Traian VASILCĂU

–Mulțumesc frumos, tată Nicolae Dabija, pentru tot spijinul care mi-l dai. Așa zic…

El pentru mine a fost un tată literar. Am spus-o rar, ca să nu creadă oamenii că vreau să profit din acest lucru.

Eu n-am avut tată în general.

M-am născut peste cinci luni de la plecarea lui tata.

Nu-l cunosc. De aia aștept a doua Venire a Domnului Hristos ca nimeni altul, să am și eu un prilej să-l văd pentru prima dată pe tata.

Când am venit în literatură am găsit doar oameni invidioși și un singur Om preabun pentru mine, care a fost Nicolae Dabija și eu i-am zis: Tată literar. Și tare m-am bucurat.

Lui Mihai Cimpoi îi zic: Bunel literar, iar lui Nicolae Dabija i-am zis: Tată literar.

Și el a știut acest lucru.

De aia îi mulțumesc lui Nicolae și pentru Marele Premiu și pentru Trofeul Festivalului internațional „Nicolae Dabija”, acordat mie în acest an, 2025, la cea de-a doua sa ediție, desfășurată la Iași.

–Premiul este grija ta, tată, este gândul tău, este puntea aceasta care ne leagă și nu este meritul meu că mulți de la Chișinău spun că eu sunt continuatorul lucrării tale, și prin faptul cum mărturisesc Adevărul și pe Hristos, și cum mărturisesc Poezia.

Pentru că Nicolae Dabija credea ca și mine, că un poet trebuie să fie un preot fără patrafir. Eu tocmai așa văd poetul în ziua de astăzi și nu pot să-l concep altfel decât preot fără patrafir, iar Poezia și Rugăciunea când le pun alături, pun semnul egalității între ele. Nu pot pune semn de diferență între Poezie și Rugăciune.

De aia eu nici nu sunt adoratul multor Concursuri și Festivaluri, dându-mi seama ca locul meu nu este acolo.

Noi trăim într-o lume lipsită de Poezie, unde ea, Poezia adevărată, este luată în lănci, fiind prigonită.

Poezia lui Nicolae Dabija a fost și ea pe muchie de cuțit. Ea a venit să înlocuiască predicile unor preoți.

În momentul când bisericile erau pustiite, iar predicile lipseau pentru că lipseau preoții adevărați, cu bărbile cărora era măturat un întreg imperiu, Nicolae Dabija și Grigore Vieru au venit să substituie acei preoți și iată că ei au devenit cei dintâi preoți fără patrafir.

În literatura română avem puțini poeți de acest fel. Eu cred că îmi mai rămân degete de la ambele mâini dacă vom numi care sunt preoții fără patrafir și din Basarabia, și din Țara întreagă, să-i spunem așa, fiindcă oricum Întreagă n-o regăsim decât în cuvintele și-n idealurile noastre.

Dacă înainte în Basarabia erau așa de mulți preoți fără patrafir, acum au mai rămas doar niște femei, care au făcut din lucrarea lor un patrafir. Femeile au preluat lupta bărbaților de pe baricade, prin poezia cea înflăcărat-luptătoare, și-n moment ce bărbații scriu despre calorifere, vibratoare, spermă, bikini, balcoane siliconate și alte teme de importanță majoră pentru univers, o ceată de femei duce flamura Dragostei peste Cetate. Într-o metropolă, unde bărbații ar trebui să preia idealurile lui Vieru și Dabija, nu le preiau ei, ci o mână de femei.

Dacă pe Iisus l-au petrecut la Cruce doar câteva femei, câteva Marii și un Apostol, Ioan, păi iată că acum poezia adevărată în Basarabia a rămas pe mâinile femeilor. N-a ajuns, ci a rămas!

Savantul Eugeniu Coșeriu, când a avut niște studenți români la Universitatea din Tübingen, le vorbea despre Mihai Eminescu. Studenții din București i-au spus: Domnule Coșeriu, știm că sunteți basarabean și tradiționalist, și ați cam rămas la Eminescu. Vorbiți mereu de Eminescu, faceți mereu trimitere la Eminescu, păi Eminescu este vetust, depășit de timp. Vorbiți-ne despre poeții postmoderni, în vogă.

Eugeniu Coșeriu i-a ascultat și le-a spus:–Nuuuu, eu și basarabenii mei n-am rămas la domnul Mihai Eminescu. Noi am ajuns la domnul Mihai Eminescu.

Iată că noi, eminescieni și dabijieni, așa cum ne numesc peiorativ la Chișinău, fiind luați peste picior,  ne mândrim cu acest lucru.

Nicolae Dabija se considera eminescian, într-o poezia de-a lui chiar spunea că la noi și codrul, și izvorul sunt eminescieni, și noi la fel ne mândrim că facem parte din generația dabijiană. Noi scriem în stilul lui Dabija, al lui Vieru, al lui Eminescu. Suntem eminescieni!

