Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Eugen Oniscu: SUPREMAȚIA IUBIRII

Eugen Oniscu: SUPREMAȚIA IUBIRII

Tot mai mult constat, în ultimul timp, o răutate crescândă în relațiile interumane. De altfel, acest teribil conflict dintre a ne deschide spre semenii noștri cu iubire creștină și a le plăti cu aceeași monedă, răspunzând cu și mai multă răutate celor care se poartă rău cu noi sau cu cei din jurul nostru, este generat, probabil, în primul rând, de natura noastră degradată de păcat. Observ tot mai mult cum oamenii aproape că se calcă în picioare unii pe alții și, ceea ce este mai trist, același lucru se întâmplă și în unele biserici creștine.

În această societate postmodernă în care trăim și în sânul căreia ar trebui să existe o adevărată civilizație, mă surprinde răutatea cu care oamenii se raportează unii la alții. Și, mai mult decât atât, mă surprinde modul în care omul ajunge să fie tratat și exploatat de cei puternici, de cei cu bani care conduc lumea, pur și simplu ca o unealtă de care se folosesc un timp, iar apoi, când nu le mai este de folos, îl abandonează, încercând să-i încalce cât mai multe dintre drepturile sale civile și umane. Tot mai mult, în aceste vremuri atât de grele, îmi stăruie în minte cuvintele lui Hristos din Evanghelia după Matei (24:12-13):

„Și, din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci. Dar cine va răbda până la sfârșit, va fi mântuit.”

Este îngrozitor faptul că dragostea tot mai multor oameni se răcește, lăsând loc răutății și urii. Și observ că nu numai dragostea creștină se stinge din viețile oamenilor, ci și iubirea umană. Mă refer la dragostea din familii sau dintre prieteni. Ce-i de făcut? Mă întreb, în primul rând, în dreptul meu: ce pot face pentru ca viața mea spirituală să nu se stingă din cauza asalturilor Satanei sau a atracțiilor păcatului, care ni se înfățișează astăzi sub atâtea forme? De asemenea, există riscul ca, atunci când sunt lovit cu răutate de semenii mei, să mă las și eu transformat de răutatea lor. Așa s-au pierdut oameni deosebiți. Toate aceste pericole pe care le-am enumerat sunt foarte reale și ne pot distruge pe oricare dintre noi.

Există însă un remediu: să alergăm la Hristos, care ne îmbrățișează cu dragostea Sa. Și pot să spun că, atunci când procedez așa, se întâmplă o minune cu mine. Din punct de vedere spiritual, are loc o transformare în ființa mea. Pot să răspund cu iubire la răutate, iar pe cei care-și asupresc semenii îi văd mici, ca pe niște bieți oameni nenorociți, care nu au înțeles că mărețul sens al vieții este să primești iubirea agape, care vine din univers, de la tronul lui Dumnezeu, și se revarsă în inimile celor care o doresc.

Cred că, oricât de mult ar apăsa cineva cu răutate asupra semenului său, cel mai nefericit va fi tot agresorul, pentru că am fost creați cu capacitatea de a iubi. Avem nevoie să înțelegem un mare adevăr, revelat atât de frumos de apostolul Ioan pe paginile Sfintelor Scripturi:

„Cine nu iubește, n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste.” (1 Ioan 4:8)

Înțelegând acest mare adevăr, descoperim, de fapt, sensul existenței noastre pe pământ. Se spune că un student a venit la marele teolog Karl Barth și l-a întrebat: „Care este cel mai înalt subiect la care se poate gândi un om?” Iar teologul a răspuns: „Dragostea lui Dumnezeu, exemplificată prin Iisus Hristos la cruce. Acesta este cel mai înalt subiect la care poate medita un om.” Apoi i-a recitat câteva versuri dintr-un imn creștin care lăuda iubirea răscumpărătoare a lui Dumnezeu pentru omul păcătos.

