Mă tot pregătesc să mai săvârşesc un text, dar nebunia zilelor frumoase mă prinde în jocul lor. Uite că vara aceasta a dorit să fie una impecabilă şi să respecte calendarul. La urma urmei, doar echinocţiul de toamnă are dreptul să pună capăt verii. Dar zilei de azi ce îi reproşezi? mă veţi iscodi Strugurăratici Pepenoşi Pererari Versus Piersicantaci?

Fondul uman şi educaţia nu îmi permit să fac reproşuri nici măcar unei albine, oricum albinele sunt pe cale de dispariţie, ce să le mai reproşez? Acest 20 septembrie se răzbună  pe noi pentru ziua superbă de ieri, care ne-a zăpăcit cu cele aproape patruzeci de grade; în schimb, azi… tunete, fulgere, tristeţi, melancolii şi cord mărit. Toate dau buzna într-o singură zi, zi ce vrea să ne aducă aminte… cum va fi… când va veni toamna. Fantastice „amintiri despre viitor”. Este greu să faci faţă zilelor întunecat-ploioase, veţi fi de acord şi voi, Zgubilitici Tovarăşi Îngemănaţi Cu Valurile Oceanului Impetuos. Prinsă în apăsarea dureroasă a unei asemenea zile, întreb: încotro să o apuc?  Desigur, alţii s-au întrebat cu mult înaintea mea. Aşa că îmi dau seama că mai bine ar fi să lenevesc, lăsând omenirea să îşi rezolve problemele singură… în fond ea şi le caută cu lumânarea. Azi, încă de dimineaţă, am respectat sfatul onlinepsihologilor şi nu mi-am făcut patul. Domniile Lor afirmă că nu are rost să ne scrijelim singuri răni sufleteşti greu vindecabile, făcând lucruri care nu ne plac nici nouă şi nici subconştientului, supus zilnic la grele încercări.

Mă simt mult mai bine acum că am reuşit să mă împac cu sinele, operaţie pe care v-o recomand şi vouă, Pioneri Scufundători În Adâncimi Sonografice şi Surzibile. Şi uite aşa mă aşezonez patului, ca să folosesc un verb cuminte, cu… gândul să-i fur un pui de somn, dând cu tifla televizorului. Pentru ca aşezonarea să fie perfectă, mi-ar trebui un film uşor, poate să fie şi unul făcut după vreun roman semnat Agatha Christie. Important este să nu mă tulbure prea tare. Schimbând canalele, dau peste una dintre emisiunile căutătoare de talente… de obicei trec în grabă peste ele deoarece, în loc să cânte, protagoniştii vorbesc hemoragic. De data aceasta am noroc, un tânăr cântă deghizat în tânără sau procesul este de fapt invers, nu are importanţă, dar melodia este minunată, cunoscută şi vine undeva dintr-un trecut îndepărtat. Purced tristă la gândul că nu voi afla numele melodiei, nici al cântăreţului şi mă  pregătesc să îi părăsesc, dar mă salvează Ozana, cea cu voce de cristal, care se adresă unisexului cântăreţ: Waw, Paul Anka şi melodia mea preferată, ”You Are My Our Destiny”! Sar din pat şi mă îndrept spre birou ca să îmi notez numele cântăreţului. Chiar aşa? Nu este cazul să faci pe mironosiţa, mă veţi gratula răutăcios, Mixeri Cantabilaninoşi Cantapintezauro Şi Dijeişti! Da, recunosc, numele îmi este cunoscut doar că nu am făcut legătura cu melodia.  Din  tot confortul acestei lumi nu aş renunţa la  internet, el este şi va fi sprijinul memoriei şi la bătrâneţe.

Caut pe Google, „Paul Anka” şi dau peste mutrişoara unui puşti zăpăcit, puştoaica din mine se îndrăgosteşte pe loc de el.  Caut, caut, în sfârşit dau peste melodia ascultată la TV. Surescitată, nu ştiu de ce să mă apuc, să citesc pagina cantautorului de pe Wikipedia, să-i ascult melodiile ori să încep pamfletul, până nu îmi zboară inspiraţia. Reuşesc să blochez laptopul, bietul de el nu prea înţelege nerăbdările unei proaspete îndrăgostite. Încerc să scriu ascultând muzică, ceea ce nu am reuşit până acum, din păcate am mare nevoie de linişte. Există o singură excepţie de la regulă, André Segovia, cu binecunoscutul  „Mon amour”, melodie ce nu îmi deranjează gândurile!

Aşadar trec în grabă peste datele biografice ale lui Paul Anka. Citesc şi mă mir. Când i-am văzut mutrişoara, aş fi jurat că este latino-american, eventual sicilian, când colo tata este sirian şi mama libaneză. Nimic nu este întâmplător, îmi repet ceea ce ştim cu toţii; nu cu mult înainte citisem mesajele celor doi miniştri de externe, cel român şi cel maghiar care tocmai făcuse o remarcă nepotrivită, la noi în oraş sunt zilele maghiarimii, iar Prim-Ministru austriac se pregăteşte să închidă graniţele, îndemnând refugiaţii să se îndrepte spre Ţările balcanice, adică şi înspre noi, dacă între timp nu am fost excluşi din rândul lor! Ceea ce se întâmplă este îngrijorător, nici nu mai ştii ce este bine, să  asculţi primul impuls, care este întotdeauna unul umanitar, exclamând de ce nu!? Ca apoi să te întrebi ce se va întâmpla dacă vor veni cu milioanele.

