Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » George PETROVAI: Balade istorice

George PETROVAI: Balade istorice

Balada lui Pintea

 Copil fiind

eu îmi doream s-ajung

ceea ce-n era nucleară

e de râsul curcilor:

mândru voinicel

tras prin inelul dorului

de cai, pistoale

şi-ndrăzneţe fapte

ascunse-n fund

de cuşme haiduceşti.

 

Liceu-odată isprăvit,

eu m-am gândit

că, Doamne, bine-ar fi

să mă specializez

în ceea ce visez.

 

Am colindat prin şcoli,

dar cum în ele se preda

doar cai verzi

pe pereţi,

ce ca-n istorii de demult

potcoavele şi le-au pierdut,

m-am hotărât pe dată

să iau calea codrului

unde-i Pintea cu ai lui.

 

Dintâi Măgoaj-am vizitat

şi cu trecutu-am conversat;

apoi,

duhul casei s-a ivit

şi în taină mi-a şoptit

că-n asaltul de la Baia,

bravul Pintea n-a muritu

doar oleacă a dormitu;

iar de-atunci şi pân-acum,

sălaş sigur şi-a aflat

pe pieptişul muntelui

în trunchiul molidului,

unde timpii stau la sfat.

 

Balada lui Tudor

Tudorel cel hăcuit

şi-n fântână azvârlit

de niscaiva greci poltroni

ca Mihai de-ai săi valoni,

 

fii din nou ce-ai fost odată

pentru fraţi şi a ta ţară –

cu sărmanii pâine caldă,

cu ciocoii foc şi pară!

 

Floare de nu te-om uita

în uitarea-nfloritoare,

au nu ştii că orice-ar fi

un român verde nu moare,

 

ci el moartea o învinge

ca voinicii din poveşti?

Alţi panduri azi te aşteaptă

să-i conduci spre Bucureşti,

 

unde hoţii s-au prăsit

mai ceva ca-n vremea ta.

Ieşi din puţ şi fă-i să joace

jocul tău îndreptăţit,

 

cum a ţopăit Divanul

înţesat de grecotei,

de-au prins aripi la picioare

şi-a scăpat ţara de ei.

 

Chiar şi mort, tu ai rămas

Domnul Tudor pentru toţi,

încât turcii puşi pe gânduri

s-au lipsit de fanarioţi…

 

Însă după două veacuri

de istorie-nghiţite,

jegul din minţi şi năravuri

greu se lasă-ndepărtat,

chiar de Tudor şi Hercule

prin eforturi înfrăţite

ar face munca-mpreună –

primul cu sabia-n mână,

iar semizeul procedând

în instituţii rând pe rând,

cum grajdul rigăi l-a spălat

cu apa dintr-un curs schimbat.

 

 

Balada lui Iancu

 O Românie fără-Ardeal

eroare-i de neconceput,

iar un Ardeal fărʼ de-Apuseni

era un monoton ţinut,

 

puţin tentant pentru străinii

purtaţi de nestatornicie,

ca rost istoric să-şi croiască

prin cotropiri şi silnicie.

 

Cu-atât mai bine dacă-s munţi

cu burţi de aur pline-pline,

unde de veacuri moţii sapă

să-ngraşe lipitori străine.

 

Căci munţii moţilor le-au dat

pe lângă crunta împilare,

un Horea la taifas cu împăratul

şi-un crăişor pe unguri de-a călare.

 

Ferecat în Apuseni

c-o armată de munteni,

Iancu, Craiul Munţilor,

dă cu tifla ungurilor

când aceştia-n draci atacă

şi el capul nu şi-l pleacă,

ci mai tare din caval

cântă-ntregului Ardeal.

 

Ba mai mult, în ofensivă

la Abrud şi Mărişel,

ungurii numai prin fugă

s-au văzut scăpaţi de el…

 

La un secol şi mai bine

după palma încasată,

ei încearcă busuiocul

să-l dreagă prin altă faptă –

 

o cumplită josnicie

mai de soi ca laşitatea:

Vor lui Iancu din istorii

să-i retragă calitatea

 

de erou între români,

român verde-ntre eroi!

Pentru asta necinstesc

veneraţia din noi

 

şi, conduşi înspre ridicol

de-o smintită răzbunare,

jubilează că-n efigii

Iancu-i spânzurat şi moare.

 

Dar aceşti hidoşi călăi

ce judecători se vor,

uită c-orice profanare

se-ntoarce-mpotriva lor.

 

Mai repede sau mai târziu

totu-n lume se plăteşte –

binele-i un cec în alb,

răul moartea o grăbeşte!

George PETROVAI

 

 

 

 

Facebooktwitterby feather