Apostolul Pavel, în mărețul său poem al iubirii din prima sa epistolă către Corinteni, ne învață și el cum este dragostea agape:

„Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul.” (1 Corinteni 13:4-7)

Trăim într-o lume care a realizat mari performanțe în domeniul științific și tehnologic, însă, ca oameni, suntem foarte vulnerabili, iar adeseori ne simțim răniți și abandonați de semenii noștri. Avem atâta nevoie să fim iubiți! Însă să nu uităm exemplul lui Iisus Hristos, acela de a începe să-i iubim noi mai întâi pe oameni, chiar dacă sunt plini de ipocrizie sau de dorința de a ne face rău. Sau poate că unii au caractere cu mari diformități morale. Cel mai important este să urmărim în Evanghelii cum i-a tratat Iisus pe astfel de oameni. Este, într-adevăr, o misiune grea din punct de vedere omenesc, însă oferă o fericire reală celui care o îndeplinește prin harul răscumpărător al lui Hristos.

În mijlocul haosului și răutății acestei lumi, în care, ce-i drept, mai întâlnești și oameni animați de idealuri creștine, există o făgăduință a lui Hristos, și anume că acela care va răbda până la capăt va fi mântuit. Nu vreau să afirm că creștinii trebuie să devină niște oameni călcați de toată lumea în picioare, renunțând la demnitatea lor umană și la drepturile lor civile. Să nu uităm că și Iisus, pe când era în sala de judecată, l-a întrebat la un moment dat pe unul dintre aprozii care Îi dăduse o palmă:

„…Dacă am vorbit rău, arată ce am spus rău; dar dacă am vorbit bine, de ce mă bați?” (Ioan 18:23)

Ceea ce doresc să scot în relief prin intermediul acestui articol este faptul că, dacă noi toți ne vom purta cu răutate atunci când suntem agresați în anumite împrejurări ale vieții, totul în lumea aceasta se va preface în întuneric. Se poate răspunde însă și cu armele luminii, despre care ne învață apostolul Pavel în epistolele sale. Există însă și acea persecuție pe care, de exemplu, a suportat-o Ioan Botezătorul, când pur și simplu nu mai ai ce face decât să te abandonezi în mâna cea bună a lui Dumnezeu, fie pentru moarte, fie pentru viață.

Consider că esența adevăratei civilizații se găsește pe paginile Sfintei Scripturi, unde ne este explicată știința mântuirii și ne sunt descoperite toate standardele pentru atingerea unei vieți fericite. Sau, cel puțin, există făgăduința că omul care va urma în viața sa aceste standarde va gusta licăriri de fericire, iar în final va avea viața veșnică. Principiul iubirii divine ne este atât de frumos revelat pe paginile sacre, ajungând la noi dintr-o altă lume, condusă pe baza acestui principiu, încât, privind la lumea noastră, care este guvernată după legea celor care dispun de bani, îți dai seama că cele două lumi se află într-un contrast profund. Meditând la această imensă diferență, ajungem să înțelegem că a ne zdrobi unii pe alții cu răutate nu face parte din planul lui Dumnezeu pentru omenire.

Zi de zi, în sfera în care ne desfășurăm viața, fiecare dintre noi este pus în situația de a alege cum să răspundă atunci când este provocat: cu răutate, asemenea celor mai mulți, sau, dimpotrivă, lăsând iubirea agape să-l cucerească prin măreția ei, pentru ca apoi să se reverse din inima sa spre cei care îl lovesc. Sau, ceea ce este și mai frumos, spre cei însingurați, abandonați, răniți sufletește. Există atât de mulți oameni fără speranță în această lume, care au o uriașă nevoie doar de puțină iubire! Iar dincolo de toate greutățile pe care le implică viața trăită în spirit creștin, există promisiunea că Dumnezeul dragostei va triumfa asupra Celui Rău.

„Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea și Proorocii.” (Matei 7:12)

Facebooktwitterby feather

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.