Mă dor rănile
pe care Timpul
mi le-a lăsat pe suflet,
am cicatrici adânci
desenate cu creionul
de pictorul zilelor,
prea grăbit să-și admire
opera-i fără de sfârșit.

Mă dor rănile
celor ce au plecat
poate mult prea devreme
să se prefacă în țărână,
să devină argila
din care Timpul
să-și sculpteze statuile.

Mă dor rănile
L O R –
resturi de piele albă,
aromă de liliac,
urme de scoici,
așchii de lemn
captive în urne de lut –
ce mă chinuie încă.

Mă dor rănile
brazilor retezați,
încă de prunci,
ca să primească Steaua,
să adune sub ramuri
cadouri pregătite în pripă,
ca să smulgă perfid
zâmbete nevinovate
mimând fericirea.

Mă dor rănile
munților desfrunziți,
ce-și plâng cu lacrimi verzi
ecourile uitatelor cetini.

Mă dor rănile

cioplite de indiferență
în uitarea nemiloasă,
de lipsa glasurilor
din satele părăsite,
în care părinții nimănui
au murit cu dorul sub geană.

Mă dor rănile
veacului acesta
în care
eu, tu, el, ea, noi, voi, ei, ele,
ne vom alătura țărânii
din care ne-am născut,
pentru ca pasul trecătorului
să ne adâncească apăsarea.

Mă dor rănile
copilăriei, deschise în
clipele de incertitudine
petrecute cu spaimă
în fața ferestrelor
ce se doreau deschise.

Mă dor rănile,
toate mă dor,
nu mă plâng,
nu mă vaiet,
nu urlu la lună,
nu murdăresc nisipul
cu lacrimi,
aștept,
doar aștept.

Pe Tine te aștept, Doamne,
în încremenirea Timpului,
ca rănile să mi le faci…
DE PIATRĂ!

Gheorghe A. STROIA
Adjud – 26 al lui Prier 2018
din volumul „Rest la 30 de arginți” – în curs de apariție

by

Referinţă Bibliografică

GHEORGHE A. STROIA: DE PIATRĂ/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 26 aprilie 2018