MARIANA  ANGHEL

MARGINALII  LA  „PILDELE ÎN VERSURI”  ALE  POETULUI EUGEN  DORCESCU

Proverbele sau Pildele lui Solomon sunt o colecție de poeme didactice, sentințe și maxime, care tratează adevărata înțelepciune și frumusețe a vieții în perspectiva veșniciei. Această scriere a Vechiului Testament, alcătuită din opt secțiuni, s-a constituit treptat, reunind creații ale regelui Solomon și ale „înțelepților” din școlile biblice ale vremii. Inspirația și canonicitatea acestei cărți au fost recunoscute fără echivoc, atât în iudaism, cât și în Biserica Creștină.

În literatura română, Pildele lui Solomon nu au fost valorificate de scriitori noștri decât marginal, la nivel aluziv, cu referințe colaterale. Literatura biblică, tezaur al literaturii universale, este, pe cât de inaccesibilă, pe atât de puțin abordată. Aceasta și pentru că limbajul alegoric, figurile de stil specifice literaturii orientale, rigorile canonului scripturistic îi pun la grea încercare pe truditorii literelor. Pe lângă Evanghelii, multe fragmente din cărțile Sfintei Scripturi s-au citit în biserică, de-a lungul vremii, iar fragmente din Pilde și din alte cărți didactico-poetice au alcătuit „paremiile” din cărțile de cult și, treptat, au pătruns în memoria creștină colectivă. În acest fel, unele cugetări biblice au fost preluate de literatura populară românească și transpuse în proverbe și zicători. Aproape că atât de mult s-au încetățenit unele proverbe în folclorul românesc, încât astăzi s-a și uitat filonul lor biblic.

Revenind la literatura cultă contemporană, remarc osârdia poetului creștin Eugen Dorcescu de a aborda și prelucra poetic cartea Pildele lui Solomon și  supun atenției un proiect literar de excepție: Pildele în versuri (Timișoara, Ed. Marineasa, 1998), așezată alături de Psalmii în versuri (ed. I, 1993; ed. a II-a, 1997), Ecclesiastul în versuri (1997) și Rugăciunea Regelui Manase (2000). Toate aceste lucrări au fost reunite în volumul Biblice, apărut, mai întâi, la Editura Marineasa din Timișoara, în 2003, iar, în 2021, într-o ediție critică, realizată de Mirela-Ioana Dorcescu, la Editura Eurostampa din aceeași localitate.

Poezia spirituală cuprinsă în volumul Biblice este accesibilă celor care au capacitatea de a renunța la orice convenții transmise cultural pentru a se întâlni cu o poezie trecută prin filtrul rugăciunii, al trării autentice, o poezie transfigurată în Duh, rezultatul „unei chemări care s-a interiorizat ca o necesitate intelectuală”. Despre cărțile antologate sub titlul Biblice, poetul recunoaște și în Jurnalul său că sunt rodul unei lucrări interioare profunde. Răspunzând cu toată ființa chemării duhovnicești, poetul Eugen Dorcescu analizează apoi roadele trudei sale: „Psalmii în versuri sunt expresia paradisului meu lăuntric. Eccesiastul în versuri este concluzia și, probabil, limita de sus a traseului meu empiric și artistic. Toate liniile de forță ale unei vieți se adună aici […]  Iar Pildele în versuri sunt ghidul, dreptarul în această aventură terestră…” (Eugen Dorcescu, Mărturia Stihuitorului, în vol. Biblice, p. 301-302).

