Nihil sine Deo
Eugen Serea

E-o negură.ca de sfârșit de lume
Și-s tulburate apele de sus
Golite-s toate cele de Iisus
Dar toate-ar vrea să-și aibă propriul nume…

Indiferența-i unic ,,dumnezeu”
Iar banul, urâciunea pustiirii,
Tronează-n locul cel Preasfânt al Firii:
Noi înșine să fim e tot mai greu…

Ne sfâșiem cu ochi sticlos de fiară
Și suntem unul altuia un chin;
De-aceea în Potir e numai vin
Și pâine doar cât Raza să nu piară…

Vrem privilegii-n viața de aici
Că nimeni nu s-a-ntors din cea de după;
În noi veninul când e să erupă
Cuvintele ni-s lovituri de bici…

Din când în când, în vreun ungher din minte,
Se-aprinde o Scântei de Cuvânt:
,,Deșertăciune-i tot, vânat de vânt!”
Dar sufletul ni-l dăm pe-un blid de linte…

Și Timpul ne tot sapă nemilos
În trupurile noastre efemere,
Dintr-ale tinereții dulci himere
Rod viermii fricii- n măduva din os…

Însă-n hotarul clipei de pe urmă
Am vrea să știm că n-a fost în zadar
Nici ce-am primit, nici ce am dat în dar…Da-i prea târziu…Și firul ni se curmă…

Și ne întorcem reci în lut mereu,
Fie că vrem, fie că nu: e-o taină…
Ne dezbrăcăm de-a sufletului haină
Ca să zburăm, ușori,spre Dumnezeu…

Și traversând tunelu de lumină
Stăm față-n față cu ,,Neantul” Viu Ce Și-a jertfit pe Cruce al său Fiu
Ca noi s-avem Eternitatea plină…

Ce bine ar fi fost de-am fi crezut
Când toate-au fost de ochii noștri-ascunse!
Acum vedem…Dar Mâinile străpunse
Nu varsă mir, ci Foc, fiindc-am văzut…

Sau să fi fost cum am crezut o viață:
O ultimă suflare…Și apoi
Doar noapte a nimicului din noi
Iar în cei dragi, lina uitării ceață…

De nu ne-am fi născut pe-acest pământ
N-am fi acum captivi în Veșnicie…
N-am fi luptat cu-atâta strășnicie
Să rupem al Luminii Legământ…

Nu ne-am fi poticnit de neputința
Bisericii de-a fi Mireasa Lui…
N-am fi urmat ,,Știința” orișicui,
N-am fi hulit pe-Acel cea dat ființa….

Acuma pocăință nu mai e
Iar când a fost, am răstignit-o-n fraze
Și-am prăbușit din cer, cu negre raze,
Iubirea Lui în Iad, spunând :,, De ce?”…

Dar toate-acestea-acuma-s doar cuvinte
De care se-ndoiește veacul trist
Spunându-și ,,Crezul „: ,,Cuget deci exist!!”
Dar cel ce vrea s-audă, ia aminte:
De câte ori mai moare un nihilist
Tu iarăși învieżi, Iisuse Sfinte!

( vol.Călărețul Ultimei Umbre)

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Serea – Nihil sine Deo/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 7 aprilie 2022