Politrucul netâlhar nu-i tovarăș, ci-adversar!

Se spune (și unii chiar cred) că fără partide viața politică ar fi tare neinteresantă, asta deoarece ele sunt sarea și piperul luptei democratice (sic!) pentru puterea în stat, iar mai apoi, după înșfăcarea puterii, pentru asigurarea normalității în toate sferele de activitate ale respectivei nații, printr-o formulă de cârmuire în conformitate cu principiile constituționale și, în același timp, adecvată momentului concret istoric (guvern politic, militar, de uniune națională sau tehnocratic).

Nimic mai fals! Pentru asta n-avem decât să ne aruncăm ochii în ograda politică a basarabenilor, pe urmă în cea a americanilor. În Basarabia, funcția de președinte i-a revenit prorusului Igor Dodon. La fel de bine putea să câștige proeuropeana și unionista Maia Sandu. Numai că, se afirmă în presa germană și pe internet, prin aranjamentele de culise dintre apuseni (americani, nemți, francezi) și ruși, zarurile au fost aruncate în favoarea Dodonului (vasăzică Basarabia luată românilor printr-un al doilea pact Ribbentrop-Molotov). Ceea ce înseamnă că, într-o formă edulcorată, a funcționat de minune principiul stalinist: Cu adevărat important este cine și cum numără voturile!

Potrivit inflexibilelor legi ale democrației aparențiale, toate celelalte auxiliare (număr de voturi, proteste, comentarii) sunt chestiuni de resortul statisticilor din care nu te alegi cu nimic folositor și al istoriei din care tot mai puțini vor să învețe ceva. Cel puțin în aceste prozaice vremuri ale lui „Ce-i în mână nu-i minciună” și „Nu da vrabia din mână pentru cioara de pe gard”…

Așadar, Maia Sandu pierde după victoriile înregistrate în Chișinău și diaspora nonrusească, iar Igor Dodon devine câștigătorul perdant din punct de vedere substanțial-valoric, prin votul inerțial-cantitativ al unora ca găgăuzii (ăștia l-au votat în halucinanta proporție de 99%), dar mai ales prin definitiva sentință dată în faza preelectorală de sforarii amintiți.

Alegerile prezidențiale din Statele Unite sunt mult mai ilustrative în ceea ce privește găselnița votului popular și făcătura numită democrație. Că de, dacă basarabenii au scuza unei democrații în faza de lapte, americanii se mândresc cu democrația lor matură și de prim rang, pe care se grăbesc s-o impună acolo unde constată abateri de la vrerea lor internațională.

Ei bine, nu numai că cei doi competitori și-au administrat nenumărate lovituri la gioale pe durata campaniei, dar finalul a fost de-a binelea năucitor în ceea ce privește concretețea antidemocratică a sforăriilor cu pretenții suprademocratice: Hillary Clinton (tusea actualei politici americane) obține de la alegători cu un milion de voturi peste cele ale rățoiului Donald (junghiul aceleiași politici), dar votul în sens invers al electorilor fac din învingătoare o învinsă și din învins un învingător!

Mai poți vorbi de democrație acolo unde votul a 270 de electori din totalul lor de 538 se dovedește mai tare decât voința liber exprimată a unui milion și ceva de alegători? Eventual de electorocrație, o combinație americano-miștocărească între plutocrație și trebuie să faceți ce vor mușchii electorilor…

N.B.: După victoria socialiștilor din Bulgaria și a Dodonului din Basarabia, la care se adaugă conjuncturala legătură sentimentală dintre bordelurile politice moscovite și budapestane, unii români văd numai roșu la granițele României (a nu se uita de roșul pesedist de după parlamentare), situație – zic ei – asemănătoare cu aceea din preajma celui de-al doilea război mondial, cînd țara a fost sfâșiată de neprieteni, dar cel puțin a avut parte de o personalitate ca mareșalul Ion Antonescu. Iar eu spun că roșul exterior este mai puțin primejdios ca cel interior, atâta timp cât ungurii și bulgarii ne sunt parteneri în structurile euro-atlantice (chiar formal, dar tot este un angajament de nerecurgere la forță între membrii respectivelor structuri) și atâta timp cât Rusia este într-un iremediabil declin (tot mai multe proteste împotriva lui Putin și a ciracilor lui putrezi de bogați, agravarea problemelor rusești după demararea sancțiunilor economice, reducerea lentă dar continuă a numărului de locuitori etc.), fapt care face cu adevărat din ea un colos cu picioare de lut. Zbârlirile sale belicoase aduc mai mult cu zvârcolirile unei bestii încolțite decât cu avertismentele unei mari puteri…

Revenind în ograda noastră, cred c-ar trebui să fim mai mult de oleacă neliniștiți că P.S.D.-ul este la un pas de câștigarea parlamentarelor (în toate sondajele de opinie are peste 40%). De ce spun c-ar trebui să fim cu ochii în patru? Pentru că A.L.D.E., acest colac de salvare politico-demagogic al penalilor și traseiștilor poate obține 7%, așa că – după redistribuire – cele două formațiuni încumetrite ar avea posibilitatea să formeze guvernul.

Știm cu toții cît de vinovate sunt absolut toate partidele pentru crucificarea României postdecembriste. Dar partea cea mai consistentă de vină îi revine lui Ion Ilici Iliescu și Partidului Social Democrat, acel P.S.D. ieșit din F.S.N. (Frontul Salvării Naționale), care a creat ticăloasa tagmă a baronilor (ce naiba au ăștia cu noblețea?) și ai cărui membri continuă să facă zid în jurul penalilor cu moț, astfel că mulți dintre aceștia deja sunt cu un picior în noul șparlament.

S-a mers atât de departe cu nerușinarea sfidătoare, încât Marian Vanghelie, subanalfabetul pe care Adrian Năstase îl aprecia pentru faptul că-i în stare oricând „să adune pe un stadion 10.000 de oameni”, le-o tuflește în față adversarilor politici că nu știu nici măcar să fure, iar Victor Ponta acuză unul din partide că a furat mai mult ca P.S.D. Să mai spună cineva că gura păcătosului nu rostește adevărul…

Evident, într-un atare climat profund imoral, noii membri ori se dau pe brazdă, ori sunt îndepărtați. Păi cum altfel, când din totdeauna omul cinstit a fost privit de ticăloși cu un dispreț dușmănos!

Sighetu Marmației,                                                                                            George PETROVAI

16 nov. 2016

by

Referinţă Bibliografică

George PETROVAI: Politrucul netâlhar nu-i tovarăș, ci-adversar!/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 16 noiembrie 2016