GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU: MAMA și PRUNCUL – Minuni ale lui Dumnezeu (partea a III-a)

„Nu există nici o altă persoană care să

   aibă mai multă iubire decât MAMA!”

(Sfântul GRIGORIE Teologul)

Fecioara – Femeia – Mamă valahă este Mugurul îmbobocit ce se rotunjește a floare primenind petalele-scutece ale rodului ei binecuvântat în care se afundă cerul și tresare pământul înverzit!

În hărăzirea divină de MAMĂ, în INIMA ei atotcuprinzătoare se bucură toate lucrurile și toate ființele pe care le-a creat Dumnezeu: florile cu mirajul lor, copiii cu hârjoana de joc, apa cu cântecele ei serafice, aerul cu mireasma lui de extaz, lumina cu strălucirea ei de sărbătoare cerească, ruga cu fiorul ei mirific de păpădie, Dorul cu dorurile lui înflăcărate ale Rugului aprins.

INIMA ei mare, plină de iubire, cânt și rod, de dor, odor și fior se bucură precum cireșul înflorit când își scutură petalele după ce s-au bucurat albinele, pentru ca apoi să surâdă și copiii.

MAMELE noastre – FAMILIA pelasgo-traco-geto-dacică ne-a fost hărăzită de Bunul Dumnezeu, precum Neamul primordial, Patria, legea firii, religia monoteistă, dar și DATUL nostru sacru și etern, care l-a înfiorat până și pe baronul maghiar, ostil românilor Ștefan Daniel Vargyasi, prin:

„acea perseverență așezată de natură în sufletul valahilor, încât pentru temeiul lor de credință și familie, la care țin ca la unicul și principalul scop al mîntuirii veșnice, căruia toți trebuie să se supună, căci în limba lor sună: AȘA AM POMENIT!, adică ei trebuie să persiste până la sfârșitul veacurilor în religia moștenită de la strămoși…” (Al. Doboș, Cum descrie stările politice și economice din Transilvania un ungur la 1744, în AIINC, VII, 1929, p. 679-681)

Mama coboară și urcă piscuri și văi, cu priviri în văpăi, într-un gest, într-un grai, o frântură de rai, într-un zâmbet curat, într-un sincer oftat, într-o văpaie arzând și cu lacrimi plângând, pogorând în lumini între sfinte trăiri, cuprinzând mâna de lut într-un tainic sărut și sacru!

Frumusețea Omului, respectiv a MAMEI se răsfrânge ceresc doar în sublimul bunătății sale! Frumusețea și bunătatea Ei a fost cântată de mulți Poeți, Artiști, Profeți, Filosofi, Teologi ș.a.

„Femeia, ca femeie, se schimbă și îmbătrânește; MAMA, ca mamă, nu se schimbă și nu îmbătrânește.

   Femeia închipuie căderea omului în natură, MAMA închipuie înălțarea omului spre cer. MAICA Domnului ce nu a fost femeie și-a primit cinstea și mărirea mai mare decât a îngerilor, pe câtă vreme femeia, ca femeie, a fost și a rămas legătura omului cu natura.

   Prin rolul său de MAMĂ, femeia răscumpără și rolul său de femeie.” (Sf. Nicolae Velimirovici, Gânduri despre Bine și Rău, trad. Din limba sârbă, Ionuț și Sladjana Gurgu, Predania, p. 152)

Fecioara creștin-ortodoxă valahă poate fi un Rug aprins care arde și nu se mistuiește întru Dorul Celui Prea Înalt!

Fecioara valahă mai poate fi și o Flacără vie ce arde prin jarul mirelui ei!

O femeie care nu iubește este cel mai înverșunat Vulcan ce își revarsă permanent lava sa, pârjolind totul în jur.

O femeie care iubește poate schimba soarta și destinul bărbatului ei!

O MAMĂ creștin-ortodoxă care iubește poate schimba soarta Familiei, destinul Patriei și chiar axa Universului!

