Sub Ursa Mare, la hiperborei,
Noaptea își leagănă aleanul.
În unda-nvolburată-a mării,
Din barca sa de aur, Zeul
Illion străfulgeră oceanul…

Sub Ursa Mare, ochiuri reci de nea,
În plai străbun albesc ogoare,
Sărută cu privirea Țara
Veche, Fericită, de la Nun,
Din barca sa, duiosul Soare.

Dorul de casă, cal înaripat,
Îl mână pe câmpiile mănoase,
Pe munții-nalți, în codru-ntunecat…
Zeul Solar ia chipul de bărbat:
Tânăr păstor cu bucle mătăsoase.

Albul fecior, în trupu-i arzător,
Cu pieptăraș de piele și vâlnic,
Încins cu bete, aer visător,
Purta în ochii lui de cer, un dor:
Iubirea sa pelasgă, de voinic.

Calul Boreas își scutură blând
Nobila coamă, în valuri lucind,
Adulmecă zeul, zboară ca-n gând,
Peste câmpia domol germinând,
Peste marea cu furii mugind.

Își saltă stăpânul cu-n nechezat
Pe aripa neprihănită…
Voinicul de aur, făr de păcat,
Îmbrățișat de cer și pământ,
Încă nu îmbrăcase ispită.

Doar vântu-i dezmiardă în adieri
De cobze, cimpoaie și fluiere,
Horele sprintenei primăveri,
În patria sa de la Istru,
Ce înfloresc vălurind a iubire.
Păstorul cu pletele de foc
Coboară în satu-i din munte.
Feciorii și fetele-n joc,
Își scaldă privirea cu drag,
Învârt horele pe întrecute.

Ochii săi mari, ca un fulger s-aprind:
Iana, în horă, cu pasu-i de-alint,
Precum luna în raza-i de-argint,
Îi aruncă marama sfielnic
Pe sărutu-i de ,,bine-ai venit”.

Din ochi îi izvoară luceferi,
Mlădie, cu trupul de nalbă,
Își puse pe ie câmpul cu flori,
Pe sânii de crin îi tresaltă
Alb cerul cu stelele-n salbă.

Râsul rubin cascade revarsă,
Raiul și iadul iute deschide,
Când fiorul dorinței apasă,
Iubirea văpaie încinge
Tot trupu-i sub ia-n mătasă.

*

Așa-nflori iubirea pe pământ
Din Soare și Lună țesută,
Cunună în rază de mit tresăltând,
Cu dorul de viață veșnic fecund,
În borangicul iei cusută.

Cum primăvara pe culmi se întinde,
Soarele Daciei cântă-n surâs,
Veselă hora vârtejuri cuprinde:
Feciorii și fetele bat pasul stâns,
Iar iubirea pe ie se-aprinde.

Atunci coasă Dokia cerul pe ie,
Onoarea din verdele brazilor,
Cu albul crinului bucurie,
Tăria din stânca munților,
Sărutul macilor de pe câmpie.

*

De la Carpați până la mare,
Fermecătoare româncuță,
În strămoșeasca opincuță,
Cobori din mit pe verde plai
Povestea iei scrisă-n floare.

Cu toții furați de hora tinereții,
În ochiul iei cald, nemuritor,
Pelasgi sau daci, români, ca pomul vieții,
Renasc din veșnicii luminii dor,
Însuflețindu-și unicul popor.

Îmbracă ia –n zi de sărbătoare,
Din Dunăre la mare, Românie,
Doinind povestea ei spre soare,
S-o împletești în zbor de ciocârlie,
Până la Nistru-n vechi hotare!

Cuvinte:
Ursa Mare: Constelație din emisfera boreală, Carul Mare;
hiperborei/ hiperboreeni: locuitori din exremul nordic;
Zeul Illion: Zeul Apollo, Zeul Soare;
pelasgă: privitor la pelasgi;
Boreas: Mit. vântul de la miazănoapte;
Istru: numele geto-dac al Dunării;
Dokia: ființă mitică, cap de primăvară;
Iana Sânzeana: Zeița Diana, Luna.

MIOARA OPRIȘAN

by

Referinţă Bibliografică

MIOARA OPRIȘAN: POVESTEA IEI/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 4 iulie 2021