Dragi simpatizanți ai revistei “Armonii Culturale”, revin cu încă un set de poezii ale poetei MIRELA ONEA, care acaparează atenția prin sensibilitatea și emoția versului. (Costinel Lungu)
ASFINȚITE GÂNDURI
Fărâme din tine,
Rămășițe din mine.
Amintiri făurite,
Iubirii veșminte.
Fărâme din mine,
Rătăcite în tine.
Răvășită chemare,
Inefabilă stare.
Fărâme din noi,
Anotimpuri în doi.
Dezolantă trăire,
Vanitoasă iubire.
Fărâme de vise
Alegoric ucise,
Boțite, sfărâmate,
În amor eclipsate.
Rămășițe din noi,
Deprimanți, pustii, goi…
Reminiscență-n gândire,
Pustiiți de iubire…
DEZNODĂMÂNT
Azi,
gândurile reci
călătoresc pe țărmurile
iubirii.
În teribila tăcere,
doar ele…
strident lăcrimează.
Mor sufletele
încătușate în amintiri,
secătuiesc lacrimile calde
în umbra difuzei lumini
și-a mângâierilor
de gheață.
TOAMNA VIEȚII
Prea toamnă,
Prea rece,
Prea brună,
Uneori gri,
Și ploioasă,
Și brumă,
Prea sumbră,
Și zbârcită și crudă.
Prea putredă şubă!
Prea monotonă și hâdă.
Ce repede ai venit bătrînețe!
Esti urâtă, zbârcită, schiloadă,
Și acră și amară povară.
Tu corpul mi-l vrei în robie,
Pleacă. Te du în pustie!
Te vreau înapoi tinerețe!
Cu zâmbet senin fără teamă,
Cu râsete-n hohot stridente,
Cu soare și zile senine.
Te vreau înapoi fericire,
Cu iubirea prezentă în tine!
GÂNDURI…
Adesea blânzi, adesea triști
Sunt anii ce se scurg cu noi,
Ca fulgii rupți din pămătuf
Rămânem goi.
Ploaia bate-n geam acut
Sunete de simfonie
Ce-n surdină le ascult;
Aprigă melancolie.
În sobă arde focul blând
Și doar scântei ies la iveală,
Absentă eu privesc în gol
Flacăra incendiară.
Sumbre umbre văd dansând,
Par fantasme în pictură,
Chipu-mi se vede difuz
Ca-n umbră.
În perete agățat,
Tabloul genealogic.
Poze-n frunze confuz cad
În dans haotic.
Gând hoinar ce-mi vii molcom,
Tu, ce umbli-n depărtare,
Adu-mi anii înapoi,
Ia-mi povara asta mare!
SPUNE-MI DE CE…
Spune-mi de ce mă tot privești
În șoapta viselor pierdute,
Ecou durerii sufletești
Pe geana lacrimilor mute,
Te căutam în gând hoinar
În nopțile făr’ de odihnă
Când tu uitai că existam
Și mă priveai ca o străină.
Spune-mi de ce tu ai lovit
Cu vorbe dure, izbitoare,
Un suflet cald ce te-a dorit
Cu pasiune și ardoare,
Mănunchi de spini îmi dăruiești
Și te iubeam cu-nflăcărare,
Nu ai știut să prețuiești,
Aveai în mâna ta o floare.
Și ai sădit în suflet pur
Tristețea care ofilește,
Iar vântul șuieră nebun
Petale-n aer răspândește.
Mirela Onea – Madrid

bty


