Eugen Serea
Destul!
Prea multă risipire există-n toate cele
Și prea mult praf de aur prin praful meu de stele,
Prea multele Siberii din iarna urii noastre,
Au stins pitice roșii gigantelor albastre,
Cu mult prea multa grijă a zilelor de „mâine”
Vor lupi să schimbe părul pe un nărav de câine…
Inflații de smerenii, penurii de mândrie,
Orgolii mari suportă o foaie de hârtie,
Valoarea-i relativă, părerea absolută,
Știința-i doar o dogmă, credința-i revolută,
Hălăduie, urbane, legende actuale,
Din minți de potârniche, în spații virtuale…
Din mers se scriu noi reguli, oricine e arbitru,
La kilogram e Cerul, Cunoașterea-i la litru,
Cu orice preț, artistul, original să fie,
Chiar și-n melanjul ieftin de lubric și prostie,
Se cațără, netoții, călcând peste cadavre:
Satirii, epigonii și hoții de palavre…
Se vântură pe screen-uri suavele nimicuri,
Cu poze kitsch ornate, modern, după tipicuri,
Ne fură Timp din viață peltice baliverne,
Dar lepădăm prea lesne esențele eterne
Și prostul gust domnește, cu slava lui deșartă,
Având, de bună seamă, pretenție de Artă…
Și simt, așa, nevoia, tăioasă ca o sete,
Să fug departe-n zare, miraje să mă-mbete,
Într-un deșert cathartic, într-o micuță oază,
În locul geometric dintre extaz și groază,
S-aud un Psalm de Lotus, pe când se lasă roua,
Jucând shatranj cu Moartea pân’ la Venirea-a Doua…
vineri, 26 februarie 2021


