Eugen Serea
Înviere
E noaptea un monstru imens de noroi
Și ghearele lui ne pătrund până-n oase,
Ecouri prelungi urlă-n golul din noi
Prin aer se zbat creaturi fioroase…
Și plângem, Iisuse, și plângem de teamă
Dar nu ni se vede aceasta pe față,
Cu dangăt de clopot doar inima cheamă
Al Tău Nume sfânt, sub cupole de gheață…
În casa Ta, Doamne, cerescule Tată,
Sătui de minciună, de moarte și rău,
Tăcuți Te-așteptăm, tremurând, când, deodată,
Se-aude din ceruri, tunând, glasul Tău:
,,Veniți, credincioși, de primiți iar Lumină!
Din nou să vă nașteți, din Duh și din Apă,
La inimi ca pruncii…Iubirea-Mi deplină,
Arzând, înlăuntru lăsați-o să-ncapă!…”
Din inima Ta, Dumnezeule mare,
Căzută din cer, între spini și pământ,
Noi suntem sămânța luminii primare,
În noi e sămânța Cuvântului Sfânt…
Natura Îți cântă și Îngerii-Ți cântă,
Cântăm chiar și noi, biete vase de lut,
De Sângele Tău Universul se zvântă
Ca-n ziua dintâi, când i-ai pus început…
Când stelele pier și sunt zorile-
aproape
Și-i dorul de Tine în candele-ncinse
Mai greu decât plumbul ce-apasă pe pleoape,
Noi ducem spre case speranțe aprinse…
Acum s-a rănit Negustorul-de-vise
În lemnul din care, viclean, ne-a- mbiat;
Sub Cruce zac fiarele nopții, ucise…
E iarăși Lumină!…Hristos a-nviat!
( vol.Vecernie)


