Întrebarea momentului poate fi aceasta: ce s-ar întâmpla în fotbal – chiar dacă ne referim la diviziile inferioare, nu la selecționata țării – dacă am numi fotbalist pe oricine, chiar și pe badea Gheorghe, care n-a jucat niciodată un meci demn de laudă nici măcar pe imașul satului, ca să nu mai vorbim despre legitimarea la un club profesionist? Cam așa sunt numiți „poeți”, de-a valma, toți cei care cochetează cu versul fără noimă. Nu putem spune în cazul lor că „dau rateuri”. În sport, a da un rateu înseamnă că ai șutat pe lângă poartă, adică ai ratat, dar totuși ai avut o acțiune, o interacțiune minimă cu mingea. În schimb, în cazul acestor autori, vorbim despre situația în care cineva nici măcar nu nimerește balonul când primește o pasă.
Exact același lucru se poate spune și despre cei care doar au mimat actul poetic: nu le-a ieșit absolut nimic. Scrierile lor sunt lipsite de elemente de stil sau metafore, fiind doar niște relatări terne care nu pot fi numite poezii nici în glumă, nici cu maximă indulgență.
Mai mult, un oarecare specialist de ocazie ar putea replica astfel: „Păi cum, acest autor nu spune adevărul? Nu exprimă el ceva? Nu creează sentimente profunde prin ceea ce a scris?”.
I-am răspuns repede și ferm: „Prietene, nimeni nu contestă că textul redă un adevăr sau că acele rânduri nu pot emoționa profund. Ba da, uneori te mișcă până la lacrimi. Însă, cu toate că aceste compoziții au rimă, ele rămân simple expuneri despre ceva sau cineva, explicații, dorințe ori păreri. Sunt ca niște fragmente decupate dintr-un roman, care pot fi încadrate în diverse alte genuri literare, dar în niciun caz la poezie”.
Ca argument suplimentar, am acasă două volume pline de astfel de așa-zise „poezii”. Din sutele de texte tipărite în paginile lor, nici despre unul singur nu aș putea afirma, nici măcar din milă, că este poezie. Sunt doar descrieri fade, unele cu rimă, altele fără, lipsite de cea mai mică sclipire lirică. Probabil că autorul lor va primi aplauze din complezență, fiindcă în trecut a ocupat o funcție importantă într-o instituție de prestigiu, însă suntem extrem de departe de ideea că aceste rânduri pot fi incluse în categoria lirismului autentic.
Și dacă ați vedea ce recenzii, incluse ca prefețe, au primit volumele în cauză! Evident, totul s-a făcut pe bază de cunoștințe, după principiul „uite, neică Ioane!”. Părerea mea fermă este că asemenea stângăcii nu au nicio legătură cu verdictele pompoase ale acelui „critic literar” – un critic autoproclamat, care laudă fără noimă, la apelul bocancilor.
Vasile Dan Marchiș
poet, eseist, publicist, fondatorul revistei Sintagme codrene
![Facebook](https://www.facebook.com/sharer.php?u=https%3A%2F%2Farmoniiculturale.ro%2F%3Fp%3D76394&t=%C3%8Entrebarea%20momentului%3A%20Criteriul%20valorii%20sau%20impostura%20de%20dragul%20laudelor%3F&s=100&p[url]=https%3A%2F%2Farmoniiculturale.ro%2F%3Fp%3D76394&p[images][0]=https%3A%2F%2Farmoniiculturale.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F11%2F882224564_1419992067012466_7950490302011236173_n.jpg&p<div class="stitle" ><h3 ><span></span></h3></div>=%C3%8Entrebarea%20momentului%3A%20Criteriul%20valorii%20sau%20impostura%20de%20dragul%20laudelor%3F "Urmareste-ne pe Facebook"){kind=small}
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..