Baladă pentru părinți
Părinţii ne tot pleacă spre morminte
şi ne tot mint că merg spre învieri,
e rândul nostru să minţim cuminte
şi să pornim la drum, spre nicăieri.
Dar nici nu ştim de populat e cerul
şi tot mereu plecăm spre el grăbiţi,
crezând că Dumnezeu e pivnicierul
ce toarnă vin și noilor sosiţi.
Ne tot grăbim s-ajungem lângă mamă
ducând în mâini un paşaport de seu,
ne amăgim că tot mereu ne cheamă
acelaşi trist şi rece Dumnezeu.
Lasă-ne aici, Mărite, că ni-i bine,
o ştii şi Tu, de asta nu mă mir,
dar te prefaci că ne tot chemi la Tine
şi ne tot duci mereu în cimitir.
În loc de lut de ne făceai din viaţă,
de moarte-n veci noi nu ne-am fi temut,
dar pentru tine omu-i o paiaţă
pe care-o chemi mereu ’napoi în lut.
Vorbesc prostii, Mărite, Tu mă iartă,
sunt doar un pumn de lut de viaţă ostenit,
şi simt cu trupul viermii cum mă latră,
şi-o să adorm la sânul mamei, obosit.
Dar ţie poate îţi e dor de mine,
mie de Tine, Doamne, nu mi-e dor,
dar într-o zi tot voi veni la Tine,
căci cel ce moare e nemuritor.
Părinţii ne tot pleacă spre morminte
şi ne tot mint că merg la Dumnezeu,
e rândul nostru să minţim cuminte
şi să pornim la drum c-un paşaport de seu.
Din volumul „Bolnav de drum”


