IOAN MICLĂU-GEPIANU: POETUL…
Motto:
”…Arta se repetă pe sieși precum sămânța din spicul
de grâu, deci, cărțile mele se pot rezuma la o singură carte”.
Ioan Miclău-Gepianu
IUBIRE COSMICĂ
De când se știu poeții cântau lumea…
Ei o priveau ca simbol al iubirii
Și mințile-și pierdură uneori,
Visând eternitatea fericirii!
POETUL…
Vis cu primăveri de basme
Și iubiri de lumi senine,
Vin să umple-a sa ființă
Cu imense idealuri și credință!
Învelit cu cer și ape,
Pe-o potecă de câmpie
Ori pe-un bulevard modern,
Geniul său ar vrea să-l scape
De-al gândirilor infern.
Tu, Poet, ești exponentul
Suferințelor de veacuri,
Dar și zâmbetul iubirii,
Strălucind pe frunți momentul
Cel etern al legii Firii.
De vr-un caracter sinistru,
Fără jenă și simțire,
Se înghesuie-n mulțime
Să ia titlul de ministru,
Tu roșești de-a lui sluțime.
E vreo dragoste vândută
Pe un preț de-nșelăciune?
Tot în pieptul tău va pune
Un suspin și-o jale crudă,
Viers de foc pe-a lirei strune.
Iar de lumea-și crapă capul
Ca să scoată vreo idee,
Întru a-și lumina calea
Ce o calcă precum racul,
Tu vei implora salvarea,
Prin exil și țări streine;
Numai pentru simplu fapt
De a spune adevărul!
”Tu. Ovidiu, știi mai bine,
De ce-a fost Senatul apt!”
Tu știai limba Naturii,
Când șoptește, când inspiră,
Când amenință cu fulger
Calea păcătoasă a urii!
”Tu, Poet , ești chip de înger!”
ZORII ZILEI
Zorii zilei, când desfiră
Haina nopții ferecate,
Mierlele-n desiș se miră,
Șuierând prin vreji uscate.
Însă aste vreji și ramuri
Ce-n noapte par dezgolite,
Rând pe rând s-or face daruri
Cu arginturi poleite,
Când a soarelui vii raze,
Ce străbat prin neguri sure,
Reflecta-va-n mii de faze
Roua-ntinsă pe pădure.


