Sofia Vicoveanca a apărut în fața spectatorilor din Toronto, exact așa cum o lăsasem acum 30 de ani în urmă, pe ecranele televizoarelor, când am plecat din țară. Aceeași vervă, aceeași tinerețe de suflet. Mică, așa cum o știam, deabea se zărea dintre scaunele sălii, printre spectatorii ce ședeau. Scundă dar focoasă. în plus, “mândră de-al său neam” (precum spunea chiar numele spectacolului). Mai important e că și-a păstrat starea de spirit, că nu s-a lăsat îndoită de viață, ci și-a păstrat ținuta încrezătoare, cumva fermă, spunând apăsat ce are de spus (ori că recită poezie, ori că ne spune în cântec povești ce au cutremurat-o). Ar putea părea aspră, dacă n-ar fi și plină de duioșie, iar Sofia Vicoveanca știe să ne aducă aminte dorurile noastre.
„Eu mi-s de pe vremea lui ștefan cel Mare” ne-a spus autoironic, făcând aluzie la vârsta dumneaei. Mă intreb dacă nu a spus-o cu mândrie, încântată că este deținătoarea minunățiilor culese din filonul întelepciunii de atunci, precum și păstrătoarea farmecului acelor vremuri. Mie mi-a plăcut și cum ne-a îmbrățișat cu o privire zâmbitoare și ne-a spus, colectiv: „Mă uit în sală și-mi dau seama că multora v-am legănat copilaria cu muzica mea”.
La aproape 60 de ani de când trăiește în cântec – puțini se pot mândri cu așa o longevitate în domeniu, sau în orice altceva – cu aceeași vervă și dorință de viață, parcă dându-ne fiori ai tinereții.
Solista a cerut să fie lumină în sală, să ne vadă fețele, să ne “măture” cu privirea, să ne perceapă reacția. Săștie cum ne plac poveștile sale… să vadă ce ni se citește pe față. Iar noi am înțeles din gesturile ei, din confidența sa, din diversele mici semne non-verbale, că Sofia Vicoveanca este o maestră a scenei. Mici gesturi teatrale, mici aranjări de broboadă, ridicări din colțul sprâncenii, ocheade, dar, mai ales, modulările vocii, de la cele mai tandre sonorități, la trrrrr-iluri, strigături, la tot restul, pe care nici nu le știu numi.
Mă uitam la spectatori, ce doritori erau să o întâlnească pe Vicoveanca, ce ușor s-au reidentificat cu ceea ce sunt ei, de fapt. Ce repede au sărit din scaune pe scenă, la horă, la prima invitație… Dumnezeule, ce frumoși sunt în autenticul de acasă, chiar dacă nu toate dansurile au fost de primă mână – unele fiind ușor stilizate, sau poate, îmblânzite după cum îi lăsa pe unii dansatori sciatica, să joace. Au fost însă și fetele din Moldova, cele care, pe lângă frumusețea și tinerețea lor, parcă luaseră foc pe scenă, în ritmurile autentice moldovenești.
Sigur, a mai fost formația de muzică populară, minunată în dexteritatea ei dar și pentru că a adoptat muzicăpopulară din diverse zone ale țării. Apoi, prezentatoarea Magdalena Manea, cu farmecul ei scenic în fața camerelor de luat vederi.
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..