Deschizând Pildele versificate de Eugen Dorcescu, suntem înștiințați – prin note de subsol –, cu precizie și rigoare științifică, de numele originar al acestei cărți în canonul Bibliei: „ebr. Mishle Selomoh („Proverbele lui Solomon”)” și de autorii pildelor: „Solomon, al treilea împărat al lui Israel […], Agur […] și Lemuel”. În cuvântarea introductivă din Pildele lui Solomon (capitolul 1) este prezentat autorul cărții: Solomon, fiul lui David, rege în Israel. În textul versificat de Eugen Dorcescu, deși se urmărește îndeaproape originalul biblic, observăm că poetul nu se limitează la o cadențare a frazei, ci explicitează textul, îl amplifică, îl nuanțează sau/și îl stilizează, introducând imagini poetice noi. Bunăoară, fragmentul introductiv din Pilde în varianta Bibliei: „Pildele lui Solomon, fiul lui David,/folositoare pentru cunoaşterea înţelepciunii şi a stăpânirii de sine,/pentru înţelegerea cuvintelor adânci, pentru dobândirea unei îndrumări bune, pentru dreptate, pentru dreapta judecată şi nepărtinire,/pentru a prilejui celor fără gând rău o judecată isteaţă, omului tânăr cunoştinţă şi bună cugetare,/să ia aminte cel înţelept şi îşi va spori ştiinţa, iar cel priceput va dobândi iscusinţa de a se purta,/Pătrunzând cu mintea pildele şi înţelesurile adânci, graiurile celor înţelepţi şi tâlcuirea lor nepătrunsă” (Pilde 1, 1-6) devine, în stihuirea poetului Eugen Dorcescu, prin re-semantizare: „Al vieții adevăr și rost și țel/Le vor descoperi și eremitul/și-oricare cititor împins de zel”  (Eugen Dorcescu, Pildele, în vol. Biblice, Editura Eurostampa, Timișoara, 2021, p. 187). Valoarea acestor pilde biblice, inspirate de Duhul Sfânt, depășește orice limită a închipuirii umane: „Textul lor/durabil ca granitul,/Ca litera de bronz și de oțel”. Poetul reface traseul spiritual al autorilor biblici, se adâncește în Scripturi, „în manuscrisul străvechi” și, împreună cu stihuitorul, oricare cititor „împins de zel” are prilejul  „să se scufunde în abisul/pe care l-a sondat, cândva, și el”.

Temele predilecte ale Pildelor lui Solomon au fost absorbite în Pildele în versuri: înțelepciunea și ignoranța, dreptatea și nedreptatea, pietatea/ credincioșia și necredința, bogăția și sărăcia, calea drepților și soarta păcătoșilor. Nu sunt uitate nici raporturile dintre părinți și copii, dintre femei și barbați, dintre autorități și supuși, dintre prieteni și dușmani, dintre bogați și săraci. Este analizat îndeaproape și reluat din diverse perspective destinul dreptului, al celui virtuos, care urmează îndeaproape Legea Domnului și ascultă poruncile Lui. Primul ideal al cărții este „dobândirea înțelepciunii”. Aceasta presupune „tăria de-a veghea și socoti” și puterea „de-a fi stăpân pe noapte și pe zi/pe desfătări, tristeți și vitregii”, cu alte cuvinte, un discernământ continuu asupra gândurilor și faptelor care-l ajută pe om să fie, în final, „stăpân pe sine”.  Dobândirea înțelepciunii este condiționată de o stare de smerenie și cuviință sfântă înaintea Domnului: „temerea de Cel Veșnic e-nceputul/Înțelepciunii”. Acest drum lung și anevoios este ignorat adesea de cei necredincioși, numiți aici „nebuni”, întrucât refuză să recunoască raționalitatea și coerența acestei lumi: „Nu poți nici să-i împarți, nici să-i aduni./Nebuni rămân până-i înghite lutul” (1, 1-7).

