Fecioară Sfântă
Fecioară Sfântă, Preacurată,
Icoanei tale mă închin,
Prin Tine, viaţa noastră toată
Să ardă-n cupa unui crin!…
Mă rog în taină, Maica noastră
Şi-a Fiului iubit Iisus,
Deschide-a Raiului fereastră,
Să pot privi în Ceruri, sus!…
Trimite Îngeri de departe,
Să-mi spună semnul ce-ai ascuns
Întru această simplă carte
Deschisă-n rana Lui Iisus!…
Aprinse vorbe de lumină
Să-nalţe gura mea în zori,
Din sufletu-mi făcut grădină
Cu păsări albe şi cu flori!…
Să prindă aripi gândul meu
Pe care-l scriu pe pânza zilei,
Să zboare-n Cer, la Dumnezeu,
Să Îi deschidă ochii milei!…
—————————————-
Iuliana PALODA-POPESCU
(Vol. ,,Cu privighetoarea pe umăr„, prefaţă de Radu Cârneci, Editura Rawex Coms, Bucureşti, 2010, p.17)
Imagine: Dante-Gabriel-Rossetti, Buna-Vestire

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..