Eugen Serea
Dor de primăvară
E-atâta dor de primăvară-n aer,
Că se aud, prin muguri, palpitânde,
Esențele nervurilor, flămânde
După lumini și ape, ca un vaier.
Se străduie, din lutul greu și rece,
Să suie-n cer sămânța caldă, vie,
Iar Luna gri-i întinde, străvezie,
O rază-n dar, voința să nu-i sece.
Sfinte-adieri cutremură în sfeșnic
Credințele ce-s moarte fără fapte;
Înlănțuit, pe Calea cea de Lapte,
Convoi de robi suspină Celui Veșnic.
Și vântul cald pe toate le-nfioară
Cu izul nou, răscolitor și tandru,
De sânge, mir, oțet și palisandru
Crud izvorând din strune de Vioară.
O pasăre de noapte, blândă cobe,
Se-adapă, lin, din seva primăverii;
Palatele de jad ale tăcerii
Cresc îngeri albi, drapați în negre robe…
sâmbătă, 9 martie 2019

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..