Avem atâtea exemple grăitoare în istoria milenară a Neamului, de FEMEI și MAME creștine evlavioase care au dăruit Pământului Patriei și Cerului lui Dumnezeu: PRINȚI, VOIEVOZI, REGI, ÎMPĂRAȚI, PROFEȚI, POEȚI, ARTIȘTI, GENII, CETE de EROI, MARTIRI, MĂRTURISITORI și SFINȚI.

Cel mai divin exemplu este Fecioara MARIA – VLAHERNA – CARPATINA – MAICA Domnului nostru, Sfânta Ana, mama Fecioarei Maria, Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, iar înainte de Ele, au fost nemuritoarele mame ale Profeților, Sibylelor, iar după Ele, cele ale Apostolilor, Mucenicilor, Martirilor, Sfinților până-n zilele noastre și mai departe.

În această COROLĂ serafică au strălucit și mamele marilor noștri Regi și Voievozi, precum: MAMA lui Ștefan cel Mare, doamna Maria Oltea, ramură dintr-o aristocrată stripe olteană, imortalizată de poetul Dimitrie Bolintineanu, în poezia Muma lui Ștefan cel Mare sau cum ne-o amintește marele boier moldav, istoricul Constantin Gane: „o FEMEIE energică, o  FEMEIE care știa să impuie chiar strașnicului ei fiu.” (Constantin Gane, Trecute Vieți de Doamne și Domnițe, Ed. Orizonturi, București)

Doamna Theodora o frumusețe care eclipsa multe străluciri la tinerețe a fost Mama lui Mihai Viteazul, Întregitorul celor trei țări valahe sub regatul DACIA. După intrarea fiului ei în Ardeal, în anul 1599, Theodora s-a călugărit la Schitul Ostrov – Călimănești, sub numele de Teofana, unde deseori l-a rugat pe Domnul Mircea cel Mare la mormântul său de la mănăstirea Cozia, să-i apere Fiul de primejdiile aproape permanente. De ziua sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, 1603, monahia Teofana a donat niște moșii mănăstirii Cozia, dăruite de Mihai în 1595, „cinstitei și de la inimă prea iubitei maicei mele, doamna Theodora.” (Constantin Gane, op. cit.)

   Maria – Marica Brâncoveanu, nepoată de fiu a voievodului Antonie din Popești, când a devenit Doamna Țării Munteniei, a marelui Voievod Constantin Brâncoveanu în anul 1688, „această vrednică FEMEIE n-avea alt renume decât acela de a fi o MAMĂ bună, o SOȚIE credincioasă și o ființă foarte evlavioasă. După ce a dăruit țării și cerului 11 coconi, pe un loc de moștenire din centrul Capitalei, a ridicat Biserica dintr-o zi.” (ibid.)

Doamna Maria Brâncoveanu a rămas în istorie și în eternitatea română prin DRAMA vieții ei, impusă de criminalul sultan, asemănătoare Calvarului Maicii Domnului, respectiv Golgota familiei ei voievodale, prin decapitarea soțului Constantin, a ginerului și a celor patru feciori. Ea însăși aruncată vreme de șapte luni de zile cu fata, nora și nepotul în temnița Bostangibașa.

Maria – Marica Brâncoveanu a dăruit Patriei șapte fiice – principese, model și patru feciori, care au devenit mucenici spre slava pururea a Neamului nostru eroic, martiric și legendar.

