Motto:
“Un popor care îl are pe Eminescu, nu poate fi sărac!” – Grigore Vieru
Eminescu printre ardeleni !
Călător, senin la suflet, pășea vesel peste lunci,
Iar zefirul pe-al lui aripi grămădea miresme dulci,
Tei cu flori deschise-n soare puneau farmec lin vieții,
Sfințind inima aleasă din chiar zorii tinereții.
Iar din cornul cel carpatic rotunjea a lui privire,
De la Nistru pân’la Tisa vedea Țara’n pângărire;
In acele vremi de zbucium “Familia” era mare,
Căci l-al lui Vulcan opinii n-avea nimeni cutezare!
Muza Crișurilor iarăși, cu-a ei valuri semne dete,
Să observe Cernăuții mandrele-ardelene fete,
Ce s-ar duce de mirese pân-l-al Siretului maluri,
Pe când floarea moldovimi spre Ardeal cugeta-n-zaruri!
Iar mlădița Bucovinei, răsărind pe mândrul deal,
Prinse rădăcini de dragul românescului Ardeal,
Slavici cu-a lui șiriană limbă, îl primi ca pe un frate,
Timișoara si Beiușul, Blajul cel cu școli inalte!
-Te salut dar, mică Romă, Dumnezee-Ți mulțumesc,
Căci mi-ai dat să pot eu, astazi, tot Ardealul să-l privesc!
Pădureni cu șuba albă, moți, mocani, în harnic iureș,
Stapaniți Târnave, Crișuri, mureșenii a lor Mureș!
Eu, tot focul din iubire vi-l adun în al meu suflet,
Să-l ridic în veșnicia veacurilor pe-a lor umblet,
Precum Isus rădicat-a toate relele din lume,
Să le ia-n povara-I aspră, curățind-o cu al Său nume!”
——————————-
Ioan MICLĂU GEPIANUL
Australia
15 ianuarie 2018

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..