Avem valorile lor, avem idealurile lor, neduse la capăt, nu din vina lor, noi la rândul nostru trebuie să le continuăm. Ca alții, venind din urma noastră, să le-mplinească. Pe care poate le vom împlini chiar noi, în timpul vieții noastre pe pământ.  Ca să fim, în sfârșit, o singură Țară fără frontiere, România, așa precum și-a dorit-o Nicolae Dabija.

–Eu, tată, îți mulțumesc pentru acest premiu, nu-i al meu, e-al tău. Acolo, de unde ești, ne-ai adus și zi însorită, dar ne-ai adus și soare în inimile noastre. Academicianul Theodor Codreanu scria că Nicolae Dabija este cea mai complexă personalitate, pe care a dat-o Basarabia. Vreau să spun că nu. Nicolae Dabija este cea mai complexă și completă personalitate pe care a dat-o nu Basarabia, el nefiind doar al Basarabiei, ci al întregii românități.

În luna aprilie și mai a anului 2025 i-am citit și proza, pentru că eu înainte îi citisem doar poezia și publicistica. Am citit și mi-am zis că dacă el este mare ca și Poet, atunci ca și prozator și romancier este un uriaș! Proza lui de dragoste este atât de încântătoare, încât citind-o, la anii noștri, îți vine să zbori. Citiți „Te blestem să te îndrăgostești de mine”, citiți „Nu vă îndrăgostiți primăvara”, citiți-i nuvelele pline de dragoste, unde nu există dragoste scârboasă, de care îți vine să închizi cartea și să n-o mai citești, dar îți vine să nu se mai termine acea carte…

De ce am citit cărțile lui de proză în două luni? Pentru că citeam în doze mici. Ajunge!-îmi ziceam. Citește două-trei pagini și meditează o zi-două. Ca să-ți pară rău că acele volume nu mai au continuitate.

Iată ce și cine este Nicolae Dabija. O Columnă, o coloană fără sfârșit, la care noi încă trebuie să ajungem.

Noi nu am rămas la Nicolae Dabija, noi încet-încet, treaptă cu treaptă, nădăjduim că într-o zi vom ajunge la el.

S-a vorbit aici despre poetul Nicolae Dabija, despre prozatorul, despre tribunul s-a vorbit foarte mult, cu-adevărat a fost tribunul, dar nimeni n-a vorbit despre omul plin de dragoste, care a fost Nicolae Dabija.

El a fost Omul-Iubire.

Eu odată chiar l-am întrebat:–Tată, cum de-l publici în săptămânalul „Literatura și Arta” chiar pe oricine? Nu vezi că scrie cam slab procurorul și avocatul acela? Nu vezi că judecătorul cela nu-i poet?

–Nu, mi-a răspuns tata. Eu am văzut un sâmbure în ciclul lui de poezii. O sămânță. Și dacă nu-i încurajez acest zbor din pământ înspre tării, pot pierde un om, un viitor scriitor de mâine, dar ce mă costă pe mine să-i dau aripi? Bine, cineva o să spună că greșesc, dar din suta asta de scriitori, pe care eu o promovez, unul va răsări! Dar de unde să știu eu pe care îl pot îngropa acum, anulându-i tot zborul?

Iată cine era Nicolae Dabija!

Cine este, de fapt, Nicolae Dabija!

Vreau să vă mai destăinui un secret. În luna februarie a anului 2021 noi eram ambii în aceeași secție de spital, muream de Covid amândoi, dar eu nu știam de asta, nici el cred că nu știa.

Saloanele unde muream erau despărțite de un perete. Eu am revenit acasă după ce medicii i-au transmis fiului meu că mai am doar 8 ore de trăit, nu mai mult, dar contrar verdictului medical trăiesc până azi.

Am ajuns acasă la 7 martie, Nicolae adormind întru Domnul la 12 martie.

De ce el a plecat, iar eu am rămas nu știu. Eu nu trebuia nicidecum să rămân conform prescripțiilor medicale, pentru că eram inclus în lista celor 5% fără nicio șansă de supraviețuire. Când am aflat că Nicolae Dabija nu mai este mi-a părut rău, tare rău, fiindcă rămăsesem orfan a doua oară.

Mai cred că am fost ultimul sau unul dintre ultimii oameni, cărora le-a telefonat înainte de a fi internat.

În luna ianuarie a anului 2021 am vorbit la telefon și după asta am aflat că s-a dus. La Grigore Vieru și la Mihai Eminescu.

Vă mulțumesc tuturor! Dumnezeu să vă binecuvânteze, căci cu noi este Dumnezeu, cu al Său Har și cu a Sa dragoste nemărginită pentru oameni, totdeauna, acum și pururea, și în vecii vecilor.

Amin!

by

Referinţă Bibliografică

NICOLAE DABIJA, OMUL-IUBIRE/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 27 iunie 2025