EL
În iarnă,’n miez de ianuar,
Când totu-i alb sub grea ninsoare
Şi gerul lacom muşcă iar,
Spre EL deschidem toţi cărare…
Şi-atunci, cu sufletul vibrând,
Uitând de grijile lumeşti,
Purtând poezia LUI în gând,
Ne îndreptăm spre Ipoteşti.
Aici, în Templul Poeziei,
Păşim uşor, tiptil, discret
Şi toate-n jur parcă ne-mbie
Să ne pătrundem de POET.
Aici e locul drag şi sfânt
Al efigiei unui neam,
Aici aflăm tainic pământ,
Ce-a zămislit şi râu şi ram.
Aici sunt doine şi eresuri,
Aici mai e un singur dor,
Aici, ca nouri lungi pe şesuri,
EL stă deasupra tuturor.
Cu-a sa gândire dezinvoltă,
Cu suflet viu şi cuget teafăr,
S-a înălţat mereu spre boltă,
Fiind Lumină de Luceafăr.
Trudind şi izvodind cuvinte
La toate câte sunt fireşti,
EL este-adevărat Părinte
Al limbii noastre româneşti !
EL, însuşi, este viaţa noastră
Cu-al ei bogat şi grav registru,
Din munţi şi pân’ la marea-albastră
Şi de la Tisa pân’ la Nistru!
În EL găsim oricând puterea
Orice impas a-l depăşi,
Prin EL ne spunem mereu vrerea
Şi conjugăm verbul „a fi”!
Cu opera-i dumnezeiască
Dă seama de-un întreg popor
Menit aici să veşnicească:
TRECUT, PREZENT şi VIITOR !
Iar dacă săvârşim păcatul
De a-I rosti un singur vers,
Acesta ni-i Certificatul
De nemurire-n Univers !
De-aceea-n miezul lui Gerar,
Ca-n sfântă zi de sărbătoare,
Spre EL porni-vom iar şi iar,
Spre a-I aduce închinare!
Mihai Caba
by