Eugen Serea
Ispita

Perfidă e clipa în care simțirea
Alunecă-n beznă, trăgând după ea
O minte de ceață, ce deosebirea
De duhuri n-o face… Și cum ar putea,
Când nu e deprinsă, arzând în ispită,
Că-n dreapta e aur și-n stânga-i pirită?

Ferice bărbatul știind să despartă
Neghina și grâul din orice cuvânt,
Ce limbii îi pune zăvoare la poartă
Și trestie nu e, bătută de vânt:
Acela pricepe că-i umbră de cruce
Din moarte venită, ce-n moarte se duce.

Un cuget adastă la Masa Tăcerii,
Un altul e-n goana vânării de vânt,
O rugă topită-i în lacrima cerii,
O ceartă e groapa oricărui cuvânt,
Un om este una cu Duh ce dă viață,
Un altu-i doar carne vândută în piață.

Cei mulți n-au răspunsuri, ridică din umeri
La orice-ntrebare mai grea decât ei,
Puțini sunt aceia, pe degete-i numeri,
Ce nu le e frică de fiare și zei,
Trecând dintr-o Lume în alta, mai bună,
Prin falii deschise de raze de Lună.

Ce lungi, ce străine sunt căile Vieții
Născute-n ureche, ce-n inimă mor!
Ce-ngustă e puntea ce trece asceții
Din praf și cenușă, în Strălucitor!
O navă, condusă, în porturi pătrunde,
O alta-i fantomă, purtată de unde.

Prin turnuri de fildeș e-o pace adâncă,
N-o tulbură nimeni cu niciun ecou,
Ca-n plină furtună, când stă pe o stâncă,
Dorind, pescărușul, seninul din nou.
În bâlci, numai zarvă… Alămuri stridente
Desfac amăgirea în cinci elemente.

Ca pielea de șarpe, lăsată în urmă,
Va trece și trupul, chemat e de lut,
În haite vânează prin spirit de turmă
Flămânzii arhiconi, cu patimi de rut,
Prin orice fereastră, din orice oglindă,
Lucirea de coasă a Damei de Ghindă.

Și iar plâng icoane în văzul mulțimii,
Pe zid, pe tarabă, rit protocolar,
Cu ață dentară își dreg serafimii
Aripile rupte de Vântul Solar.
În cuibul de barză, ferit de prieteni,
Mă rog să-mi rămână un crâng de mesteceni,

În care uitarea să-mi bântuie grai
Cu trei anotimpuri… Și-al patrulea, Rai.

sâmbătă, 25 iunie 2022

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Serea – Ispita/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 26 iunie 2022