FEȚELE DRAGOSTEI
M-ai întrebat cât de mult te iubesc,
Iar eu ți-am arătat cel mai înalt munte,
Nu știam atunci că nu-ți plac înălțimile
Și-l vei alege pe cel cu dragostea cât o colină.
Mi-am cules din codri sentimentele rănite
Și le-am semănat pe necuprinsul oceanului,
Dar, când am vrut să o ofer altui suflet,
Am fost refuzat, pe motiv că nu știe să înoate.
Am clădit o altă iubire, printre nori,
Nici aceasta nu a avut parte de căutare,
Cu argumentul că norii aduc cu ei furtună
Și, adesea, provoacă inundații.
Iubirea mea și-a schimbat mereu fața,
A fost, pe rând, în razele de soare,
În adierile răcoroase de vară
Sau în stelele nopților senine.
Nu m-au descurajat refuzurile repetate,
Sunt sigur că există undeva o ființă
Care are o dragoste cu același chip
Și în același moment de potrivire.
Frumoasă mărturisire. Se spune că unul dintre marile blesteme e să cauți și să nu găsești. Un altul spune… să aștepți și să nu vină. Important e să simți, să crezi, să speri și va veni…
Mulțumesc călduros pentru apreciere! Simțim, credem și sperăm, deci încă trăim cu adevărat.