Desigur că voi îl cunoaşteţi de multă vreme pe Paul Anka, Ancestralitari Muzicolanţi Timpanieri Şi Scăriţari!  Păcatul meu… deşi numele lui îmi era atât de cunoscut, nu am făcut legătura cu melodiile  cunoscute şi ele. Recunosc, printre alte multe lipsuri… am şi lipsurile muzicale. După cum în copilărie citeam grăbită să absorb toată biblioteca, fără să îmi pese cine este autorul, tot aşa m-am bucurat de muzică fără să fiu atentă… cine cântă. Sunt genul care ţopăi pe muzică prin casă şi oricât de bolnavă aş fi, când aud o melodie care îmi place, uit de dureri şi sar în sus… acum nu chiar de pe masa de operaţie! Toate aceste delicii se pot întâmpla numai şi numai dacă pornesc  radioul sau televizorul  ceea ce se întâmplă, vai mie,  din ce în ce mai rar.

Adevărul este că nu aveam intenţia să vă vorbesc despre iubirea ce m-a învăluit, în primul rând pentru că am declarat sus şi tare că nu cred în dragostea la prima vedere şi în al doilea rând fiindcă, sunt sigură că nu aveţi curiozităţi  vis-à-vis  de mine. Şi apoi tot ceea ce v-am mărturisit până acum ar fi bine să rămână între noi, mai ales că este doar o introducere. Demersul meu ar consta în aflarea unor răspunsuri la întrebarea nimicitoare pe care şi-o pune colectivul Yahoo, cel care face ştirile zilnice, ştiri ce ne întâmpină pe pagina Yahoo: O fi fericită Prima Doamnă? Acum vom răspunde nepoliticoşi într-un glas, voi şi cu mine ? De ce nu ar fi? Picioare frumoase are… şi chiar dacă nu ar avea alte calităţi, perfecţiunea picioarelor… i-ar fi suficientă. Lucrul acesta poate fi confirmat de orice româncuţă cu asemenea picioare. Este adevărat că nu sunt destule posesoare cu membre inferioare care să facă din  bărbaţi nişte personaje ale zilelor noastre, mulţumite cât de cât.

Am înţeles că la ultimul summit dedicat luptei împotriva poluării – aceste întâlniri sunt cele mai dese de pe planetă – s-a convenit ca participanţii, rezolvând problemele puse pe tapet, să caute răspunsuri şi la întrebarea: La ce folosesc omenirii aşa-zisele picioare frumoase ale femeilor? Concluzia nu a fost făcută publică, doar o afirmaţie laconică a fost scăpată, pentru public: Frumoase sau nu, important pentru epoca noastră este ca ele să nu stea prea mult apropiate!  Ar fi necesar să îmi cer scuze, dar prozatorii au voie!

Aşadar sunteţi în asentimentul meu, Foaste Missuri Şi Actualicioşi Misteriabili Universali Şi Nu Numai, că Prima Doamnă nu are niciun motiv să nu fie fericită! Adorată este, iubită ar fi, stilişti sunt câtă frunză şi iarbă pe glob, iar când se va întoarce din călătoria în jurul lumii, poate… ne va veni şi nouă mintea la loc şi vom pleca obosiţi capul; sau vom pieri cu toţii sau vom accepta lucrurile aşa cum curg ele, de undeva de sus.

Mă aflu atât de prinsă în mrejele noii mele pasiuni, încât sunt în stare să mă apuc să învăţ limba engleză, ca să înţeleg ceea ce cântă Paul Anka. Sau mai bine nu! Nu de alta, dar unele melodii româneşti mă enervează atât de rău, este vorba de cele ale ultimilor ani,  pentru că deşi înţeleg totuşi româneşte, ele îmi pare că sunt  doar o înşirare de cuvinte. Mai bine să nu pricep!

Mă joc, căutând şi alţi cântăreţi. De la Paul ajung la Gianni Morandi, ”Parla piu piano”. Melodia era cântată şi de Dalida. Şi uite cum am alunecat în borcanul cu zacusca sentimentală din  care doar făcutul sau nefăcutul patului, nu mă va salva. Pun capăt desfrâului canto-sentimental cu „Delilah”, melodia lui Tom Jones, deşi parcă Marcel Pavel o cântă mai cu suflet. Şi pe deasupra tocmai  am servit la cafea ştirea-manea  de la ora şase dimineaţă  că… iubirea este doar un joc al hormonilor…  alung ştirea minimalistă, cu dezgust, cât colo.

Desigur că, dacă omenirea nu ar avea alte griji, s-ar putea face un  summit pe tema Hormoni sau Suflet? Ar fi… bătrânii versus tineret! Cu menţiunea că vor mai fi fiind rătăciţi şi într-o tabară şi în alta, veţi completa Voiajori Desant Dedublaţi Şi Amor. Desigur, iubirea este apanajul zeilor şi al poeţilor! Oamenii paşnici şi casual fac… sex fiindcă este mai comod şi te scapă de chinurile sufleteşti şi marile dureri de cap amoroase. Câte o pământeancă  are norocul să trezească pasiuni nimicitoare, stând plictisită, picior peste picior, în drumul abrambura al vreunui poet, Versurar Stihuitor, tocmai bun de chinuit. Dar ce putem face noi? Nu putem schimba destinul nimănui! vă veţi întreba şi apoi, exclamând, tot voi veţi răspunde şi în locul meu, Iubiacei Dureribililoşi Multiaccentici Şi Armurari!

––––––––––

Florica BUD

Baia Mare

20 septembrie 2015

by

Referinţă Bibliografică

Florica BUD: MIGDALE DULCI AMARE – SĂRACA FATĂ BOGATĂ (PAMFLET)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 12 ianuarie 2016