M Ă R Ț I Ș O R
Cu aripi albe de zăpadă,
Din geana cerului zburat,
Fir de noroc a fost să cadă
El, ție, ți s-a închinat!
Un mărțișor, o primăvară
De haină ți s-a aninat
Și totu-i pur, înmiresmat.
E tandră raza și sprințară,
Și-n suflet un alint curat.
1 M A R T I E
Tot ce este candoare
Sub cerul fără neauă
Și ghiocei în pajiști
Și dragostea lor nouă,
Le port în gând cu tine,
Iar serile îmi cântă
Din arse ocarine.
Destinul îmi presară
Clopoței albi de jar
În clipe de iubire,
În inmă cu tine,
Prea vii, în calendar.
Te-aștept lângă fereastră
Am pus și dor în glastră.
De ziua ta un cântec
Pe-ascuns am învățat:,
Tu-n cânfecul de vrajă-mi
Cântai, alimt, curat.
atâta bucurie
Și-n crâng e sărbătoare,
Și toate sunt frumoase
Precum e -o albă floare
ÎNTÂII SOLI
În pământul bun și cald,
În răzorul ca un fald
Sub strat reavăn, mătăsos,
Ghiocei plantează mâna
Primăverii-n dulce zvon,
Scuturat din clopoțeii
Legănați în firav ton..
Toate în jur ne încântă,
Primăvara, sau ei cântă ?
REVERIE
Râde soarele-n fereastră,
,,Glasul” lui e primăvară,
Ghiocei am pus în glastră
Să-nflorească a doua oară;
Zâne-n , în haina lor scrobită,
Pleacă-n câmp de dimineață;
Trec, sar peste zări grăbite,
Le zâmbesc bujori pe față…
Clopoțeii albi, de vrajă,
Stău pe masă-n gingâșie
In sclipirea lor de iie
Vine din eter o undă
Clopoței ce ne inundă;.
Zâne le soptesc să crească,
În grădină, sub fereastră!
Clopoței din ,,câmpenească”…
POVESTE DE PRIMĂVARĂ
Un ghiocel cu o scufie cât un degetar,
Cu glasul lui subțire de cleștar,
Vestea într-o bună dimineață: „Bun sosit”
Prințesei Primăvara.
A primit
Solia lui de la bătrânul Lut,
Rotundul Glob, ce toate le-a știut,
Dar cum Frumoasa alerga prea sus,
Micul, plâpândul ghiocel s-a smuls
Din brazda lui, de lângă mama tină,
Suind spre a Primăverii albă mână …
Cling, cling, spuneau petalele de-omăt,
Lovind în vântul ce zbura încet,
Înfășurând lăstari abia pocnind
Și muguri proaspeți așternuți pe grind.
În dansul ei , scânteietor, în soare,
Măiastra fată presăra-n răzoare
Din părul ei: cer, frunze și petale,
Acoperind a iernii aspre zale.
El, mândrul ghiocel, întâiul sol
Ce s-a trezit din patul de zăpadă
Suna lumea de flori, din stratul gol
Și razele grăbite să le vadă !
Și s-au tot dus în jocul lor sprințar
Spre un castel ce se numea Florar !
by