FLORENTIN SMARANDACHE: VECINĂTĂŢI LITERARE – Cronici, portrete şi întâlniri peste timp şi hotare, Ed. ADSUMUS, 2026

CONSTELAȚII DIAMANTINE – O CONSTELAȚIE ÎN DIALOG

Răsfoiesc într-un moment de tihnă cele mai recente patru numere ale revistei «Constelații diamantine» − nr. 5 (189), mai 2026; nr. 6 (190), iunie 2026; nr. 7 (191), iulie 2026; și nr. 9 (193), septembrie 2026 − și mi se dezvăluie imaginea unei publicații culturale ajunse la maturitate. Aflată în al 17-lea an de apariție, revista își confirmă vocația de spațiu al întâlnirii dintre literatură, istorie culturală, filosofie, știință, muzică și arte plastice. Formula de «revistă de cultură universală» nu este un simplu enunț programatic, ci se verifică prin diversitatea domeniilor, a generațiilor și a geografiei colaboratorilor. Fondată la Craiova în septembrie 2010 și editată sub egida Ligii Scriitorilor Români și a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, «Constelații diamantine» apare lunar, sub conducerea Doinei Drăguț.

Structura redacțională reunește colaboratori din România și din diaspora, iar cele patru apariții confirmă această deschidere. Textele circulă între spațiul românesc și cel european ori extraeuropean, între memoria locală și marile teme ale culturii universale. Revista funcționează astfel ca o punte, nu ca un teritoriu închis. Fiecare număr are șaizeci de pagini și o arhitectură recognoscibilă. Eseurile și studiile ample sunt alternate cu poezie, aforisme, cronici de carte, evocări, dialoguri, însemnări muzicale și intervenții despre actualitate. Finalul rezervă constant un spațiu artelor plastice, prin rubrica lui Filip Tudora, iar calendarul cultural leagă lectura prezentului de memoria aniversărilor și comemorărilor.

Această regularitate oferă publicației identitate și îi permite cititorului să se orienteze într -un conținut foarte bogat. Unitatea celor patru numere nu rezultă din uniformitate, ci din câteva axe persistente. Prima este recuperarea patrimoniului cultural românesc: Eminescu, Blaga, Brâncuși, Iorga, Steinhardt, Eliade, Gellu Naum, Pompiliu Constantinescu, Ion Marin Sadoveanu, Ștefan Odobleja și alte personalități sunt readuse în dezbatere. A doua este deschiderea comparatistă, vizibilă în studiile despre literatura italiană, poloneză, chineză sau spaniolă. A treia este preocuparea pentru prezent: războiul, tehnologia, degradare a lecturii, dependența digitală, transformările geopolitice și criza reperelor morale.

Numărul din mai se deschide sub semnul unei neliniști civice. Eseul «Pax Magna Democratica» al lui Ion Popescu -Brădiceni discută nevoia păcii într-o lume amenințată de militarizare și de escaladarea conflictelor. Tema nu rămâne izolată, deoarece Ben Todică, în «Rostul omului pe Pământ», examinează criza morală și noile forme de control financiar și tehnologic, iar Lucian Ciuchiță propune, prin reflecțiile sale, portrete și semnale asupra contemporaneității. Cultura este chemată să interpreteze realitatea, nu să se retragă din fața ei.

Același număr acordă un spațiu generos istoriei și criticii literare. Mihai Caba îl readuce în atenție pe Pompiliu Constantinescu, figură majoră a criticii interbelice, iar Ion M. Ungureanu evocă înțelepciunea și exemplaritatea lui G. Tomescu. Peter Neagoe este prezentat de Constantin E. Ungureanu sub emblematica formulă «Sfântul din Montparnasse», în timp ce Camelia Suruianu revizitează «Miorița» de la mit fondator la dramă a transfigurării. Revista nu reproduce mecanic prestigiul clasicilor, ci caută un unghi nou de lectură. Eminescu apare în numărul din mai prin analiza lui Ioan Gâf Deac, care urmărește transformarea poetului în creator de spirit, și prin studiul lui Nicolae Mareș despre raportarea lui Eminescu la Polonia și la istoria acesteia.

