ADORMIRII TALE
Adormirii tale,
Maică, ne-nchinăm,
capete spre rugă
toți noi le plecăm,
căci e ziua-n care
trupul tău frumos,
Devine ofrandă-n
slava lui Hristos
Adormirii tale,
Maică, ne rugăm,
sufletele noastre
ție le-nchinăm,
Rază de lumină,
Cer mântuitor,
acoperă-ne astăzi
sub sfânt omofor.
Adormirii tale,
Maică, steaua nouă,
lumea toată cântă
cu buze de rouă,
Sfeșnicul tău arde
veșnic torță vie,
vine azi Iisusul
să se-nchine ție.
Adormirii Tale,
Maică, har izvor,
astăzi la picioare
îți așternem dor,
setea de lumină,
foamea de credință,
pe care-am făcut-o
aspră neputință.
Adormirii Tale,
Maică neîntinată,
te așteaptă norii
cei fără de pată,
vântul pregătește
muzici de-ncântare,
Domnul se pogoară
cu alaiu-i mare.
Adormirii Tale,
Maică Preacinstită,
suflarea întreagă
e încremenită,
strigă către tine,
Milă nesfârșită,
Pace și Odihnă-n
lumea cea trudită.
© Gheorghe A Stroia
România, de Adormirea Maicii Domnului
Și o rugă mai veche dedicată Adormirii M.D.
PREACURATĂ
E ziua Ta,
Măicuță dragă,
e ziua când
în Slavă ai urcat,
când îngerii
în cânturi au sosit,
s-O ducă-n ceruri
pe Maica celui Înviat.
Ai suferit destul
pentru noi toți,
ocara și obida
Fiului Nevinovat,
un fier de foc
Ți-a sfârtecat ființa,
când pe sub Cruce
Tu ai înnoptat.
Pe tine,
Maică nenuntită,
Fecioară
pururi de trei ori,
azi Te slăvim
fără-ncetare,
iar praznicului Tău
aducem flori.
Te roagă pentru noi,
Slăvită Maică,
la Domnul cel
Atoateștiutor,
să dea în lume
pace și lumină,
ca să ne fie
traiul mai ușor.
Pune în ruga
Ta curată,
o vorbă bună
pentru robii Tăi,
păzește-ne sub
acoperământul Tău,
de toți ce sunt
pe lume lași ori răi.
Mai roagă-L pe
Părintele Luminii
să facă dar,
în fiecare casă,
Raiul cel minunat
gătit anume,
pentru Preasfânta
Domnului Mireasă.
Fă-ne să ne gândim
mereu la Tine
și în genunchi
noi zice-ne-vom ruga,
că Tu ești Maica
noastră Preacurată,
pe care-O vom cinsti
întotdeauna!
Gheorghe A. Stroia
15 August 2019
Slobozia de Urechești

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..