Din ce să-i tocmesc obloane?
Cerul s-a-nvelit cu, mov, obloane,
Pedepsind al soarelui păcat,
Ce a slobozit a arșiței ardoare
Peste-al florii, zel descătușat,
Însă nu mi-a înnorat, de foaie, rânduri,
Mov mustos ce-n ochi mi s-a urcat,
A pășit cu dreptul vara printre gânduri,
Când potop de asfințit a inundat.
Mi-a lăsat răbdarea verde ramul,
Frunzei, murmurul ei lin am învățat,
Ce pe împlinire-mi picură cu dramul
Un curaj, al fericirii, însetat…
Doar o tîngă veche-mi dă târcoale,
Rupând sufletului pactul cu-nserarea,
Din ce, oare, să-i tocmesc și lui obloane,
Când se năpustește peste el însingurarea?
18 iulie 2018 Maria Botnaru
by
Despre BOTNARU Maria
Mi-am spălat fața și mâinile în mărgăritarele dimineților frumoase de la noi, am îmbătat sufletul cu mireazma celor mai suave flori de primăvară… Mânată de visul tors din copilărie, am luat condeiul în mână… și-mi freamătă sufletul, ca un lan de grâu copt…
Sunt născută la 5 septembrie anul1958 în satul Sărata Galbenă, raionul Hâncesti într-o familie de oameni gospodari. Am absolvit şcoala medie în satul de baștină, avand ca profesori şi îndrumatori patrioți adevarați şi profesori excelenți, de acolo vine dragostea de limba si literatura română. În anul 1975 am devenit studentă la Institutul pedagogic „Ion Creanga” din Chişinău, avandu-l printre profesorii minunați și pe dl. N.G. Matcaș.
În anul 1979 am absolvit facultatea de litere și am fost repartizată în orașul Tighina, la şcoala rusă nr. 3, de unde am fost nevoită să abandonez funcţia și am fost angajată la şcoala-internat pentru copii-orfani şi rămaşi fara tutelă în postura de profesoară de limbă si literatură română. Acolo am lucrat până în anul 1990, apoi m-am ocupat de educaţia celor 3 copii.
Îmi place poezia de când ma ştiu, încerc sa scriu… cum se primeşte, judecaţi Dumneavoastră.
Cu preţuire, Maria Botnaru
Vezi toate articolele scrise de BOTNARU Maria →