LEGENDELE PRIMĂVERII ÎN POEME (I)
„Arta nu are patrie, fiind o patrie ea însăși.” – Vasile Voiculescu
Cultura este actul de identitate spirituală a fiecărei națiuni. – Maria Filipoiu
ZÂNA PRIMĂVARĂ
Zâna Primăvară vine
Cu veșminte de petale,
Peste munți, văi și coline
Așternând covor de floare.
Lăcrămioare de iubire
Așează-n mărgăritare,
Iar cu-a cerului privire
Toarnă albastru-n cicoare.
Din privirea-i de smaralde
Umple câmpul cu verdeață,
Când dorul Soarelui arde
Păpădia-n dimineață.
Presară înmiresmare
Peste pruni, cireși, narcise…
Iar de-a iubirii chemare,
Leagănă dorul în vise.
Fluturii își desfac în zori
Aripioarele de mire
Și se întrec sărutând flori,
Când plutesc de fericire.
Astrul nopții când răsare,
Cu baghetă fermecată
Pe Zeița Primăvară
O sărută de îndată.
Cu brațe-n raze cuprinde
A primăverii iubire
Și din stele îi aprinde
Candelă de fericire.
Apoi o duce cu vise
În Universul Galactic,
Iar prin porți de Rai deschise,
Îi strecoară dor romantic.
Din stele în toiul nopții
Îi împletește cunună
Și-i brodează voalul nunții
Cu fir din raze de lună.
Primăvara înflorește
Și se aprinde-n obrăjori,
Când iubirea lui primește,
De-i crește inima-n bujori.
De iubire fermecată
Se scaldă în balsam de flori.
În vis se lasă purtată
Din amurguri până în zori.
Atunci, raza lui pălește
Și bagheta îi dispare
În legendară poveste
Cu astru și primăvară.
Zâna florii trezește,
La sărbătoarea iubirii,
Iar pe chip îi înflorește
Nostalgia amintirii.
Vin la concertul de seară,
Zgomotoase păsărele,
Greierii își iau vioară,
Să se-ntreacă-n cânt cu ele.
Primăvara lasă-n zare,
Rochia multicoloră,
Iar rodul iubirii sale
Îl oferă Verii-soră.
LEGENDARUL DRAGOBETE
Curge-n pană fermecată
Ce-o țin fetele la bete,
Legendă îndepărtată
Despre craiul Dragobete.
Din pruncie s-a dus vestea,
Că era mândru ca Soare,
Dar mamă aspră – Dochia
Îl ascundea de fecioare.
Înalt ca bradul și frumos…
Cu ochi ca cerul, păr bălai…
A fost numit și Făt-Frumos
Prin al iubirii, dulce grai.
Dochia, mamă geloasă
Pe fete curtenitoare,
Își mâna fiul de-acasă,
Cu turmă ei de mioare.
La bojdeucă se-ntorcea,
Când Luna pe cer răsărea,
Așa cum mama-l sfătuia,
Văzând că se îndrăgostea.
De dor pe-a vântului strună,
Crai cu firea iubitoare
S-a îndrăgostit de Lună,
Mai rău ca de fată mare.
O privea pe cer albastru,
Cum se oglindea ape.
Râvnind iubire de astru
O voia la piept, aproape.
De pe cea mai mare culme
Să prindă Luna, s-a întins.
Dar când s-a desprins de lume,
Și-a pierdut chipul în abis.
Din dragoste s-a prăpădit
Cu dor de-a săruta fete,
Dar legenda lui n-a murit,
Ci renaște în suflete.
Legendara lui poveste
Cu iubire pătimașă,
A pus-o-n cufăr de zestre,
Timpul cu-a sorții cămașă.
Luna, încă îl jelește,
Că dor de ciobănaș duce
Când primăvara sosește
Și ceru-n izvoare curge.
Pe raza-i coboară-n ape,
Lacrimă de dor, amară,
Când se prelinge din pleoape,
O iubire legendară.
24 februarie, Dragobetele – sărbătoarea iubirii
Publicat în „Literatura de azi”: sertarul scriitorului român
Legendarul Dragobete
DRAGOSTEA DE DRAGOBETE
Misteriosul Dragobete
Din legenda lui transpare
Cu dorul de-a săruta fete,
În tineri cu chip de Soare.
Vremuri vitrege traversează
Prin troienele ninsorii.
Doru-n suflete revarsă
La tineri, când mijesc zorii.
Trecând pe a vremii cărare,
În sân ascunde ghiocei.
Din clopoței sună urare,
Spre înflorirea dragostei.
Ca o ninsoare de petale
Purtând dragostea în suflet,
Fecioarelor le iese-n cale,
Cu inel de flori pe deget.
