În data de joi, 29 septembrie 2016, la orele 17:00, în Sala Armelor din cadrul Cercului Militar Cluj, va avea loc şedinţa festivă a cenaclului „Artur Silvestri “, condus de prof. Antonia Bodea. Vor participa şi câţiva preşedinţi ai filialelor din ţară şi străinătate (34 la număr). Evenimentul va cuprinde următoarea ordine de zi:
- Raportul de activitate al Ligii Scriitorilor în perioada 2006-2016”, prezentat de Al. Florin Ţene, preşedintele naţional al acestei organizaţii
- Decernarea medaliai „Virtutea literară” unor scriitori ce au depus o muncă deosebită în promovarea Ligii Scriitorilor
- Lansarea volumelor „OGLINDA Ligii Scriitorilor” şi „Liga Scriitorilor la 10 ani de la înfiinţare“, apărute la Editura “Napoca Nova“. Acestea vor fi prezentate de scriitoarea Voichiţa Pălăcean Vereş, directoarea editurii şi ofiţerul de presă al Ligii Scriitorilor.
În continuare scriitorul Iulian Patca, redactorul şef al revistei „Agora Literară” şi preşedintele filialei Cluj al Ligii Scriitorilor, va prezenta ultimul număr al revistei “Agora literară”. După care se va lansa cartea „Despre marele profesor Iuliu Haţieganu“ de academician, prof.univ. dr. Ştefania Kory Calomfirescu, apărută la Editura Napoca Nova. Despre acest volum vor vorbi: Voichiţa Pălăcean Vereş, prof. Antonia Bodea şi Al.Florin Ţene.
Şedinţa se va încheia cu concertul renumitului naist Constantin Istici.

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..