Cu excepția venerabilului nostru senior editor Stelian Grigore, nu am scris despre nici măcar una dintre cărțile colegilor mei de redacție, colegi fără de care, revista ”Cartelul metaforelor” ar fi fost mult mai searbădă. Toți colaboratorii își îndreaptă atenția și aprecierile, ba chiar și nădufurile, doar spre umila mea persoană. Adevărul e că suntem o echipă. Felicitările se cuvin tuturor, restul e bine primit și confirmat ca atare de subsemnatul. Dana-Georgiana Bițeanu este fiica unui bun prieten din satul meu natal, Tudor Bițeanu, aparținând unei familii cu pecetea hărniciei pe frunte. Un consătean pe care l-am cunoscut târziu, cu prilejul debutului editorial al fiicei sale, când i-am prefațat romanul ”Tragedia și viața după”, o carte excepțională, o lecție de supraviețuire, din care, în fiecare număr al revistei ”Cartelul metaforelor”, am publicat câte un scurt fragment. Cu riscul de a-i supăra pe ceilalți colaboratori, nume mari, consacrate în literatura contemporană, povestea Danei Bițeanu a fost și este cea mai citită pagină a revistei. Mulți cititori mi-au mărturisit că, pur și simplu, au plâns în timpul lecturii tragediei prin care Dana Bițeanu a trecut. Când mass-media ne prezintă revista, am o strângere de inimă pentru că nu se vorbește și despre cei care pun sufletul și priceperea în fiecare pagină fizică și nu numai. Avem în redacție doar trei cenușărese cu miez de aur: Irina Mirică (eternul și neobositul ”cap limpede”), Marilena Lică-Mașala (”ambasadorul” nostru literar la Paris) și Dana-Georgiana Bițeanu (redactor șef adjunct al ”Cartelului…). Peste puțin timp, Dana Bițeanu își va aniversa ziua de naștere. Aș vrea să transform acest text într-un tort uriaș, cât Statuia Libertății, pentru minunata noastră colegă de redacție, căreia viața i-a dat pe inventar o tragedie imensă, o mamă lipsă și un suflet răvășit dar puternic iubit de cei din jurul acesteia. Pe 19 august, Dana își va aniversa ziua de naștere. Ziua unei adolescente maturizate de soartă. Scriu aceste rânduri sub impulsul conștiinței și dintr-un reflex de solidaritate cu Dana și cu tatăl acesteia. Dimineață de tot, azi, vineri, 28 iulie, m-a sunat vărul meu Dan Florea din orașul lui Marius Tucă și al lui Dan Diaconescu via Elodia. M-a sunat să-mi mulțumească pentru că i-am trimis romanul Danei. L-a citit și a plâns ca orice om care are lacrimi în dotare. A plâns cu sufletul. Dan Florea e plecat din satul natal de peste 5 decenii, însă mi-a jurat în clar că îl cunoaște bine pe tatăl Danei, si că, atunci când trece pe la casa părintească, aude vorbe frumoase despre neamul Bițenilor. Ca o chestiune de statistică, spusă mie azi dimineață de vărul Dan, lui Tudor Bițeanu i-au murit ambii părinți, mie, la fel, lui Florea, de asemenea. Suntem pe cont propriu și primim lecții de supraviețuire de la o adolescentă plină de viață. După romanul despre care am amintit, Dana Bițeanu a publicat și un volum de versuri, apărut la ”Editgraph” Buzău, în 2013. Am avut privilegiul de a prefața această carte: ”După un roman dedicat mamei sale, dispărută într-un nefericit accident, Dana Georgiana Bițeanu vine cu acest volum de versuri la fel de intens în trăire, într-un sentimentalism bine educat, cu o forță morală de supraviețuitor exemplar. Durerea, suferința, dorul de mamă, gândurile acestei autoare de admirat, ne confirmă faptul că în sufletele celor aleși există o uluitoare disponibilitate morală, etică, creștinească inclusiv în amănunt. Pe vremuri, la <poșta redacțíei>, la marile reviste literare, existau niște mari scriitori care se ocupau de promovarea debutanților. Mă gândesc la: Geo Dumitrescu, Ana Blandiana, Al. Cistelecan, Ștefan Augustin Doinaș etc. În prezent nimeni nu se mai ocupă de debutanți. Viitorul literaturii noastre e suspendat. Ca atare, tinerii creatori de azi nu mai au motive decât dacă sunt, se simt, în stare excepțională. Dacă vor neapărat să-și strige durerea sau fericirea insolubile. Mă întorc la marele poet Geo Dumitrescu. El promova tinerii ținând cont și de existența unui <spațiu poetic> propriu în creația lor. Dana-Georgiana Bițeanu e <proprietară> a unui astfel de spațiu. Poeziile sale au personalitate, adresabilitate: mama, bunicul Ilie, mamaia Costina, tatăl, profesoara Alina Preda, ba chiar și cățelușa Pami. O lume compactă, sigură, durabilă, solidară. Memoria autoarei e bine reglată, versurile acesteia sunt nuanțate epic, uneori, ca un cititor de bună credință, simțind insistența cu care aceasta e la un pas de a-și învia mama! Vorbim despre lucruri sfinte, serioase. Într-o țară cu iz capitalist, cărțile Danei Bițeanu s-ar vinde în milioane de exemplare. Doar pentru simplul fapt că e vorba despre ceva real, ceva scris direct pe aerul dureros al timpului în care un ceas necesar e oprit definitiv. Toată prețuirea mea pentru această autoare venită dinspre propriul ei destin!”. Ce aș mai putea să scriu despre această ființă dragă intrată în memoria scrisului meu? La un moment dat, în vremuri bune, a frecventat Cenaclul literar „Ante Portas”, fondat de poetul și publicistul Teo Cabel. L-am rugat pe Teo Cabel să aibă grijă de liniștea Danei. În cenaclurile literare de oriunde viața e dură, e mică și rea, e lezată de dihonii programate. Teo Cabel a fost un domn, a înțeles ce înseamnă a proteja debutanții în fața gorilelor cenacliste. Din păcate, Teo Cabel a fost debarcat inclusiv cu acceptul meu tacit. Am fost manipulat. Eu și Teo nu am pierdut nimic, Dana a fost oarecum lipsită de o comunitate literară cât de cât viabilă. Am rămas cu revista noastră, un spațiu tipografic și sufletesc unde Dana-Georgiana Bițeanu e o prințesă de vis, nu o manelistă de cenaclu, care, din când în când, tace asurzitor de neauzită. Dana e un reper în cel mai precis sens al supraviețuirii. De-asta o iubește toată redacția! La mulți ani, Dana!
Marin Ifrim
PS: Memoria literei, segmente: ”unde nici păsările n-ajung/Să-și facă cuib”: ”Mama mea icoană sfântă”; ”Cum am rămas numai eu/ și condeiul”; ”Noi cei care scriem,/suntem asemeni unor frați” etc.
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..