Iarna peste munți se-ntinde,
Pe culmi albu-i uniform,
Visând mure, fragi și ghinde,
De o lună urșii dorm.
Fulgii parcă în surdină
Ar cânta un menuet,
Se așază pe colină
Ca o pânză de finet.
Apar reni c-o sănioară
Și un Moș cu sacul plin:
– Hai, băieți, noaptea coboară
Și sunt așteptat să vin!
Cine credeți voi că este?
Cin’ să fie? Moș Crăciun!
Pe la case se oprește,
Că e seara de Ajun.
by