Aceste contribuții anunță concdiul luientrarea eminesciană a numărului următor. În paralel, cronica poeziei contemporane este susținută de texte despre creația lui Radu Botiș, Mariana Stratulat și Ion Deaconescu, iar selecțiile lirice păstrează contactul cu poezia vie. Specifică revistei este vecinătatea firească dintre umanioare și științe. În mai, întrebarea lui Mihai Miron – «Există sisteme cuantice?» – și intervenția lui Thomas Csinta despre formalismul fenomenologic și matematic al Codului SocioGenetic extind registrul publicației. Nota mea despre Conferința mediteraneană de teorie neutrosofică deschide o fereastră spre cercetarea contemporană. Nu toate disciplinele sunt obligate să vorbească același limbaj; important este că revista le așază în același orizont al curiozității intelectuale.

Numărul din iunie are un nucleu eminescian puternic, firesc pentru luna în care este comemorată moartea poetului. Ion Pachia-Tatomirescu cercetează raportul dintre Mihai Eminescu și ortodoxismul profund, Tudor Nedelcea formulează îndemnul «Înapoi la Eminescu!», iar Cinzia Demi propune sugestii și comparații între «Luceafărul» și literatura italiană. Cele trei perspective – spirituală, cultural-identitară și comparatistă – arată cât de deschisă rămâne opera eminesciană unor lecturi distincte. Meritul acestui grupaj este că evită reducerea lui Eminescu la un simbol festiv. Poetul este privit prin genealogia ideilor, prin raporturile cu religia și prin circulația europeană a motivelor literare. Chiar atunci când interpretările sunt ferme și susci tă dezbatere, ele confirmă vitalitatea exegezei. O revistă culturală își îndeplinește rolul nu atunci când închide un autor într -o concluzie, ci când menține în jurul lui o conversație argumentată.

Numărul din iunie continuă recuperarea unor personalități insuficient frecventate. Mihai Caba îl prezintă pe Ion Marin Sadoveanu ca pe o figură pe nedrept uitată, iar Al. Florin Țene îl evocă pe Lucian Blaga în ipostaza de publicist și gânditor al culturii române moderne. Camelia Suruianu discută actantul și privirea interioară în tradiția plotiniană, punând literatura în legătură cu filosofia. Se conturează astfel un circuit între istoria literară, reflecția estetică și fundalul metafizic al creației. Deschiderea universală este susținută în același număr de studiul Mădălinei Virginia Antonescu despre poezia chineză «shi» din dinastia Jin și din dinastiile de Nord și de Sud, de selecția din Kazimiera Iłłakowiczówna și de continuarea eseului lui George Petrovai despre exemplaritatea nuvelisticii cervantine.

Articolul «Democrit: lumea invizibilă a atomilor și sensul ei» introduce în acest ansamblu istoria ideilor științifice, în timp ce paginile despre Anton Bruckner și concertul de muzică românească de laAteneul Român completează dimensiunea muzicală. Numărul din i ulie deplasează accentul de la spiritualitatea eminesciană spre legătura dintre poet și științele exacte. Studiul lui Ovidiu Țuțuianu urmărește cunoștințele lui Eminescu despre fizică, chimie, mecanică și energetică, dar avertizează și asupra exagerărilor care i-ar atribui anticipări științifice nejustificate. Această prudență este importantă: admirația autentică nu are nevoie de mitologizare. Interdisciplinaritatea devine convingătoare atunci când respectă rigoarea fiecărui domeniu. Același număr reunește trei mari figuri ale secolului XX: Nicolae Steinhardt, urmărit de Mihai Caba pe drumul vieții și în căutarea fericirii; Mircea Eliade, interpretat de Camelia Suruianu prin lectura sacrului în orizontul existenței; și Ștefan Odobleja, prezentat de Ioan Păunescu drept promotor al ciberneticii. Apropierea lor este semnificativă.

