Eugen Serea
Dor de Liniște
Vreau Liniște, atât, în viața mea,
Nu vreau să mă mai tulbure vârtejuri,
Strângându-mă-n tentacule și vrejuri
Ca viscolul, troienele de nea.
Vreau sufletul să-mi fie netezit
Precum oglinda unui lac de munte
Ce știe cu tăcere să-l înfrunte
Pe norul ce din vis nu s-a trezit.
Râvnesc un colț de Rai, nimic mai mult,
O nișă fără freamăt sau vibrații,
Minciună, hulă, idoli, măști, libații,
Doar val de mare, lin, să mai ascult
Și-n cetini adierea unui vânt
Și-n noapte blândul susur de izvoare,
Mi-e dor să uit de tot ce azi mă doare,
Să mă topesc, ca lacrima-n Cuvânt,
Să picur, prin văzduhul cristalin,
Arar, din stalactitele uitării,
Peste granitul orb al disperării,
Înrourând petalele de crin
Și-n pacea sfântă dincolo de cer,
De zarea dintre Vechii Lorzi și Lume,
Să nu mai știu că am avut un nume
Și să mă-ntorc în Foc din efemer!
marți, 9 martie 2021
by