Flori împletite strâns în buchetul vieții
Se spune că „meseria” de părinte este cea mai grea meserie din lume. Însă, pe cât e de grea, pe atât este de minunată și de frumoasă. Însă, cum să fii părinte nu poți învăța la nicio școală din lume, ai mereu sentimentul că tu crești odată cu copilul tău sau că, de fapt, el te crește pe tine. Te face mai atent, mai protector, mai bun, mai responsabil, cu alte cuvinte, te face Om. Părinți fiind, am devenit grădinari și am crescut în grădina sufletelor noastre doi mândri bujori. Azi, este rândul lui Codruț să adauge anilor lui încă un trandafir. La mulți ani sănătoși și fericiți, copilul nostru drag! Să nu uiți să-ți ștergi mereu picioarele de noroi, dar să-ți umpli mereu sufletul cu picături de cer senin! Să încerci să rămâi întotdeauna Om!…
TU AI VENIT
fiului nostru, Codruț, la ceas aniversar
Ai coborât pe-o rază
cum steaua din zenit
și sufletul preaplin
l-ai prefăcut în floare,
în clipele pe care
mereu ne-ai dăruit,
am tot simțit senin
de cer, pace, mirare.
Au curs ani mulți
peste al vremii nimb,
încă ne amintim
de chipul de copil
senin, vioi, cuminte,
Adonis din Olymp,
cu sufletul curat,
fierbinte, dar fragil.
Te-ai ridicat acum
la rangul de adult
prin muncă și silință
voit neîntreruptă,
copilăria-ți caldă
topitu-s-a demult,
dar visurile toate
le-ai împlinit prin luptă.
Ești pentru noi mereu
nou răsărit de soare,
ce ne atinge blând
cu raze de lumină,
preface-n pânză fină
a clipelor culoare
și ne păstrează viu
tot crezul fără vină.
Pentru noi toți tu ești
speranță, bucurie,
ființa ni se umple
de-un dor nemaivăzut,
cu suflet bun, curat,
ești unul dintr-o mie,
să crezi mereu în tine
chiar dacă n-ai crezut.
De câte ori privim
cu mare drag la tine,
în ochii tăi vedem
crescând visele tale,
și credem cu tărie
în tot ceea ce vine,
zărim un câmp întins
de gingașe petale.
Cuvintele-s sărace
să-ți spună tot ce știi,
dar încărcate sunt
de dragoste curată,
copile drag, să nu uiți
să-nfrunți orice ar fi,
căci suntem muritori
și-o viață ne e dată.
© Gheorghe A Stroia, România, 16 al lui Florar ’24
by