Ieși din casă, saluți vântul
Te apleci, săruți pământul
Privești frunza ruginie
Cum se leagănă în vrie
Soarelui îi dai binețe
Uiți de propria-ți tristețe
Și în noapte privești luna
Cerului pictând cununa.
Ți-asculți gândul în tăcere
Pentru propria-ți plăcere
Pe cărare îți porți pașii
În ținuturi cu apașii
Ori pe-o coam-a muntelui
În munții Tibetului…
Nimeni nu-ți poate lua
Sfântul drept de a vi