Credința, istoria religiilor și anticiparea științifică sunt tratate ca forme diferite ale efortului de a înțelege omul și lumea. Revista păstrează în iulie un echilibru atent între patrimoniu și contemporaneitate. Livia Ciupercă analizează raportul dintre calm și tumult în poezia lui Ovidiu Genaru, Al. Florin Țene discută autenticitatea aforismelor lui Constantin Zărnescu, Gelu Dragoș scrie despre muzica transformată în poezie, iar Gheorghe A. Stroia definește poezia ca sanctuar al inimii. Selecțiile din lirica poloneză, italiană și română creează un peisaj poetic polifonic. Contribuțiamea«Paradoxismul s-a născut din cenzură» aduce în prim -plan geneza unei mișcări literare create ca reacție la constrângerile ideologice. Textul explică felul în care interdicția, limbajul dublu și imposibilitatea exprimării directe au generat o estetică a co ntradicției și a răsturnării. În acest context, paradoxismul nu apare ca joc verbal gratuit, ci ca strategie de libertate.

Tema dialoghează cu alte pagini ale numărului despre noua robie, dependență și presiunile exercitate asupra conștiinței contemporane. Numărul din septembrie este poate cel mai explicit orientat spre ideea canonului și a circulației culturale. Nicolae Mareș îl prezintă pe Nicolae Iorga ca istoric literar și comparatist, Mihai Caba îl readuce pe Gellu Naum în centrul suprarealismului românesc, iar Camelia Suruianu interpretează poezia lui Alexandru Mironescu drept formă de rugăciune. În aceeași apariție, Doina Drăguț propune «O istorie interioară a canonului liric românesc», ceea ce oferă numărului o axă critică distinctă. Canonul este înțeles aici mai puțin ca listă rigidă de nume și mai mult ca proces de memorie, selecție și reinterpretare. Al. Florin Țene urmărește spiritul european în literatura română din toate timpurile, iar Mihai Gîndu revine asupra conceptului de canonic. Între aceste poziții se conturează întrebarea esențială: cum poate cultura română să-și păstreze identitatea fără a se izola de circuitul european și universal? Răspunsul implicit al revistei este dialogul.

Dimensiunea interculturală devine foarte vizibilă în portretul lui Constantin Lupeanu, prezentat de Ștefan Dumitrescu drept constructor de punți între România și China, și în studiul Mădălinei Virginia Antonescu despre barocul Tang și barocul balcanic. Petre  Gigea-Gorun evocă înființarea Bibliotecii Române din Paris, devenită centru cultural, iar contribuțiile despre traducere, poezie străină și istorie diplomatică amplifică ideea culturii ca rețea de legături. Știința, muzica și actualitatea rămân prezente. Radu Șerban îl evocă pe academicianul Nicolae Zamfir și propune o analiză geopolitică privind Japonia, China și Statele Unite. Carmen Manea urmărește Turneul Național «Pianul călător» al lui Horia Mihail, Liliana Popa prezintă Concursul Internațional «George Enescu» 2026, iar seria dedicată lui Anton Bruckner continuă. Ben Todică discută viitorul numerarului, semn că revista nu evită transformările economice și tehnologice ale vieții cotidiene.

Textul meu «Suntem deja paradoxiști fără să știm?» extinde în septembrie discuția începută în iulie. Paradoxismul este mutat din istoria unei avangarde născute sub cenzură în experiența comună a omului contemporan, prins între discursuri incompatibile, informații contradictorii și realități care se neagă reciproc. Această continuitate între numere arată că revista nu este doar o succesiune de materiale, ci poate găzdui teme care evoluează și se completează. Un rol aparte îl au rubricile recurente. «Jocul minții» al Doinei Drăguț oferă, de la un număr la altul, poezie reflexivă, preocupată de timp, lumină, îndoială, geometria sinelui și raportul dintre conștiință și cosmos. «Maxime și aforisme», semnată de Nicolae Mareș, introduce o formă concentrată a reflecției. Seria lui George Petrovai despre nuvelistica lui Cervantes, paginile lui Marin I. Arcuș despre Bruckner și cronica retrospectivă a lui Mihai Gîndu construiesc continuitate editorială.