Astfel de Mame minunate au avut și geniile și profeții Neamului nostru daco-român, precum:

Ana Bantăș, mama prințului Dimitrie Cantemir, distinsa mamă Raluca, care l-a alintat cu povești nemuritoare și cu mirajul Cărților pe Luceafărul Mihail Eminescu, Elisabeta Daucs, mama prințului Bogdan Petriceicu Hașdeu, Stana, mama lui Nichifor Crainic, Maria, mama savantului Nicolae Paulescu, Eugenia Gherghel, mama lui Radu Gyr, Cristina, mama părintelui Arsenie Boca, Stanca-mama Avvei Arsenie Papacioc, Aspasia, mama lui Ioan Ianolide, Ana mama filosofului Petre Țuțea, Elena, mama lui Valeriu Gafencu-Sfântul închisorilor, Alexandrina, mama eroului martir Alexandru și a poetului Virgil Maxim, Zinca, mama părintelui Constantin Voicescu, Nicolița, mama scriitorului-poet Ilie Tudor, tatăl marelui actor-rapsod, Elena, mama mucenicului arhimandrit Gherasim Iscu, Maria, mama martirei Marieta Iordache, Margareta, mama poetului Andrei Ciurunga, Dinca, mama poetului Vasile Militaru și m.a.

MAMA valahă trebuie să rămână țărâna sacră a vieții noastre și crâmpeiul de cer al mântuirii!

„MAMA! E numele cel mai sublimat din lume. În poezie, literatură, dramaturgie, pictură, sculptură, muzică, în religie, în tot, numele Mama este sublimat. Copilul, când începe să vorbească, primele silabe pe care le rostește sunt MA-MA!” (Monah Atanasie Ștefănescu, Fragmente de Epistole, Scara-Ed. Psaltic Press, București-2016, p. 98)

Cele mai minunate ipostaze, fragmente, poeme, eseuri, închinate COPIILOR au aparținut unor părinți spirituali care, n-au avut familie și nici copiii, dar au avut Patria și Biserica – adică Pământul și Cerul – leagănul marilor iubiri, ocrotitoare ale FAMILIEI creștin-ortodoxe. Marele Avva Arsenie Boca le-a dedicat îngerașilor un ciclul generic și sacru: Împărăția copiilor.

   „Copiii odihnesc și refac omul! Ei rezumă gingășia și frumusețea, puritatea și nevinovăția, și credința. Chiar ei sunt o refacere a omului. Chiar și pe Iisus copiii L-au odihnit… Și, luând un copilaș în brațe, le-a zis ucenicilor: „Orcine va primi în numele Meu pe unul din acești prunci, pe Mine Mă primește; și oricine Mă primește pe Mine, Îl primește pe Cel ce M-a trimis pe Mine.” (Marcu, 9, 37)

Dacă mamele ar primi copiii în numele Domnului, ce străvezii ar fi ei în chipul lui Iisus! Abia atunci și-ar putea da seama mamele pe cine au primit prin copii.

   COPIII AJUNG ÎN BRAȚELE LUI DUMNEZEU, FIINDCĂ SUNT CEI MAI APROAPE DE EL. Modul lor de a fi e cel mai iubit de Dumnezeu. Înțelepții Îl înțeleg pe Dumnezeu ca pe o necessitate în explicarea lumii. Copiii Îl au ca pe un TATĂ de pe celălalt țărm. Iată de ce copiii sunt în Adevăr, pe când înțelepții în afara lui… În ochii copiilor, seninătatea e de culoarea cerului. Nu e Dumnezeu mai real în împărăția copiilor decât într-un tratat de mecanică cerească?

   DUMNEZEU ȘI COPIII AU O ÎNRUDIRE PE CARE NOI, CEI MARI O PIERDEM. Sfinții sunt niște mari copii! Și ce departe ne ținem de ei!” (Arhim. Serafim Popescu, Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca – Omul, zidire de mare preț, Ed. „Credința strămoșească”, 2002, p. 40-41)

Cât de mari iubitori de copii sunt marii noștri Părinți spirituali de azi, precum Avva Nicolae Tănase-Valea Plopului, Mitropolitul Loghin Jar și mulți alți Părinți cu sufletul lor ceresc și divin?! 

