Foaie verde măr zemos
Mă uitai pe Olt în jos,
Văzui frunza primenită
Şi pe maica necăjită.
Plânge, plânge şi suspină
Că se simte prea străină
Ca frunza de mărăcină,
Ca salcia din gărdină.
Dar salcia nu-i străină,
Are trunchi şi rădăcină.
Primavara face frunză,
Arşiţa să n-o pătrunză.
Umbra ei e răcoroasă
Şi se leagănă duioasă
În grădina de acasă –
Vatra mea, cea mai frumoasă.
Sună codru-n dimineaţă,
Imnul lui de dor de viață.
Cântă lunca înverzită,
Pentru iarba încolțită.
Pe poteca din grădină
Brazda doineşte-n surdină.
Şi atuncea când doineşte
Timpul în mers se oprește.
Fă, măicuță, pâine-n vatră,
Să-mi treacă dorul de poartă.
Căci prin lume sunt străină
Și n-am pământ de rădăcină.
Doina: A doua natură a sufletului oltenesc
Tradițiile oltenești nu sunt doar obiceiuri, ci nuanțe ale spiritului pe care nu le poți așterne pe hârtie fără să le fi trăit ca pe o liturghie personală. Pentru noi, doina este poarta de ieșire din „încercuirea suferinței”. Este spațiul sacru unde omul dialoghează cu propriul suflet, transformând amarul în lumină.
Într-o lume care ne vrea dezrădăcinați, doina rămâne eternitatea noastră secundă: o legătură ombilicală cu Dumnezeu, prin care ne recuperăm verticalitatea. Când olteanul doinește, el nu doar cântă; el își reconstruiește „vatra”, punând fiecare suspin ca pe o cărămidă la temelia mântuirii sale.
2020 (decembrie)
by
Despre OPRITA Camelia
Portret de Autor: Camelia Oprița
Cuvântul care hrănește:
„Îl privesc pe Ion Creangă ca pe un basm românesc în care copilăria refuză să se termine. Adesea sunt întrebată: de ce scriu literatură pentru copii? Răspunsul e simplu și, totodată, dureros: priviți în jur. Astăzi, bucuria pare să fi devenit o raritate. Oamenii umblă cu frunțile întunecate de griji, cu capul plecat, de parcă ar fi pierdut o monedă de aur și o caută cu disperare în țărână, uitând să mai privească cerul.
Destinul meu s-a împletit, încă de mică, cu rafturile bibliotecii din casa părintească. Acolo am învățat că o casă fără cărți este o casă fără ferestre. Chiar și acum, ori de câte ori trec pragul cuiva, ochii mei caută instinctiv biblioteci, etajere sau măcar acele măsuțe de cafea unde volumele stau așezate în tihnă, parcă așteptându-mă să le deschid taina.
Trăim într-o epocă în care mulți copii sunt învățați să creadă că povestea este o „minciună gogonată”, o iluzie fără folos. Eu cred contrariul. În viziunea mea, literatura nu este o evadare, ci o hrană esențială: dacă ți-e foame de sens, o carte te hrănește; dacă ți-e sete de frumos, ea te adapă. Scriu pentru a le reda copiilor — și oamenilor mari care au uitat să fie copii — dreptul de a găsi moneda de aur nu în țărână, ci între paginile care ne învață să mergem drept.”
Camelia Oprita - scriitoare, autoare română de limbă română și italiană.
Colaborează cu majoritatea revistelor literare din țară și străinătate,
semnând și antologii literare pentru copii.
-Flacăra lui Adrian Păunescu, Acolada, Alternanțe, Boema ( lumea copiilor)
Constelaţii Diamantine, Spații Culturale, Litera Nordului, Neuma, Romania
literara, Revista de Cultură și Atitudine Plumb (USR Bacău) Revista „Viața
noastră” Bârlad, Revista Țara de Sus ș.a.m.d.
Cărți publicate: Cuvântul deschide gândul omului,
Bună dimineața, Camelia,
Povestea stelelor
Vezi toate articolele scrise de OPRITA Camelia →