Fete iubind întâia oară
Așteaptă pe Dragobete
Cu florile de primăvară,
Cunună să le prindă-n plete.
Tinerii ce-și unesc destine,
De Dragobete logodiți,
Serbează bucurii depline,
Că veșnic sunt îndrăgostiți.
https://www.youtube.com/watch?v=QlFj2inhQ8A
LEGENDA LUI DRAGOBETE ȘI A DOCHIEI
Când vine Zâna Primăvară,
Pe fugă punând ultimul ger,
Alungă a iernii povară
Și-n suflete așterne mister.
Iar dragostea îi copleșește
Pe cei cu vârsta-n pubertate,
Că în suflete năvălește
Să-i facă robi până la moarte.
Fecior răpus de dor fierbinte
Sărută fată-ndrăgostită
S-o amețească din cuvinte,
O viață spre a-i fi iubită.
Spre crâng pornesc feciori şi fete,
Pentru iubire legendară
Să culeagă de Dragobete,
Primele flori de primăvară.
Vise clădeşte din speranţă,
Îndrăgostitul ce-și doreşte
Să-i fie parteneră-n viaţă,
Fata pe care o iubește.
Prinsă în jocul aventurii,
Singură-n an să nu rămână,
Feciorului dă fraga gurii,
Pentru inelul pus pe mână.
Legendară poveste spune
Despre o fecioară vrăjită,
Ce-n Soare a văzut un june
Și privindu-l, a fost răpită.
În razele înşelătoare
Învăluia juna sfioasă,
Pe trupul zvelt punea candoare
Să fie cât mai graţioasă.
Iar sentimentele iubirii,
Cu vraja lor înrobitoare,
Purtau în vălul fericirii
Pe pământeană și pe Soare.
Altă legendă povestește
Despre vreme înșelătoare,
Că pe drumeți îi păcălește,
Din Soare revărsând candoare.
Și Dochia a fost vrăjită
Pe a muntelui cărăruie,
De vreme caldă, însorită,
Ce-a transformat-o în statuie.
Plecând cu oile la munte,
Nouă cojoace a îmbrăcat,
Dar alergând după cornute,
În drum la toate a renunțat.
Prin vremuri, legendă se cerne
Cu Dochia prizonieră,
Închisă în vremuri eterne
Și în polară emisferă.
Iar feciorul său, Dragobete,
Din mit în primăveri transpare
Să își aleagă dintre fete,
O noră pentru soacra mare.
Dochia nu vrea pe oricine,
Mireasă pentru Dragobete,
Iar el, îndrăgostit revine
Flăcău tomnatic după fete.
Când Soarelui, puterea-i crește
Și iarna este pe sfârșite,
Cu-a lui candoare amăgește
Fecioarele îndrăgostite.
MAGIA IUBIRII
Momentul cel mai potrivit,
Când sufletul de dor e plin,
Să-ncredinţezi celui dorit,
Iubirea-n viaţă şi-n destin!
Noroc deplin de ți-e sortit
Să întâlneşti ca dar divin,
Caută chip neprihănit,
Cu zâmbetul de farmec plin.
Când eşti bărbat cuceritor,
În dar iubitei să-i dai flori
Și un sărut surprinzător,
Trezind ai dragostei fiori!
Şi să-i şopteşti cu glas vibrând:
-„Aş vrea prin sacru legământ
Să fim în suflet şi în gând,
Uniţi cu-al sorţii jurământ”!
Să-i încredinţezi iubire,
Cu-al vieţii vis clădit în zori
Și a ochilor sclipire
Răsfrântă-n petale de flori:
-„Când lângă tine nu voi fi
Să te alint şi să-ţi vorbesc,
Doar florile îţi vor şopti
În locul meu, cât te iubesc!”
În muguri de primăvară
Pe calea nemărginirii
Du dorul din inimioară
Cu miracolul iubirii!
Fericirii să-i poți zâmbi,
Să nu încalci vreun jurământ!
Iar dragostea-ți va dărui,
Urmași ai vieții pe Pământ!
Fără fiorii iubirii,
Zori de zi să nu răsară,
Că-n umbra nefericirii
Și dragostea e fugară.
Cu drag prin timp să-ţi aminteşti
De sentimentul iubirii
Și cu vibraţii sufleteşti
Să sorbi cupa fericirii!
Să parcurgi prin toamna vieţii,
În păr, cu fulgi de ninsoare.
Iar iubirea tinereţii
Să rodească-n noi vlăstare!
*Publicat în „Literatura de azi” / sertarul scriitorului român
Magia iubirii de Sf.Valentin
24 februarie, Dragobetele – sărbătoarea iubirii
Maria FILIPOIU
by