Întotdeauna adevăratele MAME, cele iubitoare de Dumnezeu, de familie și de Neam au avut mare înrâurire asupra destinului genial ori prophetic al Copilului ei, din care au țâșnit Poetul, Preotul, Filosoful. Așa s-au născut marii noști Duhovnici: Avva Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Constantin Galeriu și Justin Pârvu, care ne povestește cu graiul său dulce de potir nemțean :

   „Dragii mei, m-am născut în zona aceasta a Neamțului în mediul cel mai curat, mai sănătos posibil, într-o familie de țărani cu o educație creștină, cu o MAMĂ foarte sănătoasă care m-a purtat dintr-o mănăstire într-alta în duminicile și sărbătorile importante ale anului. Eu, dacă am luat viața călugărească după ani, a fost și această plimbare a mea, poate și înainte de nașterea mea, a mamei mele, pe la călugărul nostru român și trăitor, așa cum i-am cunoscut la mănăstirea Durău pe părintele Dometian, pe părintele Pahomie, oameni-stâlpi ai Ortodoxiei noastre care, rar se mai găsesc la ora actuală. Pe mine, de copil, m-a impresionat toată frumusețea aceasta a cultului nostru ortodox.” (Părintele Justin Pârvu: Criza Familiei, Criza Morală a Societății, în Atitudini, nr. 57, Octombrie 2018) 

„Învățăturile lui Neagoe Vodă Basarab, Voievodul canonizat grație Arhiepiscopului de Argeș, ilustrul cărturar și scriitor Calinic Argatu, către fiul său Teodosie, aseamănă pe mama sa cu Albina: „Iar pe tine, o, draga mea maică, eu te aleg mai ostenitoare decât albina. Pentru ce? Pentru că albina noaptea se odihnește; încă și alte păsări ale cerului, toate, și peștii în fundul mării, toți atunci se odihnesc. Iar tu, maica mea, niciodată n-ai avut odihnă, nici ziua, nici noaptea, nici măcar într-un ceas, nici nu te-ai săturat niciodată de osteneală.” (Calinic Episcopul, Mersul printre stele, Ed. Episcopiei Argeșului și Muscelului, Curtea de Argeș – 2007)

Bardul Gintei traco-geto-daco-latine, marele boier de viță și cultură, Vasile Alecsandri, ne-a lăsat o icoană lirică a Mamei, de o mirifică și o încântătoare frumusețe valah-carpatină:

„Mama pentru-al ei copil/ Are scumpe dezmierdări,/ Are inimă cu ochi,/ Are ochi cu sărutări;/ Plânsul lui e plânsul ei;/ Orice-l doare, pe ea doare./ Ea trăiește pentru el;/ Când el moare și ea moare!” (ibid., p. 71)

Trebuie să cinstim și să iubim permanent Icoana MAMEI – Îngerul sufletului nostru, care pururea ne poartă de grijă, atât în viața aceasta, cât și în cea de dincolo.  

„Când te întâlnești cu MAMA, spune înaltul ierarh de Argeș, Calinic Argatul, te întâlnești cu Dumnezeu. Mama este cea mai bună ființă din lume! (ibid., p. 33)

S-a dovedit uneori că există și Mame de excepție,  mame credincioase care nu au născut, dar au adoptat, îngrijit, crescut și educat cu râvna și cu iubirea unei mame adevărate. În istoria neamului nostru astfel de exemple abundă epocă de epocă, dar unicat universal rămâne exemplul pe care ni l-a dat Mitropolitul sârb Nicolae Velimirovici.

„Încă trăiește printre noi o doamnă de vază, care nu a avut copii ai săi, însă de când a început războiul a adunat orfani fără tată și fără mamă – sute și sute de orfani – , îngrijindu-i și educându-i ca și cum ar fi fost rodul pântecelor ei. Uneori vrea să se mărturisească și zice: „în viața mea nu am iubit nimic mai mult cum am iubit copiii. Încă de când eram fată doream să mă mărit cât mai degrabă, numai să am copii, și cât mai mulți. Totuși, nu mi s-a dat aceasta. De două ori m-am măritat, însă copii nu am putut să zămislesc. Dumnezeu mi-a împlinit însă însutit dorința de a avea copii. Până acum mi-a dăruit cam 1ooo de copii – și acum, la bătrânețe, mă bucur nemăsurat că Făcătorul nu mi-a dat copii născuți din pântecele meu. Căci de aș fi avut, să zicem, doi, trei, chiar zece copii ai mei, mi-aș fi petrecut pe lângă ei întreaga viață și aș fi pierdut mulțumirea și fericirea de a numi „ai mei” o mie de copii străini. Bunului Dumnezeu se cuvine toată lauda!” (Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de azi, trad. Din lb. sârbă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia, București, vol. 2, p. 254)