Lexicul sapiențial dorcescian îmbină termenii din sfera biblică: „înțelepciune”, „știință”, „iscusință”, „pricepere”, „cunoștință” cu cei din sfera practicii liturgice și pastorației duhovnicești: „rânduială”, „judecată cumpănită”, „ascunse graiuri, pilde, parimii”, „adânci cuvinte”, „luare-aminte”, dar și cu termeni neologici asociați suprinzător: „eremitul”, „manuscrisul străvechi”, „abis”, „tărie”, „cuget clar, discernământ”, „enigme”, „(text) durabil ca granitul”. Verbele sunt și ele din arii semantice deosebite. Întrepătrunderea lor conferă textului vigoare și consistență spirituală: „a descoperi”, „a veghea”, „a socoti”, „a împlini (știința, iscusința)”, „a fi (stăpân, smerit, cununa)”, „a cuprinde”, „a găsi (drumul drept, pacea)”, „a cultiva (cunoștința)”, „a judeca”,  „a medita”, „a pătrunde (straniul mister)”, „a asculta”,  „a chema”,  „a urma (calea)”,  „a dăinui”,  „a crește (pomenirea omului curat)”,  „a se împlini (dorința celor drepți)”,  „a face (bine)”,  „a purta (inima)”,  „a se teme (de Domnul)”,  „a păstra”, „a ști”,     „a păstra (simetria)”, „a netezi (calea)”, „a merge (pe drumul drept, nestrămutat)”, „a afla (pacea, gloria)”, „a iubi (legea Domnului, prieteni)”. La polul opus, sunt verbele și locuțiunile verbale care descriu acțiunile, exprimarea, faptele celor nechibzuiți, neatenți la cuvântul Domnului sau căzuți în patimi grele: „a se răzbuna (neascultarea)”, „a ademeni (păcătoșii)”, „a goni (la rău)”, „a se îmbulzi (ca fiarele)”, „a vărsa (sânge)”, „a pune lațul peste gât”, „a sta (la pândă)”, „a moțăi (întins, cu tâmpla-n brâncă)”, „a zvârli (lațuri)”, „a pierde (așternutul)”,  „a abate (cu vorba lui, fărâma de dreptate)”, „a dezbina” (frați), „a se șterge (numele viclean)”, „a se pierde în vorbe multe și confuze”, „a nu asculta (îndrumarea sau porunca)”, „a huli (pe cel sărman)”, „a detesta”, „a lăsa (în cumplite angoase)”, „a rămâne tare în cerbice”, „a urî (știința)”, „a sluji ale prostiei oști”. Pildele cuprind și avertismente împotriva ignoranței, necinstei, mitei, desfrâului, zgârceniei, fățărniciei și lăcomiei, toate formulate în termeni imperativi. Vom cita doar câteva dintre ele:

• împotriva ignoranței: „Luați aminte la mustrarea mea!”; „Voi, cei neștiutori, până când, oare/Știința veți urî?” (1, 20-23); „Tu, fiul meu, să nu disprețuiești/Certarea Celui Veșnic” (3, 11-12); „Vei auzi în lume câte toate. /Dar să nu-ți ieși din minți” (4, 26-27); „Dă-i sfaturi dacă vrei să te refuze!/Toiagu-i pentru cârca celui prost” (10, 13);
• împotriva nechibzuinței și lăcomiei: „Dacă n-ai bani, de ce te învoiești/A fi garant la datorii străine?” (6, 1); „Să-ți intre bine-n ochi și în urechi:/Nu clătina cumva hotarul vechi!” (23, 4-5); „Nu osteni s-ajungi bogat! Nu-ți pune/ Priceperea în avuții!” (23, 4-5);
• împotriva judecăților nedrepte: „Niciodată/Nu fi părtinitor la judecată!” (18, 5); „Hotarul, întărit de ani și ani,/Al văduvei, ferește-l! Să nu-ncalci,/ Cu talpa grosolanilor bocanci,/Ogoarele orfanilor sărmani!” (23, 10-11); „Pe cei târâți la moarte izbăvește-i” (24, 11-12);
• sfaturi pentru o viață virtuoasă: „Nu-ți pune-n gând să răsplătești cu rău./ Nu dușmăni./Nu fi răzbunător!” (20, 22); „Să nu mănânci din pâinea celui care/Se uită cu ochi răi” (23, 6-8); „Nu te uita la vin cum dă văpaie” (23, 31-34); „Să nu râzi când vrăjmașul stă să cadă./De se va poticni, nu exulta!” (24, 17-18); „Dacă vrăjmașul tău este flămând,/Dă-i să mănânce!/Dacă-i este sete,/Dă-i apă! Căci, astfel, cărbuni arzând/Vei răsturna în țeasta-i, peste plete./Și Cel Etern, din slavă și tărie,/Pentru ce faci îți răsplătește ție” (25, 21-22).

