Eugen Serea
Vis
Am visat că eram, am visat că erai,
Lut și Viață sub pom, în grădina din Rai,
Fără umbră de rău, doar Lumină de Sus,
Fără teamă de foc, de Cuvânt, de apus,
Într-o stare de Har cum n-a fost de atunci,
Dublă stea palpitând, cu priviri ca de prunci.
Între ape, un Cer, ca tărie plutind,
Ne era adăpost inefabilul Grind…
Poți în pumn să cuprinzi Necuprinsul de plumb
Ce ne sperie, azi, într-un lan de porumb?
Spui mai mult dacă taci, taci prea multe când spui,
Arde-o stea, nevăzut; când o vezi, deja nu-i!
Dar un Șarpe străvechi, vârful cozii mușcând,
A săpat Labirint în granitul de gând,
Ca venin picura îndoiala de-a fi,
Ne-a aprins gusturi noi, curioase de-a ști!
Iar acum, alungați, ca din Templu strigoi,
Din Eden am căzut, suntem singuri și goi…
Nu mai știu cine sunt, nu mai simți cine ești,
Nemurirea de-atunci s-a ascuns în povești;
Tribunal, închisori sau spital, cimitir:
Piere trist, neudat, ofilit Trandafir…
Să mai crezi în iubiri demolând Paradis?
Vom afla, prea târziu, la Trezirea din Vis!
sâmbătă, 29 mai 2021
by