muzică a formei în zbor, Euritmie!// Sub înfloriții arbori, sub ochiul meu uimit,/Te-ai resorbit în sunet, în linie, culoare… [Ion Barbu, Umanizare http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/umanizare.php ]

Omul, în încercarea de cunoaștere rațională a lumii, și-a ascuțit simțurile și gândirea, iar teoriile austere, mereu dezvoltate în concepte complexe, i-au dat măsura forței sale de cuprindere a realității prin reprezentări matematice, exacte, reci. O lume ce are frumusețea austeră a raționalității fără afecte. Fără sonuri sau nuanțe, fără emoții sau neliniști metafizice. „Castelul” este un simbol al protecției, poziția lui însă îl izolează întrucâtva în mijlocul câmpiilor, pădurilor sau colinelor. Ceea ce se află înlăuntrul său este despărțit de restul lumii, capătă un aspect îndepărtat, pe cât de greu de atins, pe atât de râvnit. De aceea, el figurează printre simbolurile transcendenței. Dacă, metaforic,  castelul negru este imaginea infernului, castelul alb este un simbol al împlinirii, al perfecțiunii spirituale, iar castelul cu luminile stinse evidențiază inconștientul, în timp ce castelul luminat reprezintă conștiința (Jean Chevalier și Alain Gheerbrant, Dicționar de Simboluri, Polirom, 2009). Castelul din poemul  „Umanizare” este însă „de gheață”, unul interior eului, al gândirii, fără „oglindire”. Infinitiv lung, substantivizat al verbului „a oglindi”, oglindirea reprezintă acțiunea de a reflecta adevărul, conținutul inimii, însă aceasta nu se întâmplă. Oglinda reflectă lumina, ea primește „focul” de la soare, dar în „castelul tău de ghiață” acest fenomen nu este posibil. Pentru poetul-matematician Ion Barbu, cunoașterea rațională este un spațiu al sobrietății reci, un „castel de ghiață” grandios, cu arcade ce întristează spiritul și nu oferă ființei Întregul lumii, acel Tot, cu răsfrângeri de imagini sau oglindiri de  lumi virtuale, posibile, ce ar putea fi contemplate de spirit. Poemul „Umanizare” aparține primei etape de creație barbiană, parnasiană; universul său este o poezie pură cu un elan romantic nestăvilit, aliniat fiind unor poeți ca Stéphane Mallarmé sau Paul Valéry, preocupați de percepția lumii exterioare, cu o viziune poetică nu neapărat autoreferențială, ci detașată de Eu, cu o anume solemnitate a simbolurilor obiective, peisajele. De aceea o oglindă simbolică a sufletului încă lipsește. Ieșind din acel spațiu nordic, rece, pe un drum spre caldul pământ de miazăzi, unul inițiatic, spre un pământ simbolic mai apropiat de suflet, eul liric are surprinderea închiderii în umbră. Abia acum și abia acolo, Geometria se întâlnește cu Poezia și golul cunoașterii raționale este încărcat cu imagini răsfrânte, transfigurate, ale realității. În amurgul umbrelor de mister, realitatea lumii este multiplicată în imaginări oglindite, virtualități, când se aude o muzică a formei de existență; acum este posibilă transcenderea spre armonia lumii, euritmia, reprezentată simbolic prin „sunet, linie și culoare”. Este sunetul versului ce curge armonios, cu un tandru fior nostalgic. Este momentul reverberațiilor, al revelației, când ființa se spiritualizează prin interiorizarea lumii exterioare, cu emoția ce dilată cercul undei vrând să spintece văzduhul, să multiplice prin vibrații lumea în mii de imagini a căror culoare este percepută la nivel sensibil, extrasenzorial, metafizic, prin trăire dionisiacă, opusă contemplației apolinice, intelectuale. Ideea se transformă în sentiment, acolo, în punctul divin al întâlnirii Poeziei cu Matematica, prin puternica intuiție a esențelor lumii. Întâlnirea mentalului cu afectivul, aceasta este calea de umanizare, rezolvând conflictul interior al ființei umane ce aspiră spre absolut.
În „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, G. Călinescu spunea: „Din aceste experiențe care irită curiozitatea ca niște ghicitori, făcând mai acut procesul rațional, se desprinde însă o suavă poezie, remarcabilă pentru tristețea evenimentelor ce vor să se exprime, enunțate prin simple întrebări și evaluări, de calitate pur emotivă, deci inefabilă.” (George Călinescu)
Ion Barbu obișnuia să spună :„ Matematicile pun în joc puteri sufletești care nu sunt cu mult diferite de cele solicitate de poezie și arte”.

Referințe critice :

Tudor Vianu, Ion Barbu, București, Editura pentru Literatură, 1965

Tudor Vianu, Introducere în opera lui Ion Barbu, București, Editura Minerva, 1970

Basarab Nicolescu, Ion Barbu – Cosmologia „Jocului secund”, Editura pentru Literatură, București, 1968; ediția a II-a, București, Editura Univers Enciclopedic, 2004

Ioana Em. Petrescu, Ion Barbu și poetica postmodernismului, Editura Cartea Românească, 1993; ediția a II-a, Cluj, Casa Cărții de Știință, 2006

Elena-Paula Pățan

18 martie 2021.

by

Referinţă Bibliografică

ELENA PAULA PĂȚAN – ION BARBU : Spiritualizare prin ieșirea din umbra rece a cunoașterii și penumbra raționalității, în Umanizare/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 18 martie 2021