ILUZIA DIN STICLĂ (sonet)
Hefaistos avu o idee
O puse-n sticlă pe femeie
Mări și oceane să parcurgă
Timpul pe lângă ea să curgă
Ca după ani s-o regăsească
Tot tânără …s-o pescuiască
Din spuma mării, pe-a sa divă
Luptând cu valul în derivă
Dar, vai ! acum, bătrâne șchiop
Putea -o – vei ști fericită
De orice tânăr zeu, dorită?
Nesocotite mizantrop
Nu vezi? E-aceeași Afrodită
De ce-ai mai scos al sticlei dop? ..
M U Z E I M E L E …
Muza mea m-a acuzat
Ba, m-a şi avertizat
Că de ea am abuzat
Prea des! şi m-a amuzat
Deşi sunt contrariat…
Ba, m-a şi avertizat
Că de ea am abuzat
Prea des! şi m-a amuzat
Deşi sunt contrariat…
Dar, cum să fac poezie
Fără muza mea zglobie?
Aş privi mut la hârtie
Coala albă şi pustie
Fără nicio bucurie!
Fără muza mea zglobie?
Aş privi mut la hârtie
Coala albă şi pustie
Fără nicio bucurie!
Să scriu fără tine, muză
Nu aş avea nicio scuză
Deci, te rog, nu fi mofluză
Supărată şi confuză
C-am să te sărut pe buză!
S E C E T A
Geana zilei, dimineața,
Tristă își arată fața
Un pospai de rouă pus
S-a uscat – nu e deajuns
Umbra cade obosită
Sub un pom …e toropită
Cerul vlăguit de ploaie
Pământul nu îl înmoaie
Nori-s storși ca un burete
Pământul moare de sete
Vine doar un negru nor
De grauri, păgubitor
Unde cade – pustiește
Recoltele dijmuiește
Paparude, rugăciuni
Și icoane cu minuni
Aduceți ploaia aproape
Pământul să se adape
Câmpia să înverzească
Viața să se trezească !
MIHAI HORGA


