„În numele lui Buni. O seară a recunoștinței”

Am avut plăcerea să fiu invitată la festivitatea de premiere a celor ce au contribuit notabil la progresul comunității orașului Pickering, Canada.

Nu știam la ce să mă aștept. Nu mai participasem la astfel de ceremonii de recunoaștere comunitară, atât de importante însă pentru societatea canadiană din care facem parte.

Ceremonia a început cu sunet scoțian de cimpoi, timp în care premiații defilau într-o ordine prestabilită. Apoi, după ce toți au ajuns la locurile lor, s-a cântat, în picioare, imnul național „O  Canada”. Un moment muzical a aparținut unei inuite cu părul lung, ce purta la brâu carapacea unei țestoase. Muzica ei avea sonorități neașteptate, acompaniate de lovituri ritmate într-o tobă indigenă (qilaut).

Apoi s-au distribuit premiile, acordate pentru: Curaj / Eroism, Lifetime Achievement Awards, Volunteer Awards, Community Awards, precum și câteva ce-i celebrează pe tinerii atleți, antreprenori, inovatori, sau liderii de mâine. Nu au fost uitați nici Therapeutic Paws of Canada, o organizație ce se ocupă de antrenarea câinilor folosiți în terapia pentru copii, bătrâni sau persoane cu handicap (de orice natură) etc. Nu erau prezenți doar antrenorii, ci și aceste animale magnifice, inteligente și  răbdătoare, ce dăruisc oamenilor ajutor și sperantă.

Printre premianți am întâlnit un tânăr de 19 ani care și-a salvat vecinii de la un incendiu, o doamnă de 104 ani care face voluntariat susținand și azi alți  „seniori”. Erau înotători tineri care au stabilit noi recorduri locale sau provinciale, antreprenori care au înființat un business ce folosește sunete calmante pentru relaxare, restauratori, constructori ce fac un efort să protejeze mediul înconjurător, oratori tineri, iar alții, mai în vârstă, recunoscuți pentru o viață dedicată pasiunilor lor.

Sala era astfel un eșantion al populației canadiene, o mostră a texturii ei sociale. O celebrare a diversității. Printre sari-uri indiene și alte expresii ale varietății culturale imense, m-am bucurat să o regăsesc pe draga noastră Buni, ambasadoare a culturii românești aici.

Elena Buică (Buni), o doamnă dragă tuturor, știe să trăiască „Între două lumi” (ce este și titlul uneia dintre cărțile sale). A știut să aprecieze valorile culturale de-acasă, pe care le-a comunicat consistent, spre o mai largă apreciere, dar le-a iubit și pe cele găsite în noua țară adoptivă.

Buni mă rugase să o reprezint, să particip la ceremonia de premiere în numele său, ceea ce am și făcut. Cum nu știusem la ce să mă aștept, m-am întrebat chiar dacă aveam o șansă să vorbesc puțin despre contribuțiile lui Buni, și nu doar în ceea ce le privește pe cele legate de orașul Pickering (unde locuiește), numele orașului făcând de acum parte din semnătura dânsei în subsolul fiecărui articol: Elena Buică, Pickering.

Eu însă aș fi dorit să vorbesc despre impactul scrisului său într-un context puțin mai larg. Aș fi menționat despre inima sa atât de încăpătoare, încât poate curpinde nu doar două țări și două culturi, ci o lume întreagă. În prezentarea citită de primar, aflu și că dânsa este publicată atât în Spania, cât și în Africa de Sud. Știusem deja că este membră a Academiei Româno-Australiene. Buni are prieteni în lumea mare, ea are o audiență fidelă, iar asta nu este deloc întâmplător. Este iubită, ca răspuns la dragostea și generozitatea pe care le emană. Relația lui Buni cu lumea generează legături lăuntrice, de suflet.

Trebuia, poate, să fi vorbit și despre felul în care Buni a continuat să slujească limba română chiar și de la distanță. Despre cum și-a păstrat vocația de dascăl chiar și atunci când nu mai avea o catedră. Despre cum a pus condeiul în mâna multora care astăzi continuă să scrie, de departe, în limba în care s-au născut. În ceea ce mă privește, păstrez amintiri calde despre încurajările necondiționate pe care mi le-a oferit cu atâta generozitate. Ne leagă mai multe fire decât ne dăm noi seama, iar în astfel de momente privesc înapoi cu recunoștință.

Acum realizez că noi, în ultimii 12 ani, am împărțit aceeași pagină — pagina 12 — a revistei Observatorul. Împărțită în mod egal pentru rubricile noastre permanente: „Între două lumi”, de Elena Buică, și „Rezonanțe”, de Milena Munteanu. O alăturare bazată pe apreciere precum și respect reciproc.

M-a onorat să o reprezint pe Buni la această ceremonie. M-am surprins gândindu-mă la cum ar fi fost această clipă de recunoaștere dacă și-ar fi ridicat singură medalia. Ce prezență ar fi avut — pentru că Buni știe să cucerească scena și publicul. O calitate înnăscută, pe care a cultivat-o și ca profesor și ca vorbitor la multele întâlniri literare, când își citea din operă sau adresa liber audiența. Un motiv în plus să rememorez câteva dintre acele momente. Am realizat și că în această seară Buni a fost prezentă, chiar și în absență.

După ceremonie ne ducem acasă la dânsa să îi ducem decorațiile. Ne aștepta, nerăbdătoare. O găsesc mai întremată decât o țineam minte din ultima vizită. Buni ne întâmpină cu umor, e într-o stare bună de spirit. Se bucură aproape copilărește. Are o curiozitate tânără, dorește să afle cum a fost la decernarea premiilor. Ne însoțise în spirit, dar ține să afle mai multe. Ne spune că gândul său este „jucăuș”, că zboară de la un subiect la altul, de la o persoană la alta, și are multă lume aproape de suflet. O inimă mare. Un exemplu de forță interioară chiar și atunci când mobilitatea îi este redusă.

Eu aș dori să mulțumesc și familiei lui Buni, în particular Andaluzei, Marei și lui Wali, care au făcut întâlnirea noastră posibilă. Astfel, o sală întreagă a auzit vorbindu-se despre cultura română. Mai surprinzător încă e faptul că Buni, deși venise pe continentul Nord American la o vârstă matură, a ajuns ca prin lucrările sale să pună Pickering-ul pe harta prezențelor culturale. În această seară tocmai despre asta se vorbea: despre diversele contribuții la succesul acestei comunități ce crește și sporește.

La plecare, Buni îmi mulțumește. Iar eu îi mulțumesc dânsei. Că există. Buni a noastră, întinsă confortabil pe pat, zâmbește larg.

Milena Munteanu

Toronto, Canada

by

Referinţă Bibliografică

Milena Munteanu: „În numele lui Buni. O seară a recunoștinței”/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 14 iunie 2026