Motto:
Drumul spre „înţelepciune” sau spre „libertate” este un drum spre centrul fiinţei tale.
Aceasta este cea mai simplă definiţie care se poate da metafizicii în genere.
Mircea Eliade
Poezia Constanţei-Doina Spilca este presărată cu adevărat de enigme metafizice.
În spatele lor, veghează acel el ce este prezent în fiecare respiraţie de vers. Cronos ticăie în zgomot de praf de stele. Dialogul cu macul, ,,toiag printre amintiri”, este unul firesc, şi de fiecare dată apare curcubeul. Eternitatea are şi ea piatră de hotar. Iubirea i-a rămas muză, prezenţă tăcută cu fiecare scurgere a timpului. Veşnicia cuvântului îi mângâie tâmpla în sunetele abacului ce-i numără ridurile. Acel el, o priveşte zâmbind cu fiecare răsărit de soare.
O poezie interesantă, în mişcare, aici şi în spaţiul cosmic, cum ar spune şi Blaga. Pentru Doina – Constanţa Spilca, poezia este ,,esențializare, Univers în bob de slovă”.
O poetă discretă, iubitoare de neam, pământ românesc şi frumos. Un fin observator al realităţii, un om al artei prin ceea ce face.
Metafora și filozofia îşi găsesc locul în spaţiul poetic. Meditativă, nu-i scapă nimic din esenţa vieţii. Îşi doreşte să rămânem solari într-o lume glacială…
Un volum ce merită lecturat cu seriozitate. Atât poezia, cât şi interviurile aduc în faţă un creator interesant prins în vâltoarea vieţii.
Parcursul liric este unul edificator. Poeta Constanţa – Doina Spilca ni se destăinuie şi ne sfătuieşte ,,să nu ne rinocerizăm” pentru a rămâne în normalitate.
————————–
Mariana Gurza
Timișoara
7 mai 2020
(Preafață la volumul ,,Enigme metafizice”, Editura Hoffman, 2020)
![]() |
Referinţă Bibliografică |

Constanța – Doina SPILCA: Amintiri temporale
Constanța – Doina SPILCA: Murmur autumnal (versuri)
Constanța Doina SPILCA: De ce?
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..