MĂICUȚĂ SFÂNTĂ
E ziua Ta, Măicuța mea Preasfântă
Și sufletul mi-e plin de mirul Tău,
Icoanei Tale îmbrăcată în lumină,
Mă rog să ne ferească de-orice rău.
Privirea Ta cea blândă mă-nconjoară
Cu-o stare de adâncă liniște și pace,
Simt mâna ta, cum mângâie și-alină,
Simt timpul cum în spumă se preface.
În jurul tău stau sfinții, heruvimii,
Ce-Ți cântă cu glas îngeresc, curat,
Slăvindu-Ți Fecioria făr’ de pată,
Ce-a zămislit Mântuitorul așteptat.
În ochii tăi văd albe lăcrimioare,
Ce curg spre-a lumii dalbă mântuire,
În fața scaunului sfintei Judecăți
Te rogi neîncetat la al Vieții Mire.
Măicuță Sfântă, purerea Fecioară,
Cu ale Tale lacrimi, rugi fierbinți,
Dă lumii Tale pace și credință mare,
Pe oameni fă-i copiii Tăi cuminți.
În astă zi de sfântă mare pomenire,
Ne bucurăm alături de îngerii din cer,
Vom încerca să îți culegem de pe obraz
Roua ce spală al omenirii veșnic ger.
Păzește-i sub aripa Ta de Mare Înger
Pe toți ce-Ți poartă numele în suflet,
Le dăruiește sănătate și bucurie plină
Cărări pline de flori pe al vieții umblet.
Slăvită Maică, ești izvor de bucurie
Pentru acei ce în mărita Ta putere
Și-au pus nădejdea, au crezut cu sârg,
Și-au izbândit în lumea cea de fiere.
Îți mulțumim, Crăiasă de Lumină,
Pentru întreaga-Ți trudă pentru noi,
Azi, florile din gândul cel curat
Devin ale Iubirii binecuvântate ploi!
IMAGINE: MAICA DOMNULUI, icoană pe sticlă de Gheorghe A. Stroia

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..