Ne aplecăm pios la altarul frumosului din om. Un cântec divin se înalță spre sfere…Un cântec ce împletește lumina cu întunericul, viața cu moartea, iubirea cu ura, cerul cu pământul…E muzica fascinantă a poeziei…Omul însuși e o fermecătoare poezie.
De nu ai fi tu, omule frumos,
Ce muzică s-ar înălța în sfere?
Brândușe, toporași ce nou parfum
Ar presăra duios în lăicere?
Ce tălpi desculțe ar strivi ușor,
Sărutul firelor de ierburi crude,
Alunecând pe-al primăverii câmp,
În horele naiadelor fluide?
De nu ai fi tu, omule frumos,
Cine-ar doini spre soare din răsărit,
Până în mrejele himere la apus,
De drag, de dor,pios,celui iubit?
Pentru cine merii și caișii
Și-ar răsfira rotund, în ziua mare,
În brațele jilavului pământ,
Candida simfonie de culoare?
De nu ai fi tu, omule frumos,
N-ar fi lumină, nici noapte nu ar fi,
N-ar fi viață, nici moarte nu ar fi,
N-ar fi iubire,nici cânt,nici poezie…
21 martie, 2018
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A POEZIEI
MIOARA OPRIȘAN
INSURĂȚEI, BRĂILA



![]() |
Referinţă Bibliografică |