Foarte importantă este prezența constantă a artelor vizuale. Copertele celor patru numere valorifică lucrări de István Szőnyi, Petru Asimionese, Ion Carchelan și Elena Bissinger. De la peisajul contemplativ și lumina apei la energia îngerului eminescian șila abstracția cromatică a «Podului Speranței», imaginea nu este simplă ilustrație. Ea creează atmosfera fiecărui număr și pregătește trecerea dintre expresia plastică și cea verbală. Medalioanele  finale semnate de Filip Tudora întregesc această galerie deschisă. Poezia ocupă un loc semnificativ, dar este distribuită în secvențe scurte, între studii și eseuri.

Această alternanță împiedică instalarea monotoniei și dă lecturii un ritm respiratoriu. Poeți români și străini, autori consacrați și voci contemporane apar în aceeași configurație. Revista nu transformă lirica într -un compartiment izolat, ci o lasă să intre în dialog cu filosofia, istoria literară, muzica și experiența socială. Se poate observa și o preferință pentru recuperare: personalități uitate, cărți insuficient comentate, episoade culturale și instituții sunt readuse în atenție. Această funcție arhivistică este una dintre calitățile publicației. Într -un spațiu mediatic dominat de noutatea rapidă, «Constelații diamantine» apără durata. Ea amintește că prezentul cultural nu începe în fiecare dimineață de la zero, ci se construiește prin relectura și transmiterea memoriei.

Diversitatea foarte mare presupune și un risc: uneori, trecerea rapidă de la un domeniu la altul poate produce impresia de enciclopedism aglomerat. Tocmai de aceea rubricile recurente, ordinea sumarului și identitatea vizuală au o funcție esențială. Ele țin împreună materialele și transformă varietatea într -o trăsătură de profil. Revista nu urmărește unitatea severă a unui dosar academic, ci mobilitatea unei agora culturale. Cele patru apariții confirmă și importanța diasporei în menținerea circuitului cultural românesc.

Colaboratori din Statele Unite, Germania, Anglia, Republica Moldova, Olanda și alte spații aduc experiențe și perspective diferite. Cultura română este prezentată ca realitate transnațională, legată de limbă și memorie, dar capabilă să circule. Universalitatea revistei pornește din această .deschidere, nu din renunțarea la identitate. Privite împreună, numerele din mai, iunie, iulie și septembrie 2026 alcătuiesc o hartă convingătoare a preocupărilor revistei. Mai accentuează responsabilitatea civică și dialogul dintre cultură și criza contemporană; iunie se organizează în jurul moștenir ii eminesciene și al deschiderii comparatiste; iulie apropie literatura de știință, sacru și libertatea expresiei; septembrie pune în centrul său canonul, punțile interculturale și paradoxurile prezentului. Fiecare număr are o tonalitate proprie, fără să p iardă marca publicației. «Constelații diamantine» își justifică numele prin însăși logica sa editorială.

O constelație nu anulează individualitatea stelelor, ci le face vizibile relația. La fel, revista reunește autori, discipline și tradiții diferite, lăsând fiecărui text autonomia sa, dar construind între ele o figură culturală comună. «Diamantine» devine astfel nu numai o metaforă a valorii, ci și una a multiplelor fațete prin care cultura reflectă lumina. Într-o epocă a lecturii fragmentare și a reacției instantanee, continuitatea lunară, amploarea fiecărui număr și respectul pentru eseul argumentat reprezintă o formă de rezistență culturală.

Publicația păstrează vie memoria marilor personalități, sprijină creația contemporană, deschide ferestre către alte literaturi și nu abandonează întrebările dificile ale prezentului. Cele patru numere dovedesc că o revistă culturală poate fi simultan arhivă, atelier, tribună şi loc de întâlnire.

FLORENTIN SMARANDACHE

Material trimis de marele proieten și autor Armonii Culturale – MIHAI CABA. Mulțumim, Mihai Caba, împărtîșim întrutotul aprecierile făcute revistei Constelații Diamantine…

by

Referinţă Bibliografică

FLORENTIN SMARANDACHE: VECINĂTĂŢI LITERARE – Cronici, portrete şi întâlniri peste timp şi hotare, Ed. ADSUMUS, 2026/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 2 septembrie 2026