De la capitolele 25 până la 29 din Pildele lui Solomon, întâlnim maxime diverse. Autorii lor sunt înțeleptul rege Solomon și colecționarii din timpul regelui Iezechia (D. Abrudan, Cărțile didactico-poetice, Ed. Universității „Lucian Blaga”, Sibiu, 2001, p. 85). Din punct de vedere prozodic, pildele sunt construite în distihuri, iar, stilistic, uzează preponderent de comparații: „Așa cum chipul sieși își răspunde/Privit în apă; cum privit în sine-mi,/Mă văd și pretutindeni și niciunde,/La fel, oglinda inimii profunde/Răspunde oglindirii altei inimi” (27, 19); și de antiteze: „Dacă-ntâlnești un om ce socotește/Că-i înțelept, să știi că-i un tembel./Să nu te-ncrezi în mintea lui defel,/Fiindcă mai degrabă e nădejde/Pentr-un nebun, decât e pentru el” (26, 12).

În Pildele lui Solomon întâlnim așa-numitele „ziceri numerice”, proverbe care sunt construite pe paralelismul sinonimic și sintetic. Poetul Eugen Dorcescu a versificat și aceste proverbe numerice, păstrând paralelismul biblic din textul original. Citim, de exemplu: „Trei lucruri îmi par mie minunate,/Ba poate patru chiar. Și nici nu sper/A le pătrunde straniul mister:/Cărarea, sus, a pajurei pe cer,/A șarpelui pe stâncile uscate,/A navei cârmuite de năier/Pe valurile mării legănate/Și calea unui om care se-abate/La o femeie. Patru sunt de toate:/Doar patru urme care sunt cât pier” (30, 18-19).

Pildele în versuri ale poetului Eugen Dorcescu se încheie cu o laudă adusă Numelui divin, o versificare a textului 18, 10, verset prelungit cu o închinare, în care poetul se consideră unul dintre „soferim”, în traducere „scribi”. Aș completa numindu-l, cu propriile-i cuvinte „hieratic scrib”. Dar, să vedem, originala încheiere:

„Puternic turn e Numele divin,

Spre care drepții și-nțelepții vin.

Primește-ne, sub ziduri, și pe noi,

Căutătorii vremii de apoi,

Pe noi, robiți celestelor comori,

Ai slovei fantomatici slujitori;

Primește-ne, să ne adăpostim,

S-agonizăm, noi, bieții soferim,

Sub scutul Tău etern, Yah Elohim!”

Dincolo de metafizica poetică, de perfecțiunea artistică, de directitudinea frazei, întâlnim în aceste versuri veritabile lecții de viață. Pildele în versuri re-creează un univers, un „dreptar” de viață în această lume în care singura grijă a poetului a fost, după cum însuși mărturisește: „să nu-mi pierd harul. Căci nu-mi aparține. L-am primit, mi s-a dat” (E. Dorcescu, Îngerul Adâncului, Ed. Mirton, Timișoara, p. 308). Această conlucrare cu harul s-a făcut păstrând zi de zi legătura cu textul sacru, cu lectura lui: „M-am întors către mine însumi: m-am adâncit în Scripturi. Realitatea este filtrată, semantizată de ceea ce se petrece în suflet. În juru-mi, aceeași alergătură inutilă” (Ibidem, p. 327). Este o lucrare sfințitoare, dacă avem în vedere că programul literar al poetului Eugen Dorcescu nu a fost doar să cultive un stil savant, cu o metrică impecabilă, ci să mărturisească despre Cuvânt, să spună adevărul: „o invocare perpetuă, și uneori disperată și veșnic încrezătoare, a adevărului divin” (Ibidem, p. 298).

by

Referinţă Bibliografică

MARIANA ANGHEL, MARGINALII LA „PILDELE ÎN VERSURI” ALE POETULUI EUGEN DORCESCU/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 14 iulie 2021