Ghiocei
Cui să dărui, oare, ghiocei ?
Mă întreb a nu ştiu câta oară…
Cine-mi va surâde pentru ei,
Cui să dărui flori de primăvară…?!
Sunt stingher aicea printre voi,
N-am iubită florile să-i dărui…
Timpul se va scurge peste noi
Şi-o să-audă plânsul fiecărui
Am în mână câţiva ghiocei,
Strânsă-ntrânşii am iubirea toată:
Oamenilor, ce să fac cu ei,
N-am să-i dărui, oare, niciodată…?!
Miraţi de-această întrebare,
Ghioceii mi-alinară plânsul,
Şoptindu-mi, sfioşi, cu candoare:
Doar inima ta ştie răspunsul.
Inima-mi, searbădă, golaşă,
Şi ea-mi spune, privind spre ghiocei:
Aceea îţi va fi crăiasă,
Ce c-un surâs îi ia la pieptul ei…
Aflând-o într-o primăvară
Şi dăruindu-i câţiva ghiocei,
Azi nu ştiu pentr-a câta oară
Crăiasa îmi surâde pentru ei.
O, primăvară
Eu n-am ştiut ce-i primăvară
Şi poate n-aş şti nici acum,
De n-ar fi fost, fată sprinţară,
S-o întâlnesc pe-al vieţii drum.
Când cel dintâi impuls porni
Inima pieptul să mi-l spargă,
Am prins de-atunci a te iubi
O, primăvară, fată dragă!
Şi ghiocei şi toporaşi
Sfios la piept am strâns de-ndată,
Iubind nespus şi pătimaş
O primăvară, dragă fată!
Şi-acum când părul mi-i cărunt
Şi-n spate-mi e viaţa întreagă,
Tot te iubesc, aşa cum sunt,
O, primăvară, fată dragă!
Magnolii
Nu simţi zvâcnirea din sânge ce ne arde ?
Ne cheamă primăvara afară din fotolii,
Vino să-i admirăm superbele-i stindarde :
Gingaşele corole şi pure de magnolii…
Chiar de ne-apasă-n suflet păcate şi ispite,
Chiar de ne mână-n fapte ambiţii şi orgolii,
Vino să admirăm, pe ramuri rebegite,
Gingaşele corole şi pure de magnolii…
E multă închistare şi multă amorţire,
Dorinţele deşarte ne rod ca nişte molii,
Vino să admirăm această primenire :
Gingaşele corole şi pure de magnolii…
Mai ninge peste noi iubirea cu otravă
Şi ne-mplinite vise mai pun pe suflet dolii,
Vino să admirăm, în primăvara gravă,
Gingaşele corole şi pure de magnolii…
Chiar dacă remuşcări acum ne mai frământă,
Iubirea nu n-o vindem, multiplicată-n folii,
Vino să admirăm, în primăvara sfântă,
Gingaşele corole şi pure de magnolii…
A mai trecut un an, dar n-avem a ne teme
Că timpul trece iute sub zidul vechii Golii,
Vino să admirăm, acum cât mai e vreme,
Gingaşele corole şi pure de magnolii…
Şi, totuşi, primăvară…
Mai ninge-n noi şi-acuma a semn de întrebare
Şi spaime-nnegurează această lume clară
În care se-ntrezăresc dezastre nucleare…
Şi, totuşi, parcă-n aer miroase-a primăvară…
Mai plouă-n noi destule mocnite suferinţe
Sporesc şi contingente în sunet de fanfară
Spre punctul iluzoriu al falsei biruinţe…
Şi, totuşi, parcă-n aer miroase-a primăvară…
Mai bat în noi adesea cumplite uragane
Şi ne-mplinite vise ne fac o grea povară,
Căci sunete sinistre răsună-n megafoane…
Şi, totuşi, parcă-n aer miroase-a primăvară…
Mai stăruie în suflet un bulgăre de gheaţă
Şi gânduri nerostite adânc ne înfioară,
Pe muchii de cuţite stă azi dreptul la viaţă…
Şi, totuşi, parcă-n aer miroase-a primăvară…
Şi, totuşi, în această aspră discrepanţă
A vieţii şi a morţii, în lumea de afară,
Se sparg pe ramuri muguri redându-ne-o speranţă
Că ne vom regăsi într-o nouă primăvară …
Mihai Caba
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..