Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Eugen Serea – Căutări

Eugen Serea – Căutări

Eugen Serea
Căutări

Am căutat, o viață, sensuri prime
Și înțelesuri ultime, ascunse
În vagi destine tulburi, anonime,
În taine și mistere nepătrunse,
Nădăjduind că îmi va da temei
Aur curat din carele de zei.

Conceptele erau semințe dure,
Nu se lăsau de minte lesne sparte,
Își protejau, cu grijă, miezuri pure
Cu grația necunoscutei Arte
De-a pune semnul pururi la vedere,
Simbolul, însă, în abis de Ere.

Prin văile priceperii, umbroase,
Întrezăream dansând păgâne focuri,
Prin munți ce-ngheață măduva din oase,
Stârneam doar avalanșe, triste jocuri,
Prizonier apterelor stafii
Ce schimbă, periodic, colivii.

Și Luna poleia argint pe ramuri,
Unind, în seve, Alfa cu Omega
Și cai înaripați trăgeau în hamuri
Astrale dricuri eșuate-n Vega,
Biet fluture fiind, plin de obidă,
Lăsam în urmă palidă omidă.

Se oglindeau memoriei, uitării
Atâtea căi spre Nicăieri deschise,
Cochiliile plajei disperăririi
Tunau acorduri stranii, interzise,
O așchie din Lemnul blestemat,
Sub unghii, fulger binecuvântat!

Și inima descuie, lin, portaluri
De trecere în regnul evanghelic,
Precum vikingii priponeau la maluri
Balaurii drakkarelor, angelic,
Așa și eu, îngenuncheat Luminii,
Ca Solomon am înțeles, albi, crinii…

duminică, 1 august 2021

Facebooktwitterby feather