Hristos a înviat!
Cui, Doamne, am fi fost acum
de nu veneai să ne îndrumi
și nu ne dăruiai lumină
din candela acestei lumi,
când mii de ani n-au fost de-ajuns
din oameni negura s-alunge
și-atâtea inimi mai ezită
renașterea să și-o câștige?!…
Dar Dumnezeu e Adevăr
azi ca și ieri și-n veci de veci;
de-aceea Lui Îi mulțumim
că nu suntem niște zevzeci
și-n marea Lui milostivire
de preaputernic Făcător,
ne dă prilejul să-L cinstim
pe Fiul Său mult iubitor,
care-a murit în grele chinuri
și-apoi pe moarte a călcat,
ca oamenii model să-L aibă
când spun Hristos a înviat!
Rugăciunea Crucificatului
De mii de ani stau răstignit
pe crucea dăltuită
din jertfa mântuirii
și-nfiptă-adânc
în Căpățâna omenirii,
dar bieții muritori refuză
să ia lumina nemuririi
din candela eternului Cuvânt,
ci-și făuresc cu opinteli de moarte
enorme cruci din fală și-amăgire,
ce-ntreg Pământul-l fac să pară
colecție de-ntinse cimitire.
Se-nvârte omenirea cu zel și-nverșunare
în cercul istovirii spre-un țel debusolat,
căci cârma lumii-i frântă și nava în derivă
pe-oceanul de păcate din inimi înjghebat.
O, Doamne,
iartă-i că nu știu ce fac
și fă-i să vadă
chiar nevăzutele!
Sărbătorile pascale ne oferă prilejul ca efectiv să devenim părţi constitutive ale unei impresionante lucrări divine, care prin moartea trupească şi apoi prin învierea lui Hristos s-a impus în lume ca Biserica universală a creştinismului.
Iar mie îmi oferă plăcuta ocazie să vă urez sănătate şi deplină armonie cu această măreaţă zidire vie.
Cu adevărat Mesia a înviat!
Sighetu Marmației George PETROVAI

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..