Dragi prieteni,
Rămânem la fel de încântați să constatăm că demersurile noastre, de a aduce din nou în atenție autori valoroși de limbă română de pe între mapamondul, prin realizarea celor două proiecte antologice ARMONII CULTURALE de anvergură, au continuat să dea roade, să crească și să înserieze valoroase nume noi. Vă aducem la cunoștință situația înscrierilor/candidaturilor ce au fost VALIDATE până la data de 25 februarie 2016. Pentru candidaturile care au nu fost validate, (fiind respinse), trebuie să precizăm că proiectele Armonii Culturale sunt întreprinderi ce datorează foarte mult respect celorlalte candidaturi validate și, de ce nu, nouă înșine, în ultimă instanță. Am considerat necesară respingerea unor candidaturi, din rațiuni strict legate de calitatea ori nivelul materialelor, ce nu corespund exigențelor noastre. Nu dorim să afectăm în niciun fel stima de sine a nimănui, ci doar să păstrăm ceea ce am clădit, cu destul de multe eforturi, în toți acești ani de existență în plan media-literar.
Lista de mai jos enumeră, în ordine strict alfabetică (așa cum vor apărea și în antologii), atât candidaturile anterior validate (la data de 10 februarie 2016), cât și pe cele nou adăugate.
ANTOLOGIA Actori printre Astre – antologie de poezie contemporană românească, au fost validate următoarele înscrieri:
- BATOG-BUJENIȚĂ Mihai – Iași
- BELE Vasile – Baia Mare, Maramureș
- BURTEA Angela – Brăila
- CÂRDEI Mariana – București
- CERIN Sorin – București
- COSTEA Cornel – Cluj-Napoca, Cluj
- CODREANU-TIRON Viorela – București
- DANU FLORENTINA – Brașov
- DIAMANT Dominic – București
- DRAGNEA Gabriel – București
- FERARIU Luminița – Torino, Italia
- FILIPOIU Maria – București
- GĂLEȘANU Dumitru – Rm. Vâlcea, Vâlcea
- GHICAN Vasile Sevastre – Tecuci, Galați
- GRIGOR Marița – Chiuzbaia, Maramureș
- ILIE Ionel – București
- JANIK Gabriela Ligia – Aldingen, Germania
- PAL FRANCISC – Toronto, Canada
- PÂRVU Cristina Maria – Spania
- PODEANU Silvia Lucia – Novaci, Gorj (IN MEMORIAM)
- POPESCU Adrian Nicolae – Rădăuți, Suceava
- POPESCU Constanța – Răzvad, Dâmbovița
- POPESCU M. Daniela – Madrid, Spania
- PRESADĂ Theia – Dublin, Irlanda
- ROMAN T. FLORIN – Arad
- RUSE Lia Filoteia – Laval, Montreal, Canada
- SCOPOS Teona – Iași
- SIMA IONEL – Baia Mare, Maramureș
- STAMATE Eleonora – Tecuci, Galați
- STROIA George-Nicolae, Adjud, Vrancea
- STROIA A. Gheorghe – Adjud, Vrancea
- TĂNASE Maria Ileana – Roma, Italia
- VASILICĂ Aurel – Slobozia, Ialomița
- VICOL Gheorghe – Vatra Dornei, Suceava
- VOICU Daniela – Brüste, Elveția
ANTOLOGIA Actori printre Vise – antologie de proză scurtă contemporană românească, au fost validate următoarele înscrieri:
- ALBU Magdalena – Rm. Sărat, BZ
- BATOG-BUJENIȚĂ Mihai – Iași
- BOTIȘ Mircea – Sibiu
- BOTIȘ Radu – Ulmeni, Maramureș
- BUICĂ Elena – Toronto, Canada
- BUZATU ELENA – California, SUA
- CINCA SILVIA – București
- CRISTEA Aurora – Galați
- DIAMANT Dominic – București
- GYURIS Adalbert – Augsburg, Germania
- JANIK Gabriela Ligia – Aldingen, Germania
- MARIN Năstase – Galați
- PAL FRANCISC – Toronto, Canada
- PETRESCU Nicu Dan – Craiova
- POPESCU Adrian Nicolae – Rădăuți, Suceava
- PRESADĂ Theia – Dublin, Irlanda
- SCOPOS Teona – Iași
- STROIA A. Gheorghe – Adjud, VN
- VIȘAN Georgeta – Craiova, Dolj
- VÂRTOSU Mariana Vicky – Focșani, Vrancea
Autorii trecuți cu roșu sunt cei validați ulterior primei liste publicate în 10 februarie 2016. Lista rămâne deschisă doritorilor, până pe data de 30 aprilie 2016. Pe autorii a căror validare a fost confirmată îi rugăm ca în cel mai scurt timp posibil să trimită materialele restante, care să respecte întocmai condițiile generale solicitate în anunțul privind deschiderea sesiunii de primire a materialelor, publicat pe site-ul revistei Armonii Culturale (www.armoniiculturale.ro), Confluențe Literare (www.confluente.ro) și al celorlalți parteneri sau pe Facebook (în contul Stroia Gheorghe). Autorii mai sunt rugați să confirme și numărul de exemplare comandate, precum și să efectueze plata contravalorii aferente comenzii (într-una din variantele specificate în anunț) până la data de 1 mai 2016.
De asemenea, rugăm toți autorii validați să trimită – dacă nu au trimis încă – la aceeași adresă de e-mail: armoniiculturale@gmail.com, DATELE DE CONTACT PERSONALE (adresă poștală, e-mail și număr de telefon – fix, mobil), iar pentru AUTORII DIN DIASPORA, datele de contact ALE UNEI PERSOANE DIN ROMÂNIA, pe adresa căreia vor fi trimise antologiile comandate și plătite.
LE MULȚUMIM tuturor autorilor care și-au confirmat participarea, cât și celor care și-au anunțat intenția de participare, confirmând încă o dată valoarea acestor noi proiecte antologice!
Voi, dragii noștri, ne faceți mai buni și mai puternici! Nu uitați că vom fi AICI, ori de câte ori veți avea nevoie de noi!
Redacția Armonii Culturale
25 februarie 2016
Linkuri utile (ANUNȚ LANSARE ȘI VALIDĂRI CANDIDATURI):