În istoria mamelor valahe, rămâne și Doamna Elena Cuza, care a înfiat și crescut cei doi fii ai Domnitorului Cuza nenăscuți de ea, cu devotamentul unei mame adevărate.

Să păstrăm deci permanent în sufletul nostru frumos, locul cel mai curat pentru a putea sălășlui pururea MAMA – Micul Dumnezeu și TATĂL ceresc – Marele Dumnezeu, iar în pridvorul inimii, să primim pe seraficii bunici, care deseori s-au substituit cu dragoste părinților noștri!

Poemul este închinat în mod expres tuturor MAMELOR care s-au mistuit și au pătimit în temnițele comuniste, în munți, în peșteri, în toiul luptelor pentru credință și neam, precum și pruncilor lor – micii mucenici și celor care au supraviețuit, dar și tuturor Mamelor creștine.

Să admirăm cu adâncă emoție și fiori aprinși de rugă, icoana FETIȚEI din tabloul liric al genialului poet naționalist-creștin Robert Cahuleanu, cunoscut drept Andrei Ciurunga, cel căruia anii grei de Canal i-au lăsat moștenire imposibilitatea de a devenii tată, dar care ne lasă extraordinara sa dragoste pentru copii în volumul Poeme din iad pentru îngeri: :

                  UITE-O CARTE CA O FATĂ!

   „De-ar fi fetița tatii mai cuminte/ și dacă-n sânge n-ar avea furnici,/ tăticu n-ar umbla după cuvinte/ s-o zugrăvească-n strofele de-aici.// Pe când așa, veniră de departe/ cu știrea mamei, cum ghicim ușor,/ aceste pagini, întocmind o carte/ ce seamănă leit cu fata lor.// Subțire-n trup, modestă la găteală,/ c-o pamblică-ntre file, cum vă spun,/ s-au scris obrajii cărții cu cerneală,/ ca mâinile fetiței la dejun.// Dar colindând a slovelor mulțime/ se umple ochiul de lumina ei – / și râde cartea-n clinchete de rime/ cum iscă râsul fetei clopoței…” (Andrei Ciurunga, Poeme din Iad pentru Îngeri, Ed. Interprint)

Și nu pot să închei aceste rânduri scrise cu un adânc sentiment de venerație pentru toate MAMELE, care cresc mugurii de Dumnezeu, născuți sau nenăscuți de ele, fără să nu amintesc de MAICUȚA mea, GHEORGHIȚA, olteancă aprigă care niciodată nu arăta oboseala gospodăriei chiar dacă ograda era mare și pământurile familiei erau întotdeauna lucrate la timp și rodul era îndestulător.

Îi datorez tot ceea ce sunt astăzi dar mai ales, dragostea de Dumnezeu și de credința noastră strămoșească, pe care a știut să o amestece  în firescul fiecarei clipe petrecute în familia noastră, de la leagănul somnului de prunc la drumul plin de obstacole ale vieții celui trăitor în lume.

Venerație tuturor sărbătoriților sfintelor nume Mihail și Gavriil, mamelor, taților și bunicilor iubitori de Dumnezeu, de Familie și de Neam!

8 Noiembrie 2024

+ Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

by

Referinţă Bibliografică

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU: MAMA și PRUNCUL – Minuni ale lui Dumnezeu (partea a III-a)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 11 noiembrie 2024