Talentata scriitoare (excelentă poetă!!!!) Alexandra Mihalache are un blog nou. După publicarea a 3 volume de versuri şi unul de cugetări şi aforisme, autoarea a realizat un frumos blog personal unde îi puteţi urmări creaţiile. Veţi regăsi acolo date despre autoare, recenzii, evenimente, dar şi creaţii personale din multe genuri literare pe care le abordează cu succes.
Alexandra Mihalache ne trimite prin scrierile ei mesaje pline de sensibilitate şi ne invită să descoperim frumuseţile universale din artă şi cultură. Deşi poezia şi aforismul sunt marile sale iubiri, scriitoarea a pătruns şi în alte genuri literare precum eseul şi literatura pentru copii.
Poezii, eseuri, recitări, aforisme, umor şi literatură pentru cei mici vă aşteaptă să le lecturaţi, toate scrise cu sensibilitate, iubire pentru frumos şi pentru cei cărora a realizat acest blog.
Într-unul din eseuri, Alexandra Mihalache vorbeşte despre puterea de vindecare din artă şi ne transmite un mesaj profund. Cum ne vindecă arta puteţi descoperi pe: Blogul scriitoarei Alexandra Mihalache (https://alexandram.ro/)
Scrierile Alexandrei le-am publicat deseori în revistele cu care colaborez şi unde au avut un impact benefic la publicul cititor. Să sperăm că şi pe viitor o să o „citim de bine” (cum îmi place mie să zic!) nu numai în revistele „Argument” „Confluenţe Literare”, „ProLitera” sau „Cetatea lui Bucur”, dar şi accesând pagina sa personală la adresa: https://alexandram.ro/
Descopăr de asemenea că titlul blogului este:
„Alexandra Mihalache – Casa literară la modă”!
Wow! Sună bine! Îmi place!
Şi mai are şi peste 40 de mii de aprecieri! Felicitări!
Am fost, am văzut şi (sincer!) am rămas încântat.
Îi urez mult succes în drumul său spre culmile literaturii, care se întrevede luminos.
–––––––
George ROCA
Rexlibris Media Group
Sydney, Australia
1 februarie 2018

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..