La multi ani, dragi prieteni! Un An Nou cu sanatate, fericire și multe bucurii! Aș vrea să știți că vă respect și vă prețuiesc pe toți. Cu drag.♥
CEASUL
Sunt un ceas ratacit pe o alee și n-am nici o idee cum să mă trezesc din somn, de câțiva ani, tot dorm, trece lumea pe lângă mine, să plâng îmi vine, nimeni nu mă bagă în seamă, de întuneric mi-e teamă, sunt vechi, stricat, am și-o durere de cap, sunt tare trist și mă mir că exist!
Astăzi, însă, m-am trezit mai de dimineață, cu un nou chef de viață, nici eu nu-mi explic, îmi vine să strig, mă scutur tare, îmi vine să dau din picioare, mai bine zis, din picior, pentru că unul e, și-i foarte ușor, ce-o fi cu mine, mă-ntreb, ce-o fi cu avântul acesta acerb?
Că doar sunt stricat, puțin aplecat, cu acele toate, puțin într-o parte și nici eu nu mai știu dacă sunt mort sau sunt viu!
Văd, însă, in jurul meu, mai multă mișcare, lumea se-agită mai tare, mai zâmbitoare, cu plugușoare, îmbrăcată de sărbătoare, parcă ar aștepta pe cineva, pe cine, oare?
Și văd în depărtare, după dealul din față, cel mare, o mână cu-o floare, îmi făcea niște semne în disperare, cu niște cifre-n spinare, e Anul nou, mi se pare!
Oh, Anul nou, cum de-am uitat, și simt o durere in piept, se cunoaște că am fost adormit și defect!
Ce noroc, mi-am spus, și, pe loc, mi-am propus, desi, puțin, din spate adus, să „merg” și eu măcar o clipă, cât să dau din aripă.. Cred că aș putea să mă reinventez și aș putea să vibrez încă, după o noapte așa de adâncă..
Existența mea a fost tristă și grea, mă doare umărul stâng, mainile mi se frâng, fără să vreau, mă constrâng, dar de ce să mă plâng, pentru tot ce-a fost neplăcut? Socoteli mi-am făcut și am concluzionat, așa cum mă vezi, aplecat, că este timpul să-mi iert contratimpul, ce a fost, a fost, și nu are vreun rost să mă mai gândesc în trecut, la ce am făcut sau la ce n-am făcut, oricum m-a durut, ani întregi am zăcut, cu acele nemișcate, fără a mă întreba dacă mai pot fi reparate..Nu are rost să mă mai învinovățesc, mai bine mă bucur că exist și trăiesc..
Și-mi voi face planuri, și, plin de elanuri, mă voi gândi cum să ajung la limanuri, așa, ca o barcă ce, parcă, ajunge mai repede la mal, dacă vorbește c-un val..
Ce frumos o să fie, o să pun totul pe hârtie și voi urmări cu mâna dusă la tâmplă, dacă se-ntâmplă..
În primul rând, o să mă repar, o să bag mâna în buzunar și o să scot și pentru mine câțiva lei, și dacă vrei, poți să mă iei, să mă ștergi, să mă lustruiești, acele să-mi găsești, să mi le-așezi în chenar, unul ca minutar, altul ca secundar, să-mi faci și mie un dar!
Anul ce vine îmi va aduce zile senine, după ani de zile în contemplare, orice întâmplare mi se va părea o schimbare, voi pleca urechea mai des spre pământ, nu îmi va mai scăpa niciun cuvânt, și, atâți oameni de bine, se vor uita și la mine!
Voi incerca sa fac lucruri noi, de exemplu, voi bate mai mult pentru voi, la fiecare oră, mă voi prinde în horă, și vă voi cânta, nealterată, melodia voastră, cea preferată!
Voi și greși, nu zic, dar asta nu înseamnă nimic, ba da, înseamnă ceva, înseamnă că voi învăța să fac lucruri mai bune, și, cert, voi învăța să fiu înțelept!
Anul ce vine e ca o carte nescrisă de mine, așteaptă să fie deschisa, și să scriu în ea, filă cu filă, realizările mele, dar, cu chef, nu în silă!
Nu mă voi mai uita in trecut, Anul nou îmi va aduce un firesc început!
Sunt un ceas învechit, însă, azi m-am trezit, ți-am vorbit și tare aș vrea să îmi ții companie, gândurile mele ți se potrivesc chiar și ție, hai, împreună, să ne facem un plan și timp de un an, o viață mai bună!
Oare cât o fi ora, mai este puțin și ne vom prinde în hora trecerii de la vechi la nou, voi da ton pentru-un show și vom întâmpina noul an cu un gând mai uman, poate că, făcându-ne un alt plan, poate, cântând la pian sau privind un ecran, poate, privind către stele, strălucind ca și ele, oricum, fiecare dintre noi, suveran pe trăiri, cu senin în priviri și acces la iubiri!
Dar se aude ceva.. Cred că vine, și va trebui să bat pentru tine! E șansa mea, de a face pentru tine ceva!
Ding, dong! Ding, dong! Parcă se aude un gong..
Ion-Cristea Marilena 31.12